REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

România, pe ultimele locuri în UE după sumele cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare

România, pe ultimele locuri în UE după sumele cheltuite pentru cercetare şi dezvoltare

Replica API 30 august 2018 | 00:00 235

România a alocat în 2016 doar 0,48% din Produsul Intern Brut pentru cercetare (R&D), cu mult sub media de 2,03% din PIB cheltuită la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate miercuri de Eurostat, scrie Agerpres.

Doar un singur alt stat membru cheltuie mai puţin decât România pentru cercetare, Letonia, care în 2016 a alocat cercetării 0,44% din PIB.

De asemenea, România este pe penultimul loc în UE când vine vorba de numărul persoanelor angajate în cercetare şi dezvoltare, 0,3707% din populaţia activă în 2016, în România, şi 0,3088% din populaţia activă în Cipru faţă de 1,2245% din populaţia activă la nivelul UE.

Raportul Eurostat acoperă şi alte domenii precum cererile de brevete, unde din nou România este pe penultimul loc în UE, cu 5,11 cereri de brevete la un milion de locuitor, cu mult sub 111,97 cereri de brevete la un milion de locuitori în UE.

Singurul indicator la care România este mult peste media din UE este ponderea ocupată de transportul feroviar şi cel de pe apele interioare în transportul de marfă, 59,7% din transportul total intern de marfă în România faţă de 23,6% în UE.

Datele publicate de Eurostat fac parte din obiectivele de dezvoltare sustenabilă propuse de Organizaţia Naţiunilor Unite în ideea construirii unei infrastructuri sustenabile care să sprijine dezvoltarea sustenabilă şi bunăstarea umană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614