REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Roberta Anastase: "Ponta conduce un partid care lucrează cu interlopii"

Roberta Anastase: "Ponta conduce un partid care lucrează cu interlopii"

Replica API 19 martie 2012 | 00:00 257

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, l-a acuzat pe liderul PSD, Victor Ponta că se află în fruntea unui partid "care lucrează împreună cu interlopii", acesta fiind motivul pentru care nu a votat legea cămătăriei. ''Am spus acum câteva luni, când s-a votat Legea cămătăriei, că nu este o întâmplare că Victor Ponta nu a votat acea lege. Am spus acest lucru pentru că ştim cu toţii că Victor Ponta conduce un partid care lucrează împreună cu interlopii", a spus Roberta Anastase. Preşedintele Camerei Deputaţilor a făcut aceste afirmaţii în contextul în care, vineri, în localitatea prahoveană Puchenii Mari, mai multe persoane au distribuit fluturaşi denigratori la adresa primarului democrat-liberal Constantin Negoi. ''E adevărat că şocant pentru noi toţi este că revin atât de devreme. De obicei, începeau să funcţioneze în preajma datei începerii campaniei electorale. Suntem cu o lună şi jumătate înaintea începerii campaniei electorale şi dumnealor deja îşi fac simţită prezenţa pe teren cu o ferocitate extraordinară, cu o violenţă extraordinară", a arătat Anastase. Primarul de la Puchenii Mari a depus plângere împotriva persoanelor depistate, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-au desfăşurat evenimentele şi luării măsurilor legale. Afişele denigratoare - în care primarul Constantin Negoi este numit ''ciocoi hoţ'' şi este acuzat că şi-a împroprietărit socrul cu 3 ha de teren de la CFR sau că a luat mită 50.000 de euro pentru asfaltarea unui drum comunal - au sigla PP-DD şi poza lui Dan Diaconescu. Preşedintele PDL Prahova, Roberta Anastase, a afirmat că l-a contactat pe liderul PP-DD Prahova, Radu Socoleanu, el afirmând că partidul nu are nicio legătură cu această acţiune.

Sursa:Evz.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218