rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 august
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

România va juca meciul cu Norvegia fără spectatori, după incidentele de la partidele cu Spania şi Malta

Naţionala României va juca partida cu Norvegia, din preliminariile EURO 2020 la fotbal, cu porţile închise, iar Federaţia Română de Fotbal a fost amendată cu 83.000 de euro, după incidentele provocate de suporteri la meciurile cu Spania şi Malta, de luna aceasta, anunţă FRF.

''În ciuda apelurilor repetate ale Federaţiei Române de Fotbal, prin canalele de comunicare înaintea partidelor cu Spania şi Malta, cât şi pe durata acestora, prin crainicul partidei şi mesajele dispuse public pe stadion, comportamentul suporterilor la meciurile din septembrie ale echipei naţionale aduce o noua sancţiune din partea UEFA. Federaţia Româna de Fotbal a fost informată vineri 20 septembrie 2019 cu privire la decizia luată de Comisia de Disciplină a UEFA în urma rapoartelor întocmite la partidele România - Spania şi România - Malta, din preliminariile pentru EURO 2020, disputate pe 5 şi 8 septembrie, pe Arena Naţionala din Bucureşti, respectiv stadionul 'Ilie Oană' din Ploieşti. Astfel, FRF a fost sancţionată cu plata a 83.000 de euro pentru scandările rasiste ale suporterilor, folosirea de materiale pirotehnice, aruncarea de obiecte în suprafaţa de joc şi pătrunderea spectatorilor pe gazon. În plus, următorul joc de pe teren propriu din preliminariile EURO 2020, România - Norvegia, din 15 octombrie, programat tot pe Arena Naţionala, se va disputa cu porţile închise'', se arată în comunicat.

Federaţia Română de Fotbal se va afla, timp de un an, sub atenta supraveghere a UEFA şi, în cazul în care incidentele se vor repeta, încă un meci va fi disputat cu porţile închise.

România a mai evoluat fără spectatori în grupa de Liga Naţiunilor, anul trecut, în duelul cu Muntenegru de la Ploieşti, ca urmare a unei sancţiuni primite în preliminariile EURO 2016, şi împotriva Lituaniei, tot pe stadionul 'Ilie Oană'.

La partida cu Spania (1-2), din 5 septembrie, momentul de reculegere în memoria fiicei fostului selecţioner spaniol Luis Enrique, decedată la vârsta de doar 9 ani, a fost perturbat de fluierăturile spectatorilor, iar începutul meciului a fost amânat cu aproximativ un minut din cauza petardelor şi torţelor aruncate în teren de suporterii români. Imediat după golul României, marcat de Florin Andone (59), doi spectatori au pătruns pe teren.

România va întâlni reprezentativa Insulelor Feroe pe 12 octombrie, de la ora 19:00, pe stadionul Torsvollur din Torshavn, iar pe 15 octombrie va înfrunta Norvegia, pe Arena Naţională din Bucureşti (ora 21:45), ambele în preliminariile EURO 2020.

sursa: agerpres.ro

sâmbătă, 21 septembrie 2019678
Comentarii

00fara mila(23 sep 10:23)
Nu se poate afla cine saboteaza Echipa nationala, si nu se pot lua masuri drastice impotriva acelor derbedei care afecteaza grav pozitia Romaniei?
mai mult...SPSportRT
15 aug 00:00SportUMILINȚĂ ISTORICĂ Bayern Munchen a spulberat-o pe FC Barcelona, 8-2, și s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor

Formaţia Bayern Munchen s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor, după ce a învins, vineri seară, la...262

15 aug 00:00SportBulgaria - Cosmin Moţi a marcat din penalti pentru Ludogoreţ Razgrad în meciul cu Slavia Sofia182
15 aug 00:00SportChampions League - UEFA a amendat PSG cu 30.000 de euro184
15 aug 00:00SportUniversitatea Craiova a pierdut meciul amical cu Viktoria Plzen, scor 0-2, din stagiul din Austria

Echipa Universitatea Craiova a pierdut meciul amical jucat vineri cu Viktoria Plzen, scor 0-2, în stagiul de pregătire...182

15 aug 00:00SportSelecţionerul Mirel Rădoi a anunţat convocările preliminare ale jucătorilor care evoluează în străinătate pentru meciurile cu Irlanda de Nord şi Austria209
15 aug 00:00SportSimona Halep s-a calificat în semifinale la Praga: A câștigat un set la ZERO190
15 aug 22:47SportChampions League: RB Leipzig produce surpriza și se califică în semifinale (2-1 vs Atletico Madrid)

RB Leipzig s-a calificat pentru prima oară în semifinalele Champions League, după ce a învins, scor 2-1, formația...537

15 aug 22:47SportFotbalistul Karim Bellarabi, în vârstă de 30 de ani, şi-a prelungit contractul cu Bayer Leverkusen447
15 aug 22:48SportIonuț Negoiță A VÂNDUT Dinamo: El este noul acționar majoritar930
15 aug 22:48SportUniversitatea Craiova merge la TAS: Nu este de acord ca echipa de pe ultimul loc de cupe europene să joace un baraj cu formaţia de pe locul şapte sau opt

Directorul sportiv al Universităţii Craiova, Ovidiu Costeşin, a declarat, că gruparea olteană va contesta la...586

15 aug 22:48SportTehnologia VAR în România nu va putea fi implementată mai devreme de play-off-ul sezonului viitor405
15 aug 22:48SportRivaldinho de la FC Viitorul a plecat la echipa poloneză Cracovia827
Vremea
22.2°22.2° - 24.5° sâmbătă, 15 august 2020
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 5.29 m/s
Presiune: 1015 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...Replica
15 aug 00:47ReplicaALERTĂ! PORTUL Constanţa ar putea fi BLOCAT din cauza unei DECIZII a ANAF

În incinta portului Constanţa Sud-Agigea, vineri, 14 august, a avut loc un protest al reprezentanţilor mai multor...832

15 aug 01:25ReplicaALEGERILE LOCALE AR PUTEA FI AMÂNATE, din cauza lui Traian BĂSESCU

Adevărata bombă stă să explodeze, chiar la nivel național! Surse guvernamentale AU DECLARAT PENTRU Replica că s-a...739

15 aug 00:27ReplicaVIDEO! Bogdan HUŢUCĂ: Dacă mergeam cu STELIAN Ion la primărie, NU câştigam

S-a discutat foarte mult, la nivel local, despre o posibilă alianță de dreapta, o unificare ce ar fi putut face...555

15 aug 01:29ReplicaFelix STROE ne-a LINIŞTIT: rămâne Decebal FĂGĂDĂU candidatul PSD la Primăria Constanţa

Răsturnare de situaţie în PSD Constanţa! După ce a umplut oraşul cu panouri publicitare, anunţându-şi...866

Local
15 aug 23:40LocalCONCURS de INFRACȚIUNI RUTIERE între șoferii constănțățeni

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat ieri, 13 august, un bărbat, de 27 de ani, care a condus...495

15 aug 23:39LocalProduse contrafăcute, vândute la Costinești. Oamenii legii le-au stricat 'afacerea'

În cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu...507

15 aug 23:39LocalUn TÂLHAR și un HOȚ de buzunare, escortați la PENITENCIARUL Poarta Albă

360

15 aug 23:59LocalTENTATIVĂ de OMOR și VIOL pe balconul unul hotel din Mamaia! Agresorul, REȚINUT

Clipe de groază pentru o turistă cazată într-un hotel din Mamaia! Soțul său a agresat-o fizic chiar pe balconul...1978

15 aug 23:40LocalUn CONSTĂNŢEAN a CÂŞTIGAT o SUMĂ FABULOASĂ la LOTO!

La tragerea Noroc de joi, 13 august, un constănţean a câştigat premiul de categoria I în valoare de 1.400.356,44...1955

15 aug 23:40LocalOPERATORII economici și TURIȘTII, verificați de polițiști

Ieri, 13 august, în intervalul orar 09.00-15.00, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat...534

15 aug 23:38LocalIRANIAN aflat în drum spre GERMANIA, depistat într-un camion la intrare în ROMÂNIA

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov au descoperit, ascuns într-un camion...437

15 aug 23:38LocalATENŢIE: Se oprește apa în localitățile Negru Vodă și Cotu Văii!

Pentru executarea lucrărilor de reabilitare a rețelei de la nivelul Gospodăriei de apă – Cotu Văii, din județul...376

15 aug 23:37LocalAMENZI în valoare de peste 36500 de lei, date de JANDARMII constănțeni

559

Politică
15 aug 00:00PoliticăCiolacu: Rectificarea bugetară, una a răzbunării faţă de popor; o vom corecta în Parlament

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că rectificarea bugetară pe care o pregăteşte Guvernul Orban este una...197

15 aug 00:00PoliticăOrban: Vom asigura banii necesari pentru a plăti despăgubirile pentru fermierii afectaţi de secetă

Ministerul Agriculturii va plăti despăgubiri fermierilor ale căror culturi au fost afectate de seceta din acest an, a...201

15 aug 00:00PoliticăPreşedintele Klaus Iohannis participă la festivităţile organizate de Ziua Marinei Române

188

15 aug 00:00PoliticăOrban: Vom avea un deficit bugetar între cele mai mici la nivel european

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Craiova, că România va avea un deficit bugetar "între cele mai mici la...176

15 aug 21:32PoliticăBăsescu: Fiecare pensionar este furat de guvernul PNL şi fostul guvern PSD

Fostul preşedinte Traian Băsescu acuză PNL şi PSD că îi "fură" pe pensionari prin neaplicarea indexării la 1...189

15 aug 00:00PoliticăOlguţa Vasilescu: Respingerea Ordonanţei de majorare etapizată a alocaţiilor pentru copii, săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor

178

Interviuri
25 iul 00:35InterviuriCHIŢAC: Constanţa are o administraţie AROGANTĂ care NU stă de VORBĂ cu OAMENII

În ultima perioadă s-a discutat intens pe marginea candidatului unic PNL-USR-PLUS, care ar fi asigurat într-o mare...2585

23 iul 00:35InterviuriHORIA CONSTANTINESCU: Vreau să SCUTUR Constanța de PILE și ȘMENURI! VIDEO

Horia Constantinescu, comisar șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, dar...4179

22 iul 00:06InterviuriPRIM PROCURORUL Gill Julien Grigore Iacobici: La PARCHETUL TRIBUNALULUI, rata ACHITĂRILOR este SUB 3%! VIDEO

4103

21 iul 00:08InterviuriRĂZVAN FILIPESCU: Fermierii AMENINȚĂ cu PROTESTE și BLOCAREA drumurilor! VIDEO

Județul Constanța continuă să se confrunte cu mai multe probleme din diferite domenii, probleme care au fost...2520

10 iul 00:23InterviuriProcurorul TEODOR NIȚĂ: Industria DEȘEURILOR este mai BĂNOASĂ decât cea a DROGURILOR! VIDEO

Procurorul Teodor Niță a instrumentat dosare grele de-a lungul carierei, în momentul de față fiind ancorat în...9710

8 iul 00:14InterviuriMihai Stanciu: ATENȚIE, metoda Accidentul a fost înlocuită cu metoda COVID-19! VIDEO

4844

Monden
15 aug 00:00MondenCharlie Chaplin a făcut sex cu peste 2.000 de femei, şi-a maltratat soţiile şi şi-a abandonat copiii

Unul dintre cei mai mari actori ai secolului XX, Charlie Chaplin a adus pe ecran personaje de neuitat care au schimbat...213

15 aug 00:00MondenPrinţesa Diana voia să se mute în Pakistan cu iubirea vieţii ei. De ce a respins-o acest bărbat?

La 23 de ani de moartea ei, în urma accidentului de maşină de pe 31 august 1997, revelaţiile despre cea care a fost...221

15 aug 00:00MondenViaţa cu „monstrul“ Pavarotti: mâncarea, haremul şi „duşmanii cei proşti“

207

Mapamond
15 aug 00:00MapamondFranţa - coronavirus: Parisul şi departamentul Bouches-du-Rhône, declarate zone 'roşii'

Guvernul francez a declarat vineri capitala Paris şi departamentul sudic Bouches-du-Rhône, din jurul oraşului...180

15 aug 00:00MapamondCoronavirus: Ucraina a înregistrat 1.732 de cazuri într-o singură zi, un nou record

Ucraina a înregistrat în ultimele 24 de ore un record de 1.732 de cazuri de COVID-19, urcând bilanţul total al...180

15 aug 00:00MapamondCoronavirus: Ministerul Sănătăţii din Vietnam va cumpăra vaccinul anti-COVID-19 produs de Rusia

163

Sănătate
15 aug 00:00SănătateO singură doză de vaccin anti-HPV oferă protecție împotriva cancerului de col uterin

Un nou studiu arată că o doză de vaccin HPV poate preveni infecția cu acest virus care poate duce la apariția...167

15 aug 00:00SănătateStudiu: Somnul de după-amiază ar putea să scadă tensiunea arterială

Un nou studiu arată că somnul de după-amiază poate face mai mult decât să crească nivelul de energie și să...187

15 aug 18:32SănătateZahărul din flori de cocos, mai sănătos decât alți îndulcitori?

187

15 aug 00:00SănătateStudiu: Aerul din jurul pacienților cu COVID-19, aflați în carantină sau izolare, încărcat cu noul coronavirus

Răspândirea rapidă globală a COVID-19 reprezintă poate cea mai importantă urgență de sănătate publică a...180

15 aug 00:00SănătateUltravioletele - când sunt bune sau dăunătoare?

Ultravioletele sunt radiaţii invizibile pentru ochiul uman, cu o frecvenţă mai mare decât a luminii de culoare...196

15 aug 00:00SănătateDieta Vegană: regim de slăbire pentru unii, stil de viață pentru alții

Trebuie să știți de la bun început că o dietă vegană sănătoasă trebuie să conțină fructe și legume în...172

15 aug 00:00SănătateCum se modifică vederea pe măsură ce îmbătrânim

În general, pe la 40-45 de ani, este normal să apară presbiopia (persoana nu mai vede clar de aproape, de exemplu să...184

15 aug 00:00SănătateDe ce e bine să mâncăm caise

Fructele sunt o minune a naturii, pentru că au gust foarte bun, sunt pline de vitamine și nutrienţi și ne...177

15 aug 00:00SănătateGinsengul siberian reduce oboseala și îmbunătățește funcția cognitivă

171

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT