rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

11 medalii

Rezultate de excepţie! Universitatea „Ovidius”, prima din ţară la Campionatul Naţional Universitar de Atletism

În organizarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Federaţiei Sportului Şcolar şi Universitar, Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, a Federaţiei Române de Atletism, în perioada 24 - 25 ianuarie 2015 s-a desfăşurat faza finală a Campionatului Naţional Universitar de Atletism. Pentru această etapă s-au calificat peste 150 de sportivi din 17 centre universitare din ţară. Universitatea „Ovidius” din Constanţa a fost reprezentată la Bacău de o delegaţie formată din 9 studenţi din cadrul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport (decan - prof.univ.dr. Mirela Damian). „Este pentru prima dată când obţinem rezultate atât de valoroase! Dacă la ediţiile trecute reuşeam cucerirea a 2 - 3 medalii, ediţia din acest an a fost una în care studenţii constănţeni au arătat că s-au pregătit excelent din punct de vedere teoretic, iar pe pista de concurs şi-au demonstrat valoarea sportivă. La ultimile ediţii am reuşit clasări ale echipei Universităţii „Ovidius” din Constanţa pe locuri onorante, de obicei între primele 10 universităţi din ţară, dar clasarea pe locul I din acest an este într-adevăr o performanţă care aduce multă bucurie constănţenilor”, a declarat conducătorul delegaţiei, conf.univ.dr. Alin Larion. Palmaresul UOC cuprinde 11 medalii (6 aur, 4 argint, 1 bronz), astfel: 1. Bobocea Claudia: 2 medalii aur: 1500m, 3000m; 2. Ganciu Iulian: aur 400m, argint 800m; 3. Baciu Alexandru: aur triplusalt; 4. Dumitrache Cosmin: aur 60m garduri; 5. Grecu Ionuţ: aur lungime; 6. Lefcenco Andreea: argint lungime, bronz triplusalt; 7. Dăianu Adel: argint triplusalt; 8. Boboc Cristian: bronz triplusalt. Clasamentul Campionatului Naţional Universitar de Atletism după numărul medaliilor obţinute: Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „V. Alexandri” din Bacău şi Universitatea din Piteşti, urmate de Universitatea din Craiova, UNEFS, Universitatea Transilvania Braşov, Universitatea „Spiru Haret”, Universitatea „Babeş Bolyay” Cluj, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea Galaţi şi Universitatea Iaşi.

marţi, 27 ianuarie 2015314
Comentarii
mai mult...SPSportRT
23 sep 00:00SportCosmin Contra are ca obiectiv calificarea echipei naționale a României la EURO 2020

Noul selecționer al României, Cosmin Contra, prezentat oficial, vineri, într-o conferință de presă, are ca...179

23 sep 00:00SportIlie Năstase va fi consul onorific al Cehiei în România, cu biroul la Constanţa. Fostul tenismen: Ţara mea nu mi-a oferit această şansă288
23 sep 00:00SportS-a stabilit cu cine vor juca Simona Halep şi Sorana Cîrstea în debutul turneului de la Wuhan232
23 sep 00:00SportCampionul mondial Anthony Joshua se pregăteşte cu românul Bogdan Dinu pentru meciul de titlu mondial

Noul rege al categoriei grea la box, englezul Anthony Joshua, a apelat la un român pentru a se pregăti pentru...209

23 sep 00:00SportFranţa ar putea renunţa la participarea la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, dacă securitatea nu va fi garantată115
23 sep 00:00SportCosmin Contra a fost validat de Comitetul Executiv al FRF și este oficial selecționerul României112
23 sep 00:00SportNeymar, Ronaldo și Messi, nominalizați pentru titlul de ''Jucătorul FIFA al anului 2017''

Brazilianul Neymar (PSG), portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona) sunt...114

23 sep 00:00SportSârboaica Alexandra Krunic și chinezoaica Shuai Zhang, în finala turneului WTA de la Guangzhou118
23 sep 00:00SportMarco Asensio (Real Madrid), cel mai bun jucător Under 21 din lume111
23 sep 00:00SportBox: România și-a asigurat o medalie de bronz la CE 2017 de juniori de la Albena

România și-a asigurat o primă medalie de bronz la Campionatul European de box pentru juniori de la Albena (Bulgaria),...115

23 sep 00:00SportKarate - WUKF: Cupa României adună la start 800 de sportivi din toată țara124
23 sep 00:00SportMarius Copil s-a oprit în sferturi de finală la Metz (ATP)122
Vremea
22°18.7° - 22° sâmbătă, 23 septembrie 2017
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 3.37 m/s din VSV
Presiune: 1028.19 milibari

Loto
6/49148243236
5/4021417353828
joker14181921274
Horoscop
mai mult...Replica
23 sep 16:24ReplicaCOPIL DE 3 ANI, MORT LA BĂNEASA! Şoferul care l-a lovit cu microbuzul a FUGIT!

Nenorocire şi situaţie suspectă în apropiere de Băneasa! Un copil în vârstă de 3 ani, din Făurei, a fost...1093

23 sep 12:36ReplicaINCIDENT la Cupa Mării Negre. Femeie lovită în plin de o biciclistă. VIDEO!

Cupa Mării Negre la ciclism a debutat cu un incident nefericit în Medgidia. A patra ediţie a evenimentului sportiv la...2728

23 sep 13:53ReplicaMunicipalitatea are de plată 63 de milioane de lei către Polaris. Firma de salubrizare RENUNŢĂ la penalităţi. UPDATE

Primăria Constanţa a pierdut un proces cu Polaris şi are de plătit, din urmă, neactualizarea preţului la...1819

23 sep 00:00ReplicaSTRIGĂTOR la CER! Un individ care a TERORIZAT locuitorii din Mangalia a RECIDIVAT! Doar ce iesise din arest

Elcan Negip, un minor de 17 ani, a fost cercetat în mai multe dosare penale, printre cele mai recente anchete ce l-au...3440

Local
23 sep 02:12LocalDebranșarea de la RADET va fi imposibilă. O nouă lege, în atenția parlamentarilor

Debranşarea de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice a cetăţenilor care locuiesc în blocuri,...605

23 sep 02:12LocalUn tânăr din Năvodari, condamnat la 3 ani de închisoare!

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, la data de 22.09.2017, l-au depistat pe Alexandru Ion, în...597

23 sep 02:11LocalMARȘUL BICICLIȘTILOR din Constanța: „Sâmbătă aceasta pedalăm în semn de protest!”

Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 14,30, din fața Casei de Cultură din Constanța, se va pleca în cea de a patra...382

23 sep 02:10LocalUn individ condamnat la 7 ani pentru furt a fost ”săltat” de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, la data de 21.09.2017, l-au depistat pe Constantin...380

23 sep 02:10LocalBricul Mircea s-a întors acasă. Marinarii, așteptați de rude și prieteni în Portul Militar Constanța

Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava școală ”Mircea” și-a încheiat,...243

23 sep 02:09LocalȘoferi trași pe dreapta: un septuagenar din Medgidia prins băut la volan!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, la data de 21.09.2017, ora 17.53, l-au depistat pe I.M.M, în vârstă de 19...257

23 sep 02:09LocalDosar penal pe numele unei cerșetoare din Constanța!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, la data de 21.09.2017, orele 18.30, au depistat-o pe Simina...314

23 sep 02:09LocalA furat mai multe produse dintr-un centru comercial din Constanța!

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, la data de 21.09.2017, orele 16.00, l-au depistat pe A.Ș.,...254

23 sep 02:07LocalSindicaliștii din penitenciare: ”directorul adjunct de la Poarta Albă ar fi favorizat anumiți deținuți – vip”

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor îl somează public pe Marian Dobrică,...558

23 sep 02:05LocalAccident rutier în Ovidiu

Un accident rutier a avut loc în Ovidiu, în dimineaţa de vineri, 22 septembrie. Totul s-a petrecut pe DN 2A, la...880

Politică
23 sep 12:12PoliticăPonta, despre Codrin Ştefănescu: Un bufon!

Victor Ponta continuă lupta cu cei care au contribuit la excluderea sa din partid. În contextul extinderii de către...199

23 sep 10:58PoliticăPonta: Nu am făcut nici un denunț împotriva cuiva; aștept scuze de la Dragnea

Fostul premier Victor Ponta a declarat că nu a făcut nici un denunț împotriva cuiva sau a liderului PSD Liviu...336

23 sep 11:31PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă! Pe ordinea de zi figurează şi PROBLEMA POLARIS

Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, vineri, 29 septembrie 2017, în sala...1017

23 sep 10:59PoliticăLiviu Pop: Manualele pentru cinci discipline din clasa a V-a, livrate până la 11 octombrie

Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că până la 11...534

23 sep 02:13PoliticăIată ce se va discuta în următoarea ședință a Consiliului Județean

În conformitate cu dispoziţiile art. 94 alin. 1 şi 3 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale,...600

23 sep 02:03PoliticăOficial de la DNA, despre Sevil Shhaideh: abuz în serviciu!

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate...517

23 sep 02:04PoliticăNouă proiecte de hotărâre, aprobate de consilierii locali din Medgidia

Consilierii locali din Medgidia s-au întrunit joi, 21 septembrie 2017 în şedinţa ordinară a lunii în curs, în...206

exclusiv23 sep 12:39PoliticăPSD schimbă candidatul la Pantelimon: merge pe mâna actualului viceprimar

Pe data de 5 noiembrie vor avea loc alegeri parţiale în mai multe localităţi din ţară. La nivelul judeţului...1119

23 sep 02:04Politică10 octombrie, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti

Prin legea 168/12.07.2017, a fost aprobată instituită ziua de 10 octombrie ca Zi naţională a produselor...210

23 sep 02:06PoliticăUn chioșc a fost demolat în Tomis Nord!

Un chioșc amplasat pe strada Tulcei din municipiul Constanța a fost demolat după ce Poliția Locală a emis o...1252

Monden
23 sep 00:00MondenSorana ex-A.S.I.A. face dezvăluiri tulburătoare. „Aș fi vrut să mă duc la culcare și să nu mă mai trezesc”

Sorana, fosta solistă a cunoscutei trupe A.S.I.A., este invitata Oanei Turcu în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana...173

23 sep 00:00MondenAndreea Bănică are același iubit de 23 de ani! Cum l-a cunoscut pe soțul ei

Andreea Bănică se poate considera o femeie împlinită, pentru că are o familie frumoasă și o carieră de succes....207

23 sep 00:00MondenIvanka Trump a ajuns în instanță pentru că a copiat un model de sandale

Procesul în care firma deținută de Ivanka Trump este acuzată că a copiat un model de sandale realizat de un creator...121

23 sep 00:00MondenRichard Gere a adormit în timpul ceremoniei în care Dalai Lama a primit titlul de Doctor Honoris Causa la Pisa

Dalai Lama a fost prezent zilele trecute în Italia la Pisa pentru a i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa în...142

23 sep 00:00MondenEmma Stone suferă de anxietate și face terapie de la 7 ani

Actrița premiată cu Oscar anul acesta, Emma Stone suferă de anxietate și face terapie de la 7 ani. Vedeta a făcut...129

23 sep 00:00MondenFotomodel găsit mort în propria locuință. Celia Fuentes avea doar 27 de ani

Un fotomodel, găsit mort în propria locuință. Celia Fuentes avea doar 27 de ani, iar surse din anturajul acesteia...162

23 sep 00:00MondenJanet Jackson a slăbit peste 30 de kilograme și a revenit la silueta de dinainte de sarcină

Janet Jackson, în vârstă de 51 de ani, a slăbit 30 de kilograme în doar opt luni și a revenit la silueta de...132

23 sep 00:00MondenIvanka Trump a dezvăluit într-un interviu că a suferit de depresie postpartum

Ivanka Trump, fiica cea mare a președintelui american Donald Trump, a dezvăluit că a suferit de depresie postnatală...123

23 sep 00:00MondenLiliane Bettencourt, moștenitoarea grupului L'Oréal și cea mai bogată femeie din lume, a murit la 94 de ani

Moștenitoarea gigantului francez de cosmetice L'Oréal, Liliane Bettencourt, cea mai bogată femeie din lume, potrivit...128

23 sep 00:00MondenGérard Depardieu acuză justiția franceză că a provocat moartea fiului său Guillaume

Actorul francez Gérard Depardieu a afirmat într-un interviu recent că justiția franceză i-a ucis fiul, relatează...170

Mapamond
23 sep 00:00MapamondDezastrul de la Fukushima: Compania Tepco, amendată cu 2,8 milioane de euro

Un tribunal din Japonia a decis vineri că furnizorul de electricitate Tepco se face responsabil de accidentul nuclear...121

23 sep 00:00MapamondTurcia: Patru morți și aproape 20 de dispăruți în naufragiul unei bărci cu imigranți în Marea Neagră

Patru persoane au murit și aproape 20 erau căutate de autorități vineri după naufragiul unei bărci care transporta...124

23 sep 15:35MapamondKim Jong-Un promite că-l va face pe Trump să „plătească scump“ pentru amenințările la adresa Coreei de Nord

Liderul nord-coreean, Kim Jong-Un, l-a calificat vineri "deranjat mintal" pe președintele american, Donald Trump, și a...144

23 sep 00:00MapamondTrump spune că Erdogan a devenit prietenul lui și merită note bune pentru modul cum guvernează

Președintele american, Donald Trump, l-a felicitat pe "prietenul" său Recep Tayyip Erdogan în cadrul unei întâlniri...134

23 sep 00:00MapamondReferendum în Catalonia: Amenzi între 6.000 și 12.000 de euro pe zi pentru organizatori, decide Curtea Constituțională

Curtea Constituțională spaniolă a anunțat joi amenzi cuprinse între 6.000 și 12.000 de euro pe zi pentru 24 de...116

23 sep 00:00MapamondAeroportul Ataturk din Istanbul, unde un avion privat a luat foc la aterizare, a fost redeschis

Aeroportul Ataturk din Istanbul, cel mai important din Turcia, a fost închis joi, pentru scurt timp, după ce un avion...119

23 sep 00:00MapamondAngela Merkel și mai mulți politicieni germani au primit scrisori de amenințare cu câteva zile înainte de alegeri

Scrisori de amenințare în care se aflau o pudră albă și lame de ras au fost trimise mai multor politicieni germani,...115

23 sep 00:00MapamondDonald Trump a semnat un nou ordin executiv privind extinderea sancțiunilor împotriva Coreei de Nord

Președintele american Donald Trump a anunțat joi că a semnat un ordin executiv care va permite Statelor Unite ale...118

23 sep 00:00MapamondONU adoptă o rezoluție pentru a ajuta Irakul să strângă dovezi despre crimele comise de Statul Islamic

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat joi o rezoluție propusă de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de...107

23 sep 00:00MapamondGrupul de la Vișegrad și alte țări, inclusiv România, cer ca reglementările UE să prevină standardele duble la alimente

Reglementările Uniunii Europene trebuie să elimine standardele duble la produsele alimentare pe piețele UE, sunt de...117

Sănătate
16 sep 21:07SănătateAtenție, părinți! Tot mai multe cazuri de rujeolă confirmate!

Numărul total de cazuri confirmate de rujeolă în România raportate până vineri, 15 septembrie, este de 9.233, cu...1031

15 sep 23:40SănătateCentru modern la Constanţa pentru bolnavii cu infarct miocardic

Constănţenii cu afecţiuni cardiace pot beneficia de investigaţii de ultimă oră şi de intervenţii complexe pentru...2088

8 sep 21:43SănătateAl 34-lea deces din cauza rujeolei - un băieţel cu anemie, în vârstă de 5 luni. Peste 9.100 de cazuri în aproape un an de la declanşarea epidemiei

Numărul deceselor prin rujeolă a ajuns la 34, ultimul caz fiind un băieţel de cinci luni cu anemie din judeţul...697

28 aug 16:19SănătateȘtii ce consumi? Înghețată cu până la 11 E-uri și 30% zahăr!

...1513

1 aug 00:41SănătateSCHEMA de IMUNIZARE. Opt vaccinuri obligatorii la înscrierea copiilor în învăţământ

Opt vaccinuri vor fi obligatorii începând cu anul viitor înainte de intrarea în colectivitate. În cazul în care...1928

1 aug 00:40SănătateMargarină cu aromă de unt și conservanți!

Acizii grași trans din margarină și din alte produse alimentare provoacă anual 50000 de decese în Uniunea...1839

13 iul 00:00SănătateȘi Germania vrea să găzduiască Agenția Europeană pentru Medicamente

Guvernul german a propus miercuri candidatura orașului Bonn pentru a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente...2260

11 iul 00:48SănătateChimicalele din crenvurștii pentru copii

...3251

9 iul 22:34SănătateŞtii care este procentul de carne din sandvişul tău cu salam?

Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România - APC România) membră a...2883

9 mai 00:22SănătatePensionarii mai pot aplica pentru o serie de bilete de tratament pe 2017

Pentru cea de-a VI- a serie de bilete de tratament din anul 2017, cu data de prezentare în stațiune 23 mai 2017,...5539