REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

România s-a prăbușit în clasamentul FIFA

România s-a prăbușit în clasamentul FIFA

Replica API 29 noiembrie 2019 | 00:00 360

Naţionala României a coborât opt locuri faţă de luna trecută şi se află pe poziţia a 37-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA) pe noiembrie, dat publicităţii joi.

Tricolorii au pierdut în această lună meciurile decisive cu Suedia (0-2 acasă) şi Spania (0-5 în deplasare), din preliminariile EURO 2020.

România a început anul pe locul 25 (februarie), apoi a staţionat (aprilie), în iunie a coborât două locuri, pe 27, în iulie a mai pierdut o poziţie (28), în septembrie a ajuns pe 31, iar în octombrie a urcat pe locul 29.

Islanda, adversara României în primul meci al barajului Ligii Naţiunilor pentru EURO 2020, a urcat un loc şi se află pe 39, în timp ce posibilele adversare ale tricolorilor într-o eventuală finală a barajului, Ungaria şi Bulgaria, se află şi ele jos în ierarhie. Ungaria a coborât două locuri şi se găseşte pe 52, iar Bulgaria a urcat două trepte, fiind pe 59.

Primele cinci locuri ale clasamentului sunt neschimbate, cu Belgia pe prima poziţie, urmată de campioana mondială Franţa, de campioana Americii de Sud, Brazilia, de Anglia şi de Uruguay.

Ultima ierarhie din acest an va fi publicată pe 19 decembrie.

Clasamentul FIFA pe luna noiembrie:

1 (1). Belgia 1.765 puncte

2 (2). Franţa 1.733

3 (3). Brazilia 1.712

4 (4). Anglia 1.661

5 (5). Uruguay 1.645

6 (7). Croaţia 1.642

7 (6). Portugalia 1.639

8 (8). Spania 1.636

9 (9). Argentina 1.623

10 (10). Columbia 1.622

11 (11). Mexic 1.621

12 (13). Elveţia 1.608

13 (15). Italia 1.607

14 (12). Olanda 1.604

15 (16). Germania 1.602

16 (14). Danemarca 1.598

17 (17). Chile 1.579

17 (18). Suedia 1.579

19 (21). Polonia 1.559

20 (20). Senegal 1.555

21 (19). Peru 1.544

22 (23). SUA 1.540

22 (24). Ţara Galilor 1.540

24 (22). Ucraina 1.537

25 (26). Venezuela 1.517

26 (25). Austria 1.507

27 (29). Tunisia 1.506

28 (28). Japonia 1.500

29 (32). Turcia 1.494

29 (33). Serbia 1.494

31 (35). Nigeria 1.493

32 (31). Slovacia 1.490

33 (27). Iran 1.489

34 (36). Irlanda 1.486

35 (38). Algeria 1.482

36 (34). Irlanda de Nord 1.476

37 (29). România 1.475

....................................

39 (40). Islanda 1.464

52 (50). Ungaria 1.416

59 (61). Bulgaria 1.381

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218