REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Rompetrol pompează 400 mil. dolari în Petromidia, în condiţiile în care a încheiat 2011 cu pierderi de peste 200 mil. dolari

Rompetrol pompează 400 mil. dolari în Petromidia, în condiţiile în care a încheiat 2011 cu pierderi de peste 200 mil. dolari

Replica API 28 septembrie 2012 | 00:00 72

Conferinţă în limba rusă, să "înţeleagă" toată lumea!

Conferinţă în limba rusă, să "înţeleagă" toată lumea!

Rompetrol - a new beginning este noul slogan al kazahilor de la KazMunaiGas, după finalizarea lucrărilor de modernizare derulate la rafinăria Petromidia, din Năvodari. În prezenţa liderilor companiei, a unui numeros grup de presă, din nu mai puţin de 7 state, precum şi a unor politicieni locali, printre care i-am remarcat pe deputaţii Constantin Chirilă, Amet Aledin, subprefectul Aidun Curt-Mola şi primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, Rompetrol şi-a anunţat intenţia de a acapara o cotă cât mai mare de piaţă (30%) şi de a se extinde în pieţe precum Turcia şi Ucraina. Revenind la modernizarea rafinăriei, trebuie spus că noua unitate de hidrocracare, o investiţie de 380 milioane de dolari, a crescut capacitatea de procesare a Petromidiei, de la 3,5 milioane tone de ţiţei pe an, la 5 milioane de tone. De asemenea, va creşte cu 8% producţia de motorină, dar şi siguranţa producţiei, oficialii Rompetrol anunţând că la executarea lucrărilor au participat peste 200 de firme şi 4.000 de oameni. Liderii KazMunai Gas au precizat că România rămâne principala piaţă a Rompetrol, deşi există planuri de expansiune în state precum Turcia şi Ucraina. După ultimele investiţii, Petromidia a devenit cea mai modernă rafinărie a companiei kazahe, motiv pentru care nu se au în vedere investiţii în alte rafinării, întreaga activitate la Marea Neagră urmând a se concentra asupra unităţii de la Năvodari. Pe de altă parte, Rompetrol va construi în următorii 5 ani un număr de 350 de benzinării în Ucraina, Turcia, Georgia, Bulgaria, Republica Moldova şi România, din care 150 numai pe teritoriul ţării noastre. Investiţiile Rompetrol par cumva atipice situaţiei economice a companiei, care a şi uitat de când nu a mai înregistrat profit. Oficialii kazahi au evitat politicos un răspuns clar referitor la situaţia financiară a Rompetrol, amintind doar că societatea plăteşte taxe anuale de 1 miliard de dolari la bugetul de stat şi că mai toate rafinăriile din lume, la ora actuală, merg în pierdere. Potrivit cifrelor oficiale, rafinăria Petromidia a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 10.174.808.952 lei (peste 3 miliarde de dolari) şi pierderi de 735.847.584 lei (peste 200 de milioane de dolari). Facem precizarea că aproape toată conferinţa de presă şi prezentarea investiţiei a avut loc în limba rusă, spre nemulţumirea celor prezenţi.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108