REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.5° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13.5° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Rompetrol Well Services, nou contract în Sudan

Rompetrol Well Services, nou contract în Sudan

Replica API 19 mai 2012 | 00:00 221

Lucrări la o sondă de explorare din Bazinul Muglad

Lucrări la o sondă de explorare din Bazinul Muglad

Rompetrol Well Services (RWS), parte a Grupului Rompetrol, a început în această lună lucrările la o sondă de explorare din Bazinul Muglad din Sudanul de Sud, în baza unui contract de aproximativ 800.000 USD încheiat de companie în luna martie. "Aveam capabilitatea de a realiza servicii calitative pentru lucrări de explorare petroliferă în acestă zonă dificilă, în care factori precum clima şi izolarea locaţiilor îngreunează operaţiunile. Înalta tehnologie, echipamentele moderne dar şi profesionalismul specialiştilor ne-au permis în cei peste 35 de ani de activitate realizarea de servicii la sondă în zeci de ţări din toată lumea şi bineînţeles din diverse regiuni ale Africii", declară Adrian Stănescu, directorul general al Rompetrol Well Services. Termenul de finalizare a lucrărilor este luna septembrie, iar echipamentele şi materialele aferente au fost transportate pe ruta România - Turcia - Kenya - Sudanul de Sud. Compania a realizat mai multe lucrări în Africa şi chiar în Sudan, unde ultimul proiect finalizat de companie a fost în perioada 2008-2009. La finele anului trecut, aceasta şi-a extins activitatea de profil şi în pieţe noi, precum Ungaria şi Bulgaria, Rompetrol Well Services (PTR) a înregistrat în primul trimestru al anului o cifră de afaceri de aproximativ 20 milioane RON şi un profit net de peste 3,2 milioane RON. În 2011, compania a raportat venituri totale de peste 31 milioane USD şi un profit net de peste 4 milioane USD. Înfiinţată în 1951, Rompetrol Well Services are în prezent 350 de angajaţi în România şi Kazakhstan şi a mai prestat servicii în tari precum Irak, Iordania, Grecia şi Turcia. Din 2000 compania a fost preluată de Grupul Rompetrol, acesta fiind acţionarul majoritar cu 71,73%. Bazinul Muglad este situat în sudul Sudanului şi are o suprafaţă de aproximativ 120.000 km2. Rezervele de petrol au fost descoperite în anii '60, iar explorarea zăcămintelor a început în februarie 2008.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218