REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Românii care se întorceau de la Festivalul Callatis, ţinta hoţilor

Românii care se întorceau de la Festivalul Callatis, ţinta hoţilor

Replica API 17 august 2011 | 00:00 94

Incident la Florenţa:

Incident la Florenţa:

Românii stabiliţi în Italia, dar nu numai, au avut frumoasa surpriză ca Festivalul Callatis să se mute la Roma. Au fost câteva zile de manifestări cultural-artistice care au adus diaspora laolaltă, reprezentanţi ai autorităţilor din Italia, dar şi din România, au fost semnate înfrăţiri între localităţi, a fost încinsă o horă a unirii. Nu a lipsit nici presa din România, din Constanţa, mai cu seamă că Festivalul Callatis a luat naştere la Mangalia, sub coordonarea lui Cornel Diaconu. Conjunctura a făcut ca festivalul care devenise simbol al Mangaliei să nu se mai poată ţine în sudul litoralului. Cu sprijinul Ministerului Administraţiei, al Primăriei Roma, dar nu numai, Callatisul a răsunat pe meleaguri italiene. Într-un cuvânt: impresionant. Impresionaţi de cele văzute au fost şi constănţenii care s-au aflat în delegaţie, mai puţin la întoarcere, când au avut parte de un incident neplăcut, în Florenţa. Marţi, 16 august, pe drumul spre România, autocarele au făcut un popas la Florenţa. Aici, în incinta unei biserici, una dintre membrele delegaţiei a constatat că i-a dispărut portofelul, în care avea actele sale, carduri, bani, un lănţişor de aur, dar şi actele unei minore căreia îi era tutore pe parcursul deplasării la festival. A fost alertată Poliţia şi s-a apelat la consulatul României. La ora difuzării acestei ştiri, se luase decizia ca participanţii la festival să-şi continue traseul spre Trieste, întrucât reprezentanţa consulară din Florenţa - care este onorifică - era închisă.

Cristian ANTON, corespondenţă specială din Italia

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218