REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Romeo Rezeanu a pierdut bătălia cu PNL Constanţa, urmează războiul! Ce a DECIS Tribunalul!

Romeo Rezeanu a pierdut bătălia cu PNL Constanţa, urmează războiul! Ce a DECIS Tribunalul!

Replica API 8 aprilie 2019 | 10:31 660

Romeo Rezeanu, exclus în iunie 2018 din PNL, şi ulterior din Consiliul Local, a formulat la Tribunalul Constanţa cerere prin intermediul căreia solicita suspendare actului de excludere. Deşi, prima oară a avut câştig de cauză, ei bine, de data aceasta Tribunalul Constanţa i-a respins acţiunea. Asta înseamnă că actul rămâne în vigoare, cel puţin până la o decizie definitivă în dosarul în care a cerut anularea deciziei de excludere.

Dacă în 2017, Romeo Rezeanu, dar şi Horia Căliminte, aflat în aceeaşi situaţie, au reușit să obțină anularea documentului de excludere din partid, fapt pentru care au revenit în formațiunea politică, dar și-au păstrat și locurile Consiliul Local, de data aceasta, situaţia a fost alta. Cel puţin în ceea ce-l priveşte pe Romeo Rezeanu.Tribunalul s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare a efectelor deciziei de excludere din PNL, în sensul că i-a fost respinsă cererea. Căliminte va afla şi el pronunţarea în zilele următoare.

Referitor la pierderea calităţii în PNL, Rezeanu a povestit judecătorilor că „s-a urmărit crearea acestei situaţii pentru a se putea obţine finalitatea urmarită, anume aceea de pierderea calitatii de consilier local. Pentru a 2-a oara ăntr-un singur an, în scopul promovării în consiliul local de membri PNL obedienţi. Reclamantul s-a opus avizării favorabile a multor documentaţii urbanistice promovate de către apropiaţi ai conducerii PNL. Deşi calitatea de membru se pierde fie prin radiere, fie prin excludere, prin decizie i-au fost aplicate ambele sancţiuni. Nu i s-a permis exercitarea dreptului la aparare cu ocazia solutionarii apelului, prin participarea la şedinta comisiei de arbitraj însoţit de un apărator, prin administrarea de probe si sustinerea orală a apărării. A fost tratat discriminatoriu, fiind extrem de frecvente situaţiile membrilor care nu au fost nici radiaţi şi nici excluşi pentru neplata cotizatiei; cauza de nulitate este reprezentată de cauza ilicită a deciziei de excludere şi sau radiere, scopul real fiind reprezentat nu de sancţionarea reclamantului pentru neîndeplinirea unei obligaţii statutare, ci de înlocuirea reclamantului din funcţia de consilier local, cu persoane obediente conducerii partidului. Demersul este de natură a afecta grav, pentru a 2-a oară într-un an, functionarea CLM Constanţa, fiind, deci, de natura a afecta un interes general, cel al locuitorilor municipiului care i-au incredinţat acest mandat; reafirmă şi susţine inclusiv faptul că pierderea calităţii reclamantului de membru PNL este rezultatul unei discriminari, tuturor celorlalţi membri fiindu-le nu numai permisă, dar chiar pretinsă plata cotizaţiei, chiar şi cu intarziere superioară celor 6 luni imputate reclamantului”, a spus Rezeanu magistraţilor.

Motivarea instanţei!

Cu privire la cererea formulata de către fostul consilier local, de suspendare a efectelor deciziei, pe cale de ordonanta preşedinţiala, instanta a reţinut că este inadmisibilă, motivându-şi hotărârea prin faptul că decizia nr.13/29.06.2018 a BPJ Constanta a PNL Constanţa a fost emisă în temeiul procedurilor şi atribuţiilor reglementate de statutul partidului, statut adoptat prin voinţa membrilor acestuia. Instanţa a mai luat în calcul faptul că Rezeanu nu a invocat argumente care să conducă la concluzia că asupra legalitatii deciziei de excludere din partid subzistă îndoiala serioasă care conturează un caz bine justificat de suspendare a efectelor acestei decizii. Pe de alta parte, Rezeanu s-a prevalat de faptul că ar exista un precedent şi anume acela că instanţa de judecată a anulat documentele de suspendare, respectiv anularea deciziei din 2017 (atunci când a fost exclus prima oară), considerând prielnic ca şi în speta principala dedusă judecăţii se se întâmple acelaşi lucru. Numai că, magistraţii nu au considerat relevantă acţiunea, respectiv hotărârea din 2017, deoarece decizia PNL viza o exludere, nu o radiere ca în prezenta cauză.

Cu alte cuvinte, magistraţii au constatat faptul că fostul consilier local nu şi-a achitat cotizaţia de membru mai mult de şase luni consecutive, asta după ce formaţiunea politică a depus la dosar înscrisuri care dovedesc faptul ca Rezeanu a achitat în data de 28 martie cotizaţia de 6 luni ca membru, plată ce viza perioada octombrie 2016 – martie 2017. Următoarea plată a fost inregistrată pe 23 august 2018, aferentă întregului an 2018, însă a fost efectuată ulterior emiterii deciziei de radiere, nemaiavând vreo relevanţă. Obligatia de plată trebuia a fi executată înainte şi nu după emiterea acestei decizii, consideră instanţa.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un reclamagiu notoriu. Il stie tot cartierul, caci a facut sesizari peste tot... si mai pune si alti prosti sa faca reclamatii inutile. Acum se intoarce roata, o sa platiti pentru ceea ce ati facut !
2
1
O muie de om!
2
2
Rezeanu este singurul pnl ist posesor de coloana vertebrala! I a deranjat ca n a raspuns la comenzile de partid! Si asta cu neplata cotizatiei e de adormit bebelusi! Doar atat au putut ?
4
3
un arogant si un mahalagiu. daca asta e integru eu sunt Buddha. hashtag swinger.
6
1
daca ar avea toti consilierii creierul si moralitatea dlui Rezeanu, s-ar fi salvat orasul asta...
3
6
adica fratia in nelegiuire si imoralitate. Traiasca domn. presedinte hotu-cache!
3
1
Sa se duca langa prietenii lui, amiralul de carton si femeia barbat
7
5

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218