REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Romaşcanu: Congresul PSD se va ţine imediat după încetarea stării de alertă

Romaşcanu: Congresul PSD se va ţine imediat după încetarea stării de alertă

Replica API 9 iulie 2020 | 00:00 1062

Congresul PSD va avea loc imediat după încetarea stării de alertă, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului.

Lucian Romaşcanu

"Se va ţine imediat după încetarea stării de alertă, nu vrem să facem adunări publice în starea de alertă, aşa cum, din nefericire, guvernanţii obişnuiesc să facă. (...) Noi sperăm, sincer, că această stare de alertă nu va fi prelungită în condiţiile actuale şi există nenumărate motive, le-am menţionat şi în conferinţele de presă şi în ieşirile conducerii partidului, şi, în consecinţă, noi sperăm să intrăm într-o relativă normalitate după data de 17 iulie, atunci putând să organizăm şi noi un Congres în condiţii normale", a spus Romaşcanu, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, membrii partidului au solicitat ca acest congres să nu se desfăşoare online, însă este necesar ca până la alegerile locale să existe o echipă de conducere.

"Solicitările tuturor colegilor au fost spre un Congres care să se desfăşoare fizic, nu online, pentru a da posibilitatea tuturor participanţilor să se exprime, să existe un vot corect şi aşa mai departe, lucru susţinut de conducerea interimară a partidului. Există două restricţii, prima restricţie este să nu fie stare de alertă... sau două limitări - a doua limitare este să avem o conducere definitivă până în alegeri. Într-o formă sau alta, va trebui să împăcăm aceste limitări şi să avem, totuşi, un Congres care să stabilească conducerea partidului. Dacă nu se va putea sub nicio formă face un Congres cu prezenţă fizică, atunci vom vedea ce putem face, dar trebuie să existe o echipă de conducere până la alegeri", a completat Lucian Romaşcanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Oooo.... Auzi, nu vor congres online, nuu.... ha, ha,...hi, hi... Pai ce va duce capul si mintea !? Nu! Nuu... Voi vreti adunari masive, autobuze, stadioane pline de "camasi albe", mici, bere, tigari, "pachetele cu mancare" din sponsorizari, pancarte, steaguri, aplauze la scena deschisa, ragaieli, huiduieli, fluieraturi... si multa mizerie, tone de mizerie ramasa in urma adunarilor voastre "INTELIGENTE". Daa... A - la PSD! Ca la ciumati. Da! Nimic nou sub soare. Nici-un progres, dimpotriva: REGRES ! Circ, mare circ, pe bani publici! Astia sunt, atata pot.
2
0
nu jegule, prefer starea de urgenta care ma poate apara de nemerniciile tale, prefer acele amenzi care reuseau sa-i faca pe cei pe care voi ii instgati si mintiti cu inexistenta acestui virus- pentru asta prefer ca cineva sa ne protejeze in primul rand de voi cre sunteti mai toxici decat adevarata ciuma rosie
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920