rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 23 octombrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Roxen suferă de depresie și anxietate

Îndrăgita cântăreață și-a deschis sufletul în fața celor de acasă și a povestit prin ce a fost nevoită să treacă de la 6 ani, de când a fost diagnosticată cu depresie.

Roxen este una dintre cele mai în vogă artiste de la noi, care a reușit foarte repede să dobândească succesul, fiind nominalizată chiar pentru a reprezenta România la Eurovision, anul acesta.

Totuși, deși se bucură de notorietate și a reușit să își clădească o carieră impresionantă, cântăreața ascunde o dramă neștiută de nimeni, despre care și-a făcut curaj și a vorbit în public.

Roxen se confruntă cu depresia și anxietatea de la 6 ani

Roxen a recunoscut că nu a avut o copilărie tocmai memorabilă, căci a trecut prin momente dificile, în care s-a simțit singură. Cântăreața a mărturisit că se confruntă de la 6 ani cu depresia și anxietatea, iar acest lucru i-a afectat destul de mult adolescența.

Totuși, solista a reușit să facă față cu brio anumitor situații, pentru că a vorbit cu părinții despre problema pe care o avea, iar aceștia au sprijinit-o necondiționat: "Da, eu am realizat că am o problemă. Eram foarte mică și nu simțeam că aparțin, mă simțeam alienată. Am simțit că e ceva în neregulă cu mine și am luat măsuri. (…) N-am avut de ales, așa mi-a fost viața.

Am vorbit la școală și după cu părinții. Nu știu ce era în sufletul părinților mei, eu am vrut doar să mă fac auzită și am reușit.", a declarat Roxen, în cadrul unei emisiuni tv.

"Cine are anxietate știe că nu poate fi ținută sub control"

Chiar dacă în prezent artista a reușit să facă față stărilor pin care trecea, Roxen spune că în orice moment poate reveni la situația cu care s-a confruntat în trecut, pentru că nici anxietatea și nici depresia nu sunt afecțiuni care pot fi ținute sub control: "Sufăr de depresie de la 6 ani și viața mea a fost ca un roller coaster. Știu că sunteți mulți care mă înțelegeți. Însă acum pot să mă laud și sunt foarte mândră de chestia asta, pentru că după ani de zile am reușit să mă lupt cu depresia și anxietatea, și chiar dacă o să vină înapoi, mă bucur de momentele astea cât de mult pot și o să fiu aici pentru voi.

Cine are anxietate știe că nu poate fi ținută sub control. Ceea ce fac este să mă duc undeva să stau singură, să respir și să beau apă. Să mă gândesc că totul este bine. Am nevoie de aceste momente sau scriu cuiva.", povestea cântăreața, în urmă cu ceva timp, potrivit Playtech.ro.

Mai mult, solista îi îndeamnă pe cei care trec prin asemenea probleme să vorbească deschis despre cum se simt, pentru ca boala să nu se agraveze, în timp: "Toți avem perioade, la unii se agravează și este foarte bine să spunem, să nu mai fim blamați pentru că depresia poate duce la ceva foarte rău. Mai bine ajutăm decât să judecăm.", a mai adăugat Roxen, în cadrul aceleiași emisiuni, scrie wowbiz.ro

marţi, 21 septembrie 20212092
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
'De ce nu te-ai vaccinat, mamaie?'- Răspunsul incredibil dat de o bătrânică de 80 de ani medicului de la Urgențe
Comentarii

04mars ma putoare(21 sep 22:39)
treci la munca, auzi la ea.
03nicu(21 sep 12:13)
Oana? nu sufera de nimic?
013lipsa de giumbalau(21 sep 00:38)
lipsa de giumbalau
19duamna gina(20 sep 17:44)
sa caute unu s-ai scoata depresia din cap .Si asa nu cinta nimic si e tuta .
410ct bus(20 sep 15:26)
lipsa de maciuci
312Bai(20 sep 14:47)
treci la munca
mai mult...Monden
23 oct 00:00MondenChef Florin Dumitrescu, mesaj emoționant după moartea lui Sissoko Sidia

Chef Florin Dumitrescu se află în Grecia, unde filmează pentru emisiunea "Chefi fără limite", de la Antena 1....265

23 oct 00:00MondenCeline Dion, probleme grave de sănătate. Artista arată ca o umbră234
23 oct 00:00MondenJack Nicholson, fără mască la un meci de baschet163
23 oct 00:00MondenAngelina Jolie, în izolare din cauza coronavirusului. A fost expusă la el la premiera noului film

Actriţa Angelina Jolie a intrat la ”superizolare” după ce s-a expus la COVID-19 la lansarea filmului...159

23 oct 00:00MondenFiul lui Clint Eastwood se joacă cu moartea. Cum s-a fotografiat Scott în timpul vacanței198
23 oct 00:00MondenBryan Adams a cântat la chitară până i-a dat sângele. Starul a postat o fotografie șocantă144
23 oct 00:00MondenRomânia merge la Oscar 2022 cu filmul lui Radu Jude: Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, marele câştigător al Berlinalei de anul acesta, este...170

23 oct 00:00MondenCel de-al treilea sezon din serialul 'Succesiunea' va putea fi urmărit pe HBO GO129
23 oct 00:00MondenLa ediţia din 2022 a concursului Eurovision din Italia vor participa 41 de ţări117
23 oct 00:00MondenFilmul 'A Hero' al realizatorului iranian Asghar Farhadi va reprezenta Iranul la Oscar

Filmul "A Hero" al realizatorului iranian Asghar Farhadi, care a obţinut în luna iulie Marele Premiu al Festivalului...117

23 oct 01:23MondenIlie Năstase, primele declarații despre posibilul divorț de soția sa589
23 oct 01:23MondenCatherine Zeta-Jones, impresionată de Castelul Peleș559
Vremea
19°16.2° - 19° sâmbătă, 23 octombrie 2021
ConstanțaUmiditate: 65%
Vânt: 3.5 m/s
Presiune: 1019 milibari

Loto
6/49252124482
5/40392012342436
joker21918273920
Horoscop
mai mult...SPSportRT
23 oct 23:55SportTenis: Simona Halep, învinsă de Maria Sakkari în sferturi, la Moscova

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-4, vineri, în...508

23 oct 23:56SportTenis: Irina Begu s-a oprit în sferturile turneului de la Tenerife

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a fost învinsă de americanca Ann Li, cu 7-5, 7-5, vineri, în sferturile de...206

23 oct 23:54SportCine este Maria Sakkari, adversara Simonei Halep în sferturi la Moscova

Are toate motivele să fie fericită, calificarea în premieră la Turneul Campioanelor fiind rodul celui mai bun sezon...352

23 oct 23:53SportMitică Dragomir: 'Dar ăia care beau cola și mănâncă parizer știu ce conțin aceste produse?'

Fostul președinte LPF, Dumitru Dragomir, a declarat pentru GSP.ro că Liga 1 trebuie să accelereze vaccinarea, care...920

Local
23 oct 22:35LocalUniversitatea Ovidius organizează concurs de fotografie în cadrul unui proiect european

Universitatea Ovidius din Constanța, în calitate de partener în cadrul proiectului „Health, Solidarity and Social...252

23 oct 22:36LocalȘedință de Consiliu Local: S-a APROBAT predarea a două TERENURI către CNI. VIDEO

Consiliul local al municipiului Constanţa va fi convocat în şedinţă extraordinară, cu convocare de îndată,...764

23 oct 22:36LocalRAZII ale POLIŢIEI TRANSPORTURI! LEMN CONFISCAT în valoare de 28.500 de lei

620

23 oct 00:06LocalCOVID-19: 27 NOI DECESE, la Constanța

Până vineri, 22 octombrie a.c. 43.844 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...637

23 oct 13:38Local10 ani de ÎNCHISOARE, după ce și-a LEGAT tatăl cu LESA CÂINELUI și l-a OMORÂT în BĂTAIE

Mihai Andrei a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracțiunilor de lovire sau vătămări cauzatoare de...767

23 oct 22:35LocalCOADĂ la CENTRUL de VACCINARE de la City Mall

La centrul de vaccinare deschis la City Mall mai multe persoane așteaptă la coadă pentru a primi doza de vaccin,...1116

23 oct 22:36LocalPERCHEZIȚII după ce HOȚII au dat IAMA la Liceul TELECOM!

Polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă...1199

23 oct 22:36LocalCovid-19 la Constanța: 625 de NOI CAZURI de INFECTARE; Incidența pe municipiu este de 12,40

Până vineri, 22 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.534.942 de cazuri de infectare cu noul...1008

23 oct 22:36LocalAMENZI pe BANDĂ RULANTĂ la Constanța pentru nerespectarea măsurilor impuse de pandemie

699

Politică
23 oct 00:00PoliticăUSR: 'Crizatorii' sunt Florin Cîţu, echipa câştigătoare şi preşedintele Klaus Iohannis

Uniunea Salvaţi România i-a răspuns vineri preşedintelui Klaus Iohannis, susţinând că "crizatorii" despre care...148

23 oct 00:00PoliticăStelian Ion: Domnule Iohannis, vă puteţi afişa fără să vă mai ascundeţi chipul uselist

Deputatul USR Stelian Ion l-a acuzat, vineri, pe preşedintele Klaus Iohannis că, alături de Florin Cîţu şi echipa...199

23 oct 00:00PoliticăSimonis: Până în acest moment, premierul desemnat nu a solicitat PSD niciun fel de sprijin

129

23 oct 00:00PoliticăCseke Attila: Normele metodologice pentru legea care reglementează preţul locuinţelor ANL, aprobate

Guvernul a aprobat, vineri, normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor legii care vin în sprijinul...290

23 oct 00:00PoliticăGuvernul a aprobat Programul de iarnă în domeniul energetic

Executivul a aprobat vineri, la propunerea Ministerului Energiei, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea programului de...149

23 oct 00:06PoliticăParlamentarii ar trebui vaccinați obligatoriu? Răspunsul lui Raed Arafat

870

Interviuri
16 oct 00:08InterviuriDr. Constantin DINA: VACCINUL pe bază de ARN Mesager oferă cea mai mare PROTECȚIE! Video

Medicul Constantin Dina, consilierul personal al președintelui Comisiei de Sănătate din cadrul Camerei Deputaţilor,...7353

16 oct 00:08InterviuriBOURCEANU, PNL: Am avut un primar Mazăre care se ocupa de Mamaia și un Făgădău care se BARICADA în BIROU! VIDEO

Septimiu Bourceanu, senator și președintele Organizației Municipale a PNL Constanța, este dezamăgit de ceea ce se...2689

8 oct 00:09InterviuriPrefectul COȘA: Constanța va intra în CARANTINĂ de NOAPTE deocamdată, nu în LOCKDOWN! Video

8505

7 oct 00:07InterviuriLucian LUNGOCI, un posibil CANDIDAT la Primăria Constanța. VIDEO

Moțiunea de cenzură depusă de PSD, pentru dărâmarea Guvernului Cîțu a trecut, așa că premierul și miniștrii...2064

24 sep 23:56InterviuriCÎRJALIU: Ciobanu a CUMPĂRAT un SUV cu 3.000 de lei și l-a vândut cu 65.000 de lei! Video

Primarul din Agigea, Cristian Maricel Cîrjaliu, a fost prezent în studioul Replica, unde a discutat, în cadrul unui...4544

22 sep 00:03InterviuriDETALII INTERESANTE din CARIERA PROCURORULUI CRIMINALIST Zafer SADÎC! Video

4297

Monden
23 oct 00:00MondenRomânia merge la Oscar 2022 cu filmul lui Radu Jude: Babardeală cu bucluc sau porno balamuc

„Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, de Radu Jude, marele câştigător al Berlinalei de anul acesta, este...170

23 oct 00:00MondenCel de-al treilea sezon din serialul 'Succesiunea' va putea fi urmărit pe HBO GO

Cel de-al treilea sezon din serialul „Succesiunea/ Succession”, producţie recompensată până în prezent cu nouă...129

23 oct 00:00MondenLa ediţia din 2022 a concursului Eurovision din Italia vor participa 41 de ţări

117

23 oct 00:00MondenAngelina Jolie, în izolare din cauza coronavirusului. A fost expusă la el la premiera noului film

Actriţa Angelina Jolie a intrat la ”superizolare” după ce s-a expus la COVID-19 la lansarea filmului...159

23 oct 00:00MondenFiul lui Clint Eastwood se joacă cu moartea. Cum s-a fotografiat Scott în timpul vacanței

Scott Eastwood este dependent de senzațiile tari! Actorul de 35 de ani care a îmbrățișat meseria de actor la...198

23 oct 00:00MondenBryan Adams a cântat la chitară până i-a dat sângele. Starul a postat o fotografie șocantă

Bryan Adams, în vârstă de 61 de ani, știe mai bine ca oricine că arta presupune sacrificiu, după aproape 40 de ani...144

23 oct 00:00MondenFilmul 'A Hero' al realizatorului iranian Asghar Farhadi va reprezenta Iranul la Oscar

Filmul "A Hero" al realizatorului iranian Asghar Farhadi, care a obţinut în luna iulie Marele Premiu al Festivalului...117

23 oct 01:23MondenIlie Năstase, primele declarații despre posibilul divorț de soția sa

Ilie Năstase a oferit primele declarații după ce soția sa, Ioana Simion, a anunțat, pe rețelele sociale, că un...589

23 oct 01:23MondenCatherine Zeta-Jones, impresionată de Castelul Peleș

559

Mapamond
23 oct 00:00MapamondCoronavirus: Moscova închide între 28 octombrie şi 7 noiembrie toate serviciile neesenţiale

Primăria Moscovei a dispus joi ca toate serviciile neesenţiale să se închidă în perioada 28 octombrie - 7...121

23 oct 00:00MapamondFacebook va remunera o parte din presa franceză în baza 'drepturilor conexe'

Compania Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei franceze pentru o remunerare a acesteia din urmă în baza...111

23 oct 00:00MapamondRasism: Compania austriacă Meinl îşi abandonează controversatul logo

152

23 oct 23:14MapamondALERTĂ nucleară în Rusia! Un REACTOR a fost oprit în urma unei SCURGERI de vapori

Un reactor de la o staţie situată în apropiere de Rostov-pe-Don, în sudul Rusiei, a fost oprit ca măsură de...491

23 oct 21:30MapamondPandemia de Covid-19 ar putea dura un an în plus la nivel global pentru că țările sărace nu au acces la vaccinuri

Pandemia de Covid-19 ar putea dura cu un an mai mult decât era estimat din cauza faptului că țările sărace nu au...333

23 oct 21:30MapamondDonald Trump a anunţat lansarea propriei reţele sociale. Cum va funcționa `Truth Social`

244

Sănătate
23 oct 00:00SănătateStudiu: Cofeina în exces poate crește riscul de osteoporoză

Consumul de cofeină poate avea atât beneficii, cât și riscuri pentru sănătate. O echipă de cercetare australiană...113

23 oct 00:00SănătateMedic psihiatru: COVID 19 declanșează BOLI NEUROLOGIE și PSIHICE la o treime din infectați

COVID-19 declanşează boli neurologice sau psihice la circa o treime din persoanele care au trecut prin infecţia cu...301

23 oct 00:00SănătateRaport INSP: 92,1% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate

Institutul Naţional de Sănătate Publică informează joi că, în săptămâna 11 - 17 octombrie, 37,1% din totalul...108

23 oct 00:00SănătateMS: Încă 2.686 de flacoane de Remdesivir distribuite în spitale pentru tratamentul pacienţilor COVID

Ministerul Sănătăţii anunţă joi că a distribuit o nouă tranşă de Remdesivir în unităţile sanitare cu paturi...107

23 oct 00:00SănătateMinisterul Sănătăţii: 3 pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, în stare critică, transferaţi în Polonia

Ministerul Sănătăţii informează că, în cursul zilei de joi, trei pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în...107

23 oct 00:00SănătateMedic: Mulţi adolescenţi nu au avut acordul părinţilor pentru a se vaccina anti-COVID

125

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT