REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

România, cel mai apropiat și de nădejde partener pentru Republica Moldova

România, cel mai apropiat și de nădejde partener pentru Republica Moldova

Replica API 16 octombrie 2017 | 00:00 292

Constantin Vieru

România a rămas de-a lungul anilor cel mai apropiat și de nădejde partener pentru Republica Moldova, iar Bucureștiul a fost și rămâne un susținător al apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană, a declarat Constantin Vieru, președintele Camerei Bilaterale de Comerț și Industrie Republica Moldova - România, la evenimentul "Excelență în Business", scrie Agerpres.

"Este evident că ceea ce a reușit să obțină Moldova în anii de independență ar fi fost imposibil fără susținerea țărilor partenere și în primul rând al României, cu care împărtășim aceeași identitate, limbă, cultură și trecut istoric. În pofida tuturor problemelor care au existat între Chișinău și București de-a lungul anilor, cel mai apropiat și de nădejde partener pentru Republica Moldova a continuat să rămână România. În ultimii ani, relațiile Republicii Moldova cu România au fost marcate de o excelentă colaborare bilaterală în toate domeniile. Bucureștiul a fost și rămâne un susținător al apropierii Republicii Moldova de UE. Guvernul României a sprijint constant și dezinteresat țara noastră în negocierile privind liberalizarea regimului de vize, precum și în semnarea acordurilor de asociere și de liber-schimb cu țările UE. România a fost primul stat din UE care a ratificat aceste documente de o importanță istorică pentru prezentul și viitorul european al Republicii Moldova", a spus Constantin Vieru.

Potrivit acestuia, România este și principalul partener comercial al Republicii Moldova. Vieru a afirmat că în Republica Moldova funcționează peste 1.600 de firme cu capital din România.

La rândul său, Octavian Calmîc, viceprim-ministru și ministru al Economiei și Infrastructurii din Republica Moldova, a declarat că economia acestui stat suferă mari transformări structurale și se observă o reorientare a fluxurilor comerciale dinspre spațiul estic spre cel vestic, iar ponderea exporturilor pe piața europeană este de 65%, în timp ce potențialul este de 85%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108