REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

România, pe ultimul loc în UE la cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare

România, pe ultimul loc în UE la cheltuieli pentru cercetare și dezvoltare

Replica API 29 noiembrie 2021 | 00:00 516

România se situează pe ultimul loc în UE, cu 0,5% din PIB alocat pentru cercetare-dezvoltare, urmată de Malta și Letonia (ambele 0,7%), Cipru, Bulgaria și Slovacia (toate 0,9%), conform datelor Eurostat.

În 2020, statele membre ale UE au cheltuit aproximativ 311 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare (R&D). Aceasta reprezintă o scădere de 1 miliard de euro în comparație cu 2019 (312 miliarde de euro). Intensitatea cercetării și dezvoltării, adică cheltuielile de cercetare și dezvoltare ca procent din PIB, s-a situat la 2,3 % în 2020, față de 2,2 % în 2019.

Creșterea este urmarea unei scăderi a PIB-ului ca urmare a pandemiei COVID-19. Cu zece ani mai devreme (2010), intensitatea cercetării și dezvoltării era de 2,0 %.

Sectorul companiilor continuă să fie principalul sector în care au fost cheltuite sumele alocate R&D, reprezentând 66 % din totalul cheltuielilor efectuate în 2020, urmat de sectorul învățământului superior (22 %), sectorul guvernamental (12 %) și sectorul privat non-profit (1 %).

Cea mai mare intensitate a cercetării și dezvoltării, de 3,5%, a fost înregistrată în Belgia și Suedia

În 2020, cea mai mare intensitate a cercetării și dezvoltării a fost înregistrată în Belgia și Suedia (3,5% din PIB), urmate de Austria (3,2%) și Germania (3,1%).

În ultimii zece ani, intensitatea cercetării și dezvoltării a crescut în 24 de state membre, cea mai mare creștere fiind înregistrată în Belgia (+1,5 puncte procentuale; de la 2,0% din PIB în 2010 la 3,5% în 2020), Grecia (+0,9 puncte procentuale; de la 0,6% la 1,5%), Polonia și Cehia (ambele +0,7 puncte procentuale; de la 0,7% la 1,4% și, respectiv, de la 1,3% la 2,0%).

În schimb, intensitatea cercetării și dezvoltării a scăzut în trei state membre: Finlanda (-0,8 puncte procentuale; de la 3,7% la 2,9%), Irlanda și Luxemburg (ambele -0,4 puncte procentuale; de la 1,6% la 1,2% și, respectiv, de la 1,5% la 1,1%), scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614