rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 4 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Românii investesc aproape la fel de mult ca investitorii străini pe piaţa locală de software

Industria de software din România se menţine în topul industriilor cheie pentru economia ţării, cu un volum de aproximativ 6,2 miliarde de euro în 2019, fiind şi una dintre cele mai echilibrate industrii în ceea ce priveşte balanţa între capitalul străin şi cel românesc, potrivit estimărilor specialiştilor KeysFin.

Astfel, investitorii străini controlează 53% din capitalurile proprii pozitive ale companiilor de software din România, în timp ce ponderea investiţiilor locale a cunoscut un avans anual de aproximativ 5 puncte procentuale, ajungând astfel la 47% în 2018, potrivit studiului KeysFin "Industria de software în România".

Investitorii străini de pe piaţa de software locală provin din peste 60 de state, însă în top se află Germania (10,7%), Luxemburg (7,3%), Olanda (7,2%), UK (5,5%) şi Cipru (cu 4,8% din total), aceşti lideri controlând două treimi din totalul capitalurilor proprii străine.

În ceea ce îi priveşte pe investitorii locali, aceştia provin atât din marile oraşe ale ţării, precum Bucureşti sau Cluj, dar şi din oraşe medii, care încep însă să devină nume cu rezonanţă pentru industria locală de start-up-uri în software, aşa cum este Târgu-Mureş.

"Este pentru al treilea an consecutiv când realizăm un studiu dedicat industriei de software din România, astfel că avem o perspectivă amplă asupra pieţei şi suntem conectaţi la tendinţele acesteia. Tocmai de aceea, creşterea investiţiilor locale cu 5% într-un singur an pe o piaţă atât de competitivă ne face să privim cu entuziasm spre viitorul software-ului românesc: ţara noastră începe să devină un hub regional nu doar pentru outsourcing, ci şi pentru start-up-uri de succes. Software-ul este una din puţinele industrii din România în care există echilibru între investiţiile locale şi cele străine, ceea ce reflectă o dezvoltare sănătoasă şi solidă a acestui domeniu", a declarat Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin.

Potrivit studiului, cifra de afaceri a dezvoltatorilor de software din România a crescut cu 12,6% faţă de 2017 şi cu 51,6% comparativ cu 2014, la 5,7 miliarde de euro în 2018.

Mai mult, analizând datele de piaţă şi, totodată, ţinând cont de fluctuaţiile industriei, experţii KeysFin estimează un avans de 10,4% al cifrei de afaceri a companiilor de software din România pentru anul în curs, depăşind pragul de 6,2 miliarde de euro în 2019.

"Din întreaga industrie software o parte importantă şi, totodată, vizibilă, o reprezintă piaţa de jocuri pe calculator. Ţara noastră se mândreşte cu dezvoltarea şi testarea unora din cele mai populare jocuri la nivel internaţional, iar aceste rezultate se văd şi la nivel de business: cifra de afaceri a editorilor de jocuri (CAEN 5821) a crescut cu 9% faţă de 2017 şi cu 46% faţă de 2014", arată studiul KeysFin. Pentru 2019, experţii preconizează un avans de peste 13%, la peste 255 milioane de euro.

În 2018, în România, existau aproximativ 20.700 de companii în domeniul software-ului, cu 18,6% mai multe faţă de 2017 şi cu 30% faţă de 2014. Cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de companiile medii (39% din total). Cu toate acestea, peste 4.800 de companii (23%) au avut cifra de afaceri egală cu zero în 2018.

Potrivit datelor Keyfin, cea mai mare companie de software din România a rămas Oracle România SRL cu o cifră de afaceri de peste 206 milioane de euro (3,6% din total) în 2018. Clasamentul este completat de IBM România (200 milioane de euro - 3,5% din total), Ericsson Telecommunication România SRL (peste 170 milioane de euro, 3% din total), SAP România SRL (aproximativ 108 milioane de euro) şi Endava România SRL (aproximativ 108 milioane de euro). Este de remarcat intrarea SAP România SRL în top 5, cu cea mai mare creştere procentuală de 63%.

În ceea ce priveşte topul editorilor de jocuri (CAEN 5821), locul întâi după cifra de afaceri din 2018 este ocupat de Electronic Arts România SRL, care a înregistrat mai multe recorduri: cel mai mare angajator şi cel mai profitabil jucător în 2018 (38 milioane de euro cifră de afaceri - 79% din total), urmat de King Games Studio (Bucharest) SRL (2,4 milioane de euro - 4,9% din total) şi de Green House Games SRL (11 milioane de euro - 2,2% din total).

"Industria de software din România îşi consolidează poziţia printre cele mai de succes sectoare ale economiei naţionale, astfel că, dintre cele 20.700 de companii analizate, 13.200 (64%) au înregistrat profit, 5.600 (27%) au fost în pierdere, iar celelalte au avut un rezultat nul în 2018", arată analiza citată.

În topul celor mai profitabili jucători din domeniu rămâne SAP România care a reuşit ca în 2018 să îşi dubleze profitul net la peste 40 de milioane de euro. Şi profitul IBM România, al doilea cel mai profitabil jucător, a crescut cu 31% în ultimul an.

Cele mai profitabile 5 companii au avut în 2018 un profit net cumulat de peste 86 de milioane de euro, adică aproape 14% din total.

Conform ultimelor sondaje de opinie, românii cred în proporţie de 77% că sectorul IT în general are cele mai mari perspective de viitor. În acest context, şi numărul celor care se pregătesc pentru o carieră în domeniu a crescut semnificativ, acest lucru resimţindu-se şi la nivelul angajărilor propriu-zise. Astfel, numărul mediu de angajaţi din industria de software locală a crescut cu 2,9% faţă de 2017 şi cu 40% faţă de 2014, la peste 110.000 de angajaţi în 2018. Totuşi, se pare că instituţiile de învăţământ din România nu pot acoperi nevoia firmelor din acest sector care se ridică la aproximativ 15.500 de specialişti.

Aşadar, pe fondul cererii masive a forţei de muncă din industria software, costul mediu pentru un angajat a crescut cu 54%, faţă de un avans de doar 8% al productivităţii medii per angajat în perioada 2014-2018. Specialiştii KeysFin atrag atenţia că avansul costului mediu per angajat peste cel al productivităţii reprezintă un risc important pe termen mediu, cu impact direct asupra competitivităţii economiei locale.

Pe de altă parte, experţii au remarcat că cea mai mare concentrare a forţei de muncă au avut-o companiile medii, cu 43% din total, urmate de companiile mici cu 21%. Cu toate acestea, peste jumătate din companiile locale de software, respectiv 10.400 de companii, nu au avut niciun angajat în 2018.

Deşi a înregistrat o uşoară scădere a cifrei de afaceri a companiilor prezente aici, Bucureştiul rămâne principalul hub pentru industria software din România, cu un rezultat de peste 3,3 miliarde de euro, adică 58% din total în 2018. Pe locul al doilea din punct de vedere al cifrei de afaceri se situează judeţul Cluj (16%), care a înregistrat un avans de 1,5 puncte procentuale faţă de 2017, urmat de Timiş (5%), Iaşi (4.5%) şi Braşov (3%).

În cee ce priveşte tendinţele pe piaţa software, analiza arată că deşi România este al doilea furnizor de software şi servicii din Europa de Est şi în top 10 la nivel european, industria se bazează îndeosebi pe export şi outsourcing, care contribuie într-un procent covârşitor la valoarea întregului sector.

Cu un portofoliu de peste 500 de clienţi, KeysFin este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii de business information din România. AGERPRES

sâmbătă, 9 noiembrie 2019527
Comentarii

10Manele(10 noi 17:54)
Da... pai in videochat
mai mult...Economic
4 iun 00:00EconomicCFR Călători lansează pe 12 iunie programul estival Trenurile Soarelui

CFR Călători începe, din 12 iunie, programul estival de transport Trenurile Soarelui 2020, care continuă până la...111

4 iun 00:00EconomicINS: Rata şomajului în formă ajustată sezonier a urcat la 4,8% în aprilie 2020111
4 iun 00:00EconomicRomânia este printre ţările membre UE cu cele mai mari vânzări de pesticide108
4 iun 00:00EconomicTuriştii străini ar putea veni în Spania din 21 iunie

Spania lucrează la un plan ce prevede deschiderea graduală a graniţelor sale pentru vizitatorii din ţările...103

4 iun 17:29EconomicComisia Europeană majorează bugetul alocat Politicii Agricole Comune110
4 iun 00:00EconomicSurplusul de gaze naturale este atât de mare încât diminuarea livrărilor Rusiei nu mişcă preţurile în UE118
2 iun 00:00EconomicPreţuri pentru toate buzunarele pe litoral, în România, Bulgaria şi Grecia

Preţurile în cea mai căutată staţiune de la malul Mării Negre din România, Mamaia, variază, în medie, de la 30...376

3 iun 00:00EconomicMonitorul Social: 0,8% din forţa de muncă ocupată în România a lucrat de acasă în 2019, de 6 ori sub media UE285
3 iun 00:00Economic13 furnizori de gaze pentru consumatorii casnici propun un preţ mai mare, după liberalizare417
3 iun 00:00EconomicComisia Europeană anunţă municipalităţile că se pot înscrie în programul de instalare a reţelelor Wi-Fi gratuite în spaţiile publice

Comisia Europeană va lansa miercuri a patra rundă de înscrieri pentru cupoanele valorice WiFi4EU destinate...304

3 iun 00:00EconomicVânzările mondiale de telefoane inteligente au scăzut cu 20% în primul trimestru284
3 iun 00:00EconomicBulgaria intenţionează să finalizeze conducta Balkan Stream până la finele anului325
Vremea
11.5°11.5° - 13° joi, 4 iunie 2020
ConstanțaUmiditate: 82%
Vânt: 3.88 m/s
Presiune: 1008 milibari

Loto
6/494925283848
5/405613153827
joker122227424313
Horoscop
mai mult...SPSportRT
4 iun 00:00SportAnamaria Prodan a preluat jumătate din FC Hermannstadt. Ce sumă a plătit soția lui Reghecampf

Anamaria Prodan (47 de ani) o va conduce pe FC Hermannstadt, echipă aflată pe locul nouă în play-out. Sibienii au...157

4 iun 00:00SportHagi este încrezător că Ianis îl va depăși ca fotbalist

Gheorghe Hagi (55 de ani) este încrezător că fiul său, Ianis Hagi (21 de ani), poate ajunge un fotbalist mai mare...113

4 iun 00:00SportViitorul Constanța și Universitatea Craiova vor juca două meciuri în aceeași zi

Universitatea Craiova si Viitorul Constanta vor juca doua meciuri amicale in aceeasi zi. Oltenii si-au programat doua...123

4 iun 00:00SportBulgarii ne-au pus gând rău și ne amenință că vor merge la EURO!

Toată lumea visează sa joace la Euro! Romania e pregatita de Euro. Stadioanele sunt gata in toamna, iar calea ferata...126

Local
4 iun 20:58LocalActivități preventive, desfășurate de polițiștii constănțeni

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 3, au...417

4 iun 20:57LocalFără permis, în trafic. S-a ales cu dosar penal

S-a urcat la volan, deși nu avea permis. S-a ales cu dosar penal. La data de 2 iunie a.c., în jurul orei 16.00,...469

4 iun 22:28LocalSunteți în căutarea unui apartament? La Solid House ”plouă” cu CADOURI!

801

4 iun 22:27LocalALOCAȚIILE se MAJOREAZĂ

A trecut de Parlament proiectul de lege privind dublarea alocațiilor, după ce Orban a amânat mărirea pentru luna...1730

4 iun 22:27LocalCOVID-19: Niciun caz nou de infectare la Constanța

Până miercuri, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul...585

4 iun 22:28LocalA început asfaltarea străzilor din stațiunea Neptun-Olimp, cu fonduri UE

În stațiunea Neptun, a început asfaltarea străzilor, în cadrul proiectului cu finanțare europeană, care prevede...581

4 iun 20:57LocalPieton lovit de mașină în Cernavodă

Militarii ISU “Dobrogea” au fost solicitați să intervină în urma unui accident rutier, pe strada Salciei, din...459

4 iun 17:04LocalAtenție, șoferi! Trafic restricționat total pe un tronson al străzii I.G. Duca

Circulația autovehiculelor va fi interzisă miercuri, 3 iunie și joi, 4 iunie, în intervalul orar 19:30 – 05:00, pe...363

4 iun 21:00LocalCum se va desfășura testarea națională pentru stabilirea gradului de imunizare la COVID

431

Politică
4 iun 00:00PoliticăMoţiune simplă: Ministrul Ion Ştefan, acuzat de fals în acte publice

Ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Ion Ştefan, este acuzat, în moţiunea simplă depusă...119

4 iun 00:00PoliticăSenat: OUG privind evaluarea pentru restituire a imobilelor preluate abuziv de regimul comunist, respinsă

Senatul a respins, miercuri, în şedinţa de plen, OUG 72/2020 referitoare la evaluarea imobilelor preluate abuziv de...111

4 iun 00:00PoliticăDeputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD

Deputaţii ALDE s-au afiliat grupului parlamentar al PSD, a anunţat, miercuri, deputatul Varujan Vosganian în plenul...132

4 iun 00:00PoliticăSenat: Amenzi sau închisoare pentru cei care fură lemne sau puieţi din pădure

Senatorii au adoptat, miercuri, un proiect legislativ care prevede sancţiuni diferite - de la amenzi până la pedepse...131

4 iun 00:00PoliticăCameră: Nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară, sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei de persoană

Camera Deputaţilor a respins, miercuri, cererea de reexaminare a preşedintelui Klaus Iohannis cu privire la legea care...119

4 iun 00:00PoliticăProiectul care reglementează stabilirea coeficienţilor minimali de ierarhizare salarială, adoptat

115

Interviuri
21 mai 00:06InterviuriINTERVIU SENZAȚIONAL cu RAREȘ BOGDAN! PSD este respins de electorat pentru că iese cu aceleași fețe compromise. VIDEO

Starea de urgență a trecut, însă în urma ei au rămas anumite întâmplări care merită dezbătute alături de...8310

21 mai 00:06InterviuriVirginia Uzun: Eforie, lipsit de strălucire din cauza proastei gestionări a banilor VIDEO

Virginia Uzun a fost directorul Serviciului Public de Impozite şi Taxe (SPIT) din cadrul Primăriei Constanţa timp de...4525

16 mai 00:50InterviuriEugen Teodorovici: Eu sunt, de fapt, preşedintele PSD

3871

6 mai 00:26InterviuriPrefectul Niculescu: Din 605 carantinați la Constanța, 21 aveau Coronavirus! VIDEO

Prefectul George Niculescu, numit în funcție la finele lui 2019, a apucat vremuri greu încercate. Și ne referim la...3480

29 apr 00:26InterviuriProcurorul Teliceanu: dacă minți în adeverință, riști să te alegi cu ani grei de pușcărie! Video

Viorel Teliceanu este unul dintre cei mai tineri prim procurori din țară, el conducând, o bună perioadă de timp,...4272

14 apr 00:05InterviuriSorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar: NU se pune problema înghețării anului școlar! VIDEO

3087

Monden
4 iun 00:00MondenStarurile de la Hollywood au ieșit în stradă să protesteze pentru drepturile afro-americanilor

Ben Affleck, Jamie Foxx, Cara Delevingne sau Ireland Baldwin sunt câteva dintre celebritățile care au manifestat...110

4 iun 00:00MondenCe mănâncă Naomi Campbell de arată așa de bine la 50 de ani? Bucătarul personal îi dezvăluie secretele

Naomi Campbell a împlinit vârsta de 50 pe data de 22 mai și a dat o super-petrecere într-un club don Londra, chiar...119

4 iun 00:00MondenCare este averea incredibilă pe care o au cei doi prinţi, Harry şi William, împreună cu soţiile lor

120

4 iun 00:00MondenCe pensie are Al Bano, după o carieră de succes. Artistul nu mai face faţă cheltuielilor, în lipsa concertelor!

Legendarul cântăreţ italian şi-a declarat deschis pensia pe care o primeşte, explicând că perioada de criză...121

4 iun 00:00MondenJulia Roberts şochează cu noua imagine, dar şi cu masca din dotare

În plină pandemie, Julia Roberts a descoperit un mod inedit de a ţine coronavirusul la distanţă. Actriţa...122

4 iun 00:00MondenJay-Z a cumpărat o pagină întreagă de publicitate în mai multe ziare americane pentru a îl omagia pe George Floyd

109

Mapamond
4 iun 00:00MapamondSUA: Mama fetiţei lui George Floyd spune că vrea „să se facă dreptate pentru el“

Roxie Washington, mama fiicei în vârstă de şase ani a lui George Floyd, Gianna, a declarat că vrea "să se facă...114

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: 342 noi cazuri de infectare şi 29 de decese în Germania

Numărul cazurilor de coronavirus confirmate a crescut cu 342 în ultimele 24 de ore în Germania, astfel că bilanţul...106

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Aplicaţia 'Immuni', descărcată de 500.000 de persoane în 24 de ore, un record în Italia

112

4 iun 00:00MapamondCoronavirus: Un studiu a descoperit anticorpi la 5,5% dintre donatorii de sânge din Olanda

Un studiu realizat pe donatori de sânge din Olanda a descoperit că aproximativ 5,5% dintre ei au dezvoltat anticorpi...106

4 iun 00:00MapamondLideri religioşi americani critică demersul preşedintelui Trump de a se fotografia cu o Biblie în mână

Mai mulţi lideri religioşi americani au denunţat marţi violenţa poliţiştilor din Washington şi au criticat aspru...121

4 iun 00:00MapamondFranţa: Incidente la Paris în marja manifestaţiei împotriva violenţelor poliţiei

113

Sănătate
4 iun 17:56SănătateSiropul de ridiche neagră, antitusiv natural

Ridichea neagră (Raphanus sativus), cunoscută și sub denumirea de ridichea de grădină, este o plantă folosită din...114

4 iun 17:47SănătateStudiu: Somnul neregulat crește riscul apariției bolilor de inimă la vârstnici

Un tipar neregulat al somnului poate fi factor de risc pentru bolile cardiovasculare, independent de factorii de risc...109

4 iun 00:00SănătateAstmul la menopauză: de ce debutează tardiv și cum îl recunoști

119

4 iun 00:00SănătateMenoragia: cauze, simptome și tratament

Menoragia este termenul medical folosit pentru a descrie un ciclu menstrual abundent sau prelungit. Femeile afectate de...111

4 iun 00:00SănătateSindromul boreout: cum ne afectează atât fizic, cât și psihic

Sindromul boreout este opusul sindromului burnout și îi afectează pe cei care nu simt că sunt solicitați suficient...108

4 iun 00:00SănătateSfaturi pentru un păr frumos și sănătos

109

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT