REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

România importa cantităţi semnificative de energie electrică marţi dimineaţă, la un consum aproape de cel record

România importa cantităţi semnificative de energie electrică marţi dimineaţă, la un consum aproape de cel record

Replica API 9 ianuarie 2019 | 01:42 369

România a importat o cantitate semnificativă de energie electrică marţi dimineaţa, pe fondul unui consum naţional foarte mare, de peste 9.400 de MW, potrivit datelor Transelectrica.

Astfel, la ora 10:15, importul de energie electrică era de 1.413 MW, consumul se ridica la 9.457 de MW, iar producţia, la 8.104 MW. Un import similar nu a mai fost înregistrat din februarie 2018.

Consumul de energie de marţi dimineaţă este foarte aproape de cel record, de 9.750 de MW, înregistrat în iarna 2017.

În topul surselor de producţie se află cărbunele, cu 25,90% (2.089 MW), hidrocarburile - 24,50% (1.977 MW), hidro - 20,22% (1.632 MW), nuclear - 17,29% (1.395 MW), eolian - 8,51% (687 MW), foto - 2,80% (226 MW), biomasă - 0,79% (64 MW).

Preţul energiei în România pe piaţa bursieră spot continuă să fie şi marţi cel mai mare din regiune, după ce, luni, avea o diferenţă de 30-36% faţă de celelalte ţări cu care piaţa spot este cuplată.

Marţi, preţul în România este de 78,83 euro pe MWh, în Ungaria - 77,13% euro pe MWh, în Slovacia - 59,09 euro pe MWh, iar în Cehia - 56,29 euro pe MWh.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367