REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

România are mai puţini poştaşi decât Luxemburgul

România are mai puţini poştaşi decât Luxemburgul

Replica API 9 octombrie 2019 | 00:00 383

În Uniunea Europeană sunt, în medie, 42 de angajaţi în sectorul serviciilor poştale la fiecare 10.000 de locuitori, ţările cu cea mai ridicată pondere a persoanelor angajate în serviciile poştale fiind Marea Britanie (61 de persoane angajate în serviciile poştale la 10.000 de locuitori), Cehia (60), Slovacia (58), Ungaria (55) şi Slovenia (52), arată datele publicate marţi de Eurostat.

La polul opus, ţările membre cu cea mai mică pondere a persoanelor angajate în serviciile poştale raportată la mărimea populaţiei sunt Portugalia (16,5 persoane angajate în serviciile poştale la 10.000 de locuitori), Grecia (16,7), Cipru (17,1), Lituania (24,4), Spania (26,8) şi România (28,1).

Conform acestor cifre, România are mai puţini poştaşi la fiecare 10.000 de locuitori decât ţări precum Luxemburg (30,5), Bulgaria (37,1), Malta (39,1), Lituania (40) şi Estonia (41,8).

În Uniunea Europeană anul trecut erau aproximativ 1,8 milioane de persoane angajate în sectorul serviciilor poştale, echivalentul a 1% din totalul persoanelor angajate în UE. Categoria servicii poştale include activităţile de poştă şi curierat, precum preluarea, transportul şi livrarea de scrisori şi colete. Aproape 1,1 milioane din totalul persoanelor angajate în sectorul serviciilor poştale sunt bărbaţi, reprezentând 60% din totalul forţei de muncă în acest sector. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614