Românii vor să cucerească Europa cu trotinete electrice
Românii vor să cucerească Europa cu trotinete electrice
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin Pinterestsursa foto capital.ro
Viitorul aparţine vehiculelor electrice, fie ele trotinete, biciclete, scutere sau maşini, iar românii vor să contribuie, într-un fel sau altul, la noua tendinţă. Oraşele devin tot mai aglomerate, iar statisticile arată că, până în anul 2050, două treimi din populaţia lumii va trăi în oraş. Bucureştiul ar putea ajunge în câţiva ani cea mai aglomerată capitală din Uniunea Europeană, conform specialiştilor. Peste 8.000 de oameni locuiesc, în prezent, pe o suprafaţă de un kilometru pătrat, dublu faţă de Budapesta sau Berlin.
În marile oraşe ale lumii, scuterele şi bicicletele au devenit, de multă vreme, mijlocul de transport preferat, iar, mai nou, modelele echipate cu un motor electric sunt pe val. Vechicule electrice pe două roţi se produc şi în România, la Craiova şi la Arad. Inginerul român Sorin Sârbu a avut ideea de a construi o trotinetă electrică la Craiova şi aşa a apărut compania E-Twow Electric Mobility, specializată în producerea şi distribuţia vehiculelor electrice.
După patru ani de cercetare şi dezvoltare a fost scoasă pe piaţă prima trotinetă electrică românească. Primele 200 de trotinete s-au vândut deja, iar acum se lucrează la noi concepte, dar şi la o fabrică. În prezent, trotinetele electrice româneşti sunt produse în China, de Jinhua E-Twow Technology, iar asamblarea se realizează în România, la Craiova.
„Anul viitor, producţia acestui vehicul, dar şi a altor tipuri de vehicule (biciclete electrice, scutere electrice, scaune electrice destinate persoanelor cu dizabilităţi) se va realiza în fabrica pe care o construim, la ora actuală, în Craiova. Este vorba despre un proiect pe bani europeni, în valoare de aproximativ cinci milioane de euro. Numărul mediu de angajaţi în cadrul acestei noi fabrici va fi de 100”, a declarat, Sorin Petcu, administratorul companiei producătoare, citat de capital.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News