REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Robert Cazanciuc, atac virulent la adresa Guvernului Orban: „Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul“

Robert Cazanciuc, atac virulent la adresa Guvernului Orban: „Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul“

Replica API 2 iunie 2020 | 00:00 1072

Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului, a atacat Guvernul României, spunând că "amatorii guvernamentali de astăzi sunt preocupați și de promovarea culturii tradiționale, reprezentată de proverbe, cum ar fi: “Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul”.

Robert Cazanciuc

"Printr-o hotărâre emisă în 1990, la cumpăna dintre primăvară și vară, Guvernul României aproba înființarea Teatrului Masca, teatru de gest, pantomimă și expresie corporală. “Clovnii”, premiera primului spectacol al teatrului nou înființat, pusă în scenă în septembrie același an, a fost un succes de public.

Spre deosebire de Guvernul de acum 30 de ani, preocupat de promovarea culturii, Guvernul de azi – cunoscut în popor și sub denumirea de “Guvernul Meu” – este populat de personaje ce par desprinse din premiera de atunci, preocupate de îmbogățirea bagajului cultural oferit doar de cititul etichetelor de pe sticlele de import. Să nu fiu nedrept, amatorii guvernamentali de astăzi sunt preocupați și de promovarea culturii tradiționale, reprezentată de proverbe, cum ar fi: “Prostul nu e prost destul, până nu e și fudul”.

Lăsând gluma la o parte, vă propun să descifrăm sensul imaginilor cu petrecerea din biroul premierului. Să nu căutăm interpretări complicate. Este o simplă mască a ipocriziei în spatele căreia se află chipuri adevărate!

Sub masca ipocriziei Guvernului Orban se află însă astăzi, ca victime, copiii poporului român care nu știu dacă măștile pe care le vor purta în scurt timp, la primele examene din viața lor, le vor da o șansă reală în spectacolul vieții sau vor reprezenta doar recuzita păpușilor unui show derulat cu cinism.

Sub masca ipocriziei Guvernului Orban se află astăzi, tot ca victime, bătrânii poporului român, care, disciplinați și blajini, se așază la coadă în speranța prinderii unui loc în spitalele, a căror cortină refuză să se ridice pentru suferințele lor.

Sub masca ipocriziei Guvernului Orban avem un premier care se pozează fudul cu prima mască medicală produsă de o companie de stat românească, al cărei director nu poate prezenta presei nici măcar unul dintre produsele fabricate pe utilaje importate cu multe milioane de euro. Comisionarii știu de ce!

Astăzi, la 30 de ani de la înființarea Teatrului Masca, o prestigioasă instituție de cultură care promovează limbajul nonverbal, „Guvernul” Orban, îmbătat de aburii … puterii, nu se mai coboară la a cuvânta cu poporul său și, printr-o poză cât o mie de cuvinte, le spune milioanelor de români care vor o țară ca afară, unde regulile sunt făcute să fie respectate, nu sfidate, că singura lor opțiune pentru a-și face un rost în viață o reprezintă pribegia!

Comparația poate părea cam îndepărtată, însă ajută reflecția asupra ipocriziei și a ridicolului care au ajuns să fie trăsături definitorii ale Guvernului Orban. A sosit momentul ca „Guvernul Lor” – că al nostru NU este – să-și asume insolența printr-un gest de onoare!", a transmis Robert Cazanciuc, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
inainte erai un cacat de judecator sluga acum ai si barba
1
0
cine vorbeste..hai siktir excrement uman ce esti
1
1
Mai balbaitule, stai in banca ta. ANONIMILOR, Interimatilor,... vedeti de gunoiul din partidul vostru de ciumati, hoti, mincinosi, tradatori si penali, da Vorbiti mult si nu faceti nimic,... si pentru cati bani, din impozitele celor din privat. Sa va fie RUSINE! Sunteti multi si incompetenti: "taiati frunza la caini", da. Apropo, cand aveti alegeri, pe cand CONGRSUL ?? Ce salaiu si pensie speciala ai ?? Nu iti este rusine sa incasezi atatia bani de la bugetul statului, BALBAITULE, ca nu intelegem nimic cand vorbesti, parca ai prunu in gura..... Dispareti HAHALERELOR! Frecati menta in parlament
2
2
dar cand vorbeste fonfaitul de Catzu intelegi ceva?
2
2
Asta cand vorbeste la tv.nu intelegi nimic.Zici ca are prune in gura.Mai clar vorbestre Vanghelie,dar prostii si cu multe dezacorduri.
2
2
Securistule tu esti prostul si prefacutul.
2
3
imi dau sema ce mare adevar este in acest proverb...
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614