REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

România are drumuri mai proaste ca Botswana

România are drumuri mai proaste ca Botswana

Replica API 20 iunie 2012 | 00:00 160

Vom avea şi noi autostradă ca la africani?

Vom avea şi noi autostradă ca la africani?

Ce vedeţi mai jos este o autostradă din Kenya. Să repetăm? Kenya. Mai concret, este vorba despre autostrada Nairobi - Thika, pe care africanii au dat-o în folosinţă nu cu foarte mult timp în urmă. Ce e drept, porţiunea ilustrată are aproximativ 40 de kilometri, dar trebuie să recunoaştem că e impresionant pentru o ţară vecină cu lumea a treia să aibă o aşa autostradă în condiţiile în care în România, de exemplu, abia pe autostrada Bucureşti - Ploieşti are o porţiune de autostradă cu 3 benzi pe sens, dar care încă nu este dată în folosinţă. Kenya este o ţară mai săracă decât România. Şi ca să facem o comparaţie pe cifre, ne uităm la indicatorul care ne arată de obicei sărăcia sau bogăţia unei ţări: PIB-ul pe cap de locuitor. Astfel, conform cifrelor de pe CIA FactBook, Kenya avea în 2011 un PIB per capita de 1.700 de dolari. Conform aceleaşi surse, România avea un PIB per capita, tot în 2011, de 12.300 de dolari, adică de peste 7 ori mai mare. Autostrada Transilvania va fi finalizată cel mai devreme în 2020, dar ar putea fi terminată şi în 2026, după 22 ani de la începerea lucrărilor, o investiţie ale cărei costuri au depăşit cu mult valoarea preconizată iniţial şi care candidează la Cartea Recordurilor din cauza ritmului lent de execuţie. Din acest punct de vedere al duratei de execuţie, România concurează cu cele mai mari autostrăzi din lume, precum Trans-Canada Highway (10.000 kilometri), Autostrada Trans-Siberiană (11.000 kilometri), Australia's Highway 1 (20.000 kilometri), dar şi cu Autostrada Karakoram (1.300 kilometri), care leagă China de Pakistan şi care a fost construită tot într-un interval de 20 ani, dar la o altitudine de 4.693 metri, cea mai mare înălţime dintre toate autostrăzile din lume. Din punct de vedere al calităţii, România are alţi concurenţi conform ultimului raport al Forumului Economic Mondial, încercând să depăşească, fără a reuşi deocamdată, ţări precum Namibia, Botswana, Sri Lanka, Rwanda, Trinidad Tobago, Tanzania, Uganda, Burkina Faso în ceea ce priveşte calitatea drumurilor. Aceasta în condiţiile în care calitatea infrastructurii rutiere reprezintă unul dintre principalele argumente pentru care investitorii străini evită România, conform skyscrapercity.com.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218