REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Rugbist român, condamnat la 12 ani, după ce a fost găsit dezbrăcat și plin de sânge pe o stradă din Anglia

Rugbist român, condamnat la 12 ani, după ce a fost găsit dezbrăcat și plin de sânge pe o stradă din Anglia

Replica API 25 iulie 2021 | 00:00 1351

Bărbatul de 30 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de comiterea a mai multe infracțiuni grave, toate într-o singură noapte.

Sursa foto: Birmingham Mail

Tânărul a fost găsit de poliția britanică, dezbrăcat și plin de sânge, pe o stradă din Birmingham. Acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice dar și a drogurilor, în momentul în care a fost găsit, se arata într-un articol publicat în Libertatea, care citează Birmingham, scrie antena3.ro.

Bărbatul a intrat în casa unei femei, după ce băuse cu fratele acesteia, apoi, noaptea târziu, a atacat-o cu un cuțit de bucătărie, după care, a încercat să o violeze. Românul i-a provocat mai multe răni femeii, care s-a ales cu un plămân perforat, în urma incidentului.

Agresorul este rugbist amator în Italia și Anglia și antrenor pentru copii din Birmingham. În seara atacului bărbatul a ieșit în oraș și a băut cu fratele victimei pe 17 octombrie, anul trecut. Inițial au fost la un restaurant, apoi la un bar din centrul orașului, după care au mers la casa victimei.

Procurorul de caz, Matthew Brook, spune că în primele ore ale zile de 18 octombrie, românul a consumat cocaină, după care a intrat în dormitorul femeii pe care a rugat-o să îl ajute să pună canapeaua extensibilă în salon.

După ce victima s-a întors la culcare, aceasta a fost trezită din nou de bărbat, care insista că este cineva afara și că lumina este aprinsă. ”În acest moment l-a văzut pe inculpat. El era dezbrăcat și avea un cuțit de bucătărie cu un mâner negru la spate”, a declarat procurorul.

În timpul atacului, bărbatul a sufocat victima și a amenințat-o cu cuțitul. Când aceasta a încercat să își alerteze fratele care se afla la etaj, agresorul a lovit-o în cap și a înjunghiat-o în spate.

Polițiștii ajunși la fața locului l-au găsit pe bărbat întins pe stradă, dezbrăcat și plin de sânge. Acesta a fost condamnat la 12 ani de închisoare, iar judecătorul Richard Bond a mărit cu trei ani perioada în care acesta va fi supravegheat după eliberare, spunând că reprezintă un pericol pentru femei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614