REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.9° Constanța Joi, 18 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6794
26.9° Constanța Joi, 18 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6794
 

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore

Deria ISLEAM 10 iulie 2024 | 09:44 348

În data de 09.07.2024, polițiștii de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) pentru peste 228.400 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 72.500 de mijloace de transport care au tranzitat fro­ntiera.

Rezultatele inregistrate la frontiera in ultimele 24 de ore

Astfel, pe sensul de intrare în România, prin punctele de frontieră terestre, dar și prin cele aeriene și maritime (sosiri din state non Schengen) au fost efectuate formalitățile de intrare în țară pentru 119.285 persoane. Totodată, au intrat în țară 37.159 mijloace de transport.

În ceea ce privește cetățenii ucraineni, pentru aceștia lucrătorii noștri efectuează formalitățile de control la trecerea frontierei, în conformitate cu reglementările naţionale şi comunitare în domeniu, începând cu data de 10.02.2022, până la 09.07.2024, la nivel naţional, intrând în România 8.840.538 cetăţeni ucraineni.

De asemenea, venim în sprijinul cetățenilor care vor să călătorească în afara țării cu informații privind timpul de așteptare în punctele de frontieră deschise traficului internaţional, informații care se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line ce poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime din întreaga țară nu mai efectuează formalitățile de control pentru persoanele care călătoresc în spațiul Schengen, însă împreună cu colegii de la poliție, imigrări și jandarmerie, realizează acțiuni polițienești punctuale pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate faptele ilegale.

Pentru realizarea acestor verificări, lucrătorii noștri dispun de terminale mobile conectate la bazele de date relevante ale autorităților române, dar și la cele din Spațiul Schengen, efectuând, în ultimele 24 de ore, peste 4.950 de verificări în aplicația eDAC.

În situațiile în care au fost abateri de la normele legale, în ultimele 24 de ore, în  zonele de competenţă - punctele de trecere, dar şi la „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 154 de fapte ilegale (79 infracţiuni şi 75 contravenţii) prin care a fost încălcată legislaţia română.

În urma constatării faptelor ilegale de către polițiștii de frontieră, au fost aplicate amenzi în valoare de 47.045 lei și au fost ridicate în vederea confiscării, bunuri în valoare de peste 497.000 lei, care au fost oprite de la comercializare, cu scopul de a proteja consumatorii.

De asemenea, nu s-a permis intrarea în ţară a 35 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 22 cetăţeni români din diferite motive legale.

Poliţia de Frontieră Română întreprinde zilnic, împreună cu celelalte instituţii abilitate, măsuri ferme în toate zonele de competenţă, în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care nu respectă legea. Suntem permanent la datorie pentru a facilita tranzitarea frontierei pentru participanții la trafic și pentru a oferi sprijin cetățenilor în orice situație.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510