Româncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia
Româncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. "Sunt o fată simplă, determinată, solară, dar și foarte sensibilă", spune Eliana Moise.
Eliana Moise este elevă la liceul ştiinţific şi locuieşte în Saint Vincent. Tatăl domnișoarei este din Craiova, iar mama din Ploieşti. Joacă volei de performanţă de 11 ani, câştigând titlul naţional în finala sub 14. Românca s-a calificat în prefinala concursului naţional Miss Italia.
Prefinala concursului se va desfăşura astăzi şi mâine la Roma, iar joi, pe 2 decembrie vor fi făcute publice numele celor 20 de finaliste ale concursului. Eliana Moise are părul blond, ochii albaștri și o înălțime de 179 cm.
"Sunt o fată simplă, determinată, solară, dar și foarte sensibilă. O parte a caracterului meu pe care aș vrea să o îmbunătățesc ar fi să am mai multă încredere în abilitățile mele și să cred mai mult în mine însămi. Iubesc sportul, care a avut un rol foarte important în viața mea", a spus tânăra într-un mesaj video pe care l-a postat pe contul său de Instagram, scrie antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News