REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Romgaz şi Petrom nu mai sunt obligate să cumpere gaze ruseşti

Romgaz şi Petrom nu mai sunt obligate să cumpere gaze ruseşti

Replica API 1 octombrie 2012 | 00:00 180

Aviz de la Consiliul Concurenţei

Aviz de la Consiliul Concurenţei

Consiliul Concurenţei a dat un aviz condiţionat pentru hotărârea de guvern care prevede că OMV Petrom şi Romgaz nu vor mai fi obligate să achiziţioneze gaze naturale din import, la preţuri mari, pentru a produce energie electrică la termocentralele din Brazi, respectiv Iernut, a declarat preşedintele instituţiei, Bogdan Chiriţoiu. "Nu avem o problemă ca o companie să îşi folosească marfa proprie, dar pot să se plângă alţi consumatori. Petrom şi Romgaz au şi producţie proprie de gaze naturale şi centrală proprie. Noi am spus guvernului - sunt şi alţi producători mai mici care nu au centrală proprie, trebuie să fiţi să le acceptaţi şi lor o astfel de excepţie de la lege", a spus Chiriţoiu, citat de agerpres.ro. Potrivit legii gazelor, cele două companii, deşi sunt cei mai mari producători de gaze din România, erau obligate să importe gaze naturale, într-o proporţie stabilită de ANRE, formându-se astfel un coş de gaze import-intern utilizat chiar şi pentru producţia de energie electrică. Petrom a pus recent în funcţiune centrala pe gaze de la Brazi, de 860 MW, după o investiţie de peste jumătate de miliard de euro. Petrom şi Romgaz erau obligate să importe, în medie, 25% din cât consumă în centralele electrice, iar costul suplimentar ar fi fost de sute de milioane de euro pe an, în cazul în care centralele ar produce energie electrică la capacitate maximă. Acum, conform hotărârii de guvern, care a amendat legea gazelor, cele două companii, care sunt şi producători de gaze dar şi de electricitate, pot folosi propriul gaz extras din România, mult mai ieftin, pentru a produce energie electrică. Pe de altă parte, în anotimpul rece, Petrom este obligată să închidă centrala de la Brazi, iar Romgaz pe cea de la Iernut, în condiţiile în care livrările de gaz către populaţie vor avea de suferit, conform agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218