REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

România sprijină Slovacia și Serbia în lupta medicală contra Covid-19

România sprijină Slovacia și Serbia în lupta medicală contra Covid-19

Replica API 24 februarie 2021 | 00:00 898

Țările Uniunii Europene, printre care și România, sprijină transferul de echipe medicale către Slovacia și oferă ajutor Serbiei, a anunțat marți Comisia Europeană, scrie digi24.ro

"UE coordonează trimiterea unei echipe medicale în Slovacia pentru a sprijini tratamentul intensiv al pacienților care suferă de COVID-19, în urma unei solicitări adresate prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. România a oferit deja o echipă de 5 medici și 9 asistenți medicali, specializați în terapie intensivă", se arată în comunicatul CE.

De asemenea, UE va trimite în Serbia 600.000 de măști de protecție FFP2 și 650.000 de perechi de mănuși din rezerva medicală rescEU găzduită în Grecia.

"Aș dori să mulțumesc României pentru trimiterea unei echipe medicale care să sprijine tratamentul pacienților cu COVID la Bratislava, acționând în spiritul solidarității la nivelul UE. De asemenea, măștile și mănușile de protecție trimise în Serbia din rezerva rescEU vor contribui la protejarea personalului medical care luptă împotriva COVID-19 în această țară", a declarat comisarul pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič.

De la începutul pandemiei de coronavirus, Comisia a ajutat 13 state membre ale UE și state participante prin intermediul mecanismului de protecție civilă și prin intermediul rescEU.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367