REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Rugby: Debutantul Victor Leon, anunţat în XV-le României pentru meciul-test cu Italia

Rugby: Debutantul Victor Leon, anunţat în XV-le României pentru meciul-test cu Italia

Replica API 1 iulie 2022 | 00:00 728

Debutantul Victor Leon, jucător născut în Republica Moldova, va începe în primul XV al echipei de rugby a României în meciul-test cu reprezentativa Italiei, programat vineri, de la ora 21:00, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Bucureşti.

Sursa foto: rugbyromania.ro

La primul meci între cele două formaţii care are loc la Bucureşti, după 18 ani, Florin Vlaicu va reveni în primul XV, potrivit site-ului FRR. Căpitanul ''stejarilor'' va fi pentru a 66-a oară Mihai Macovei, car e ajunge astfel la selecţia cu numărul 97, scrie Agerpres.

"Italia vine după o performanţă foarte bună în Turneul celor Şase Naţiuni, pentru că să învingi Ţara Galilor la Cardiff este o victorie uriaşă. Au fost foarte inteligenţi în respectarea tacticii de joc şi a strategiei, ceea ce a dus la marcarea eseului cu care au câştigat meciului. Deşi au marcat doar o încercare, au avut mai multe ocazii de a puncta şi au meritat din plin să câştige meciul. Am urmărit toate partidele lor din Turneul celor Şase Naţiuni, pentru a vedea cât de mult au progresat şi ce au adus nou în jocul lor în aceste luni. Obiectivul fiecărui meci pe care îl jucăm este în primul rând victoria. Apoi, să îi facem mândri pe suporterii români, pe poporul român de evoluţia noastră, inclusiv jucătorii să se mândrească cu ceea ce au reuşit să facă pe teren", a declarat antrenorul echipei României, Andy Robinson.

România va începe cu: 1. Vasile Bălan (CSA Steaua), 2. Tudor Butnariu (CSA Steaua), 3. Victor Leon (Colomiers), 4. Marius Iftimiciuc (Perigeux), 5. Marius Antonescu (USBPA), 6. Vlad Neculau (SCM USAMVB Timişoara), 7. Dragoş Ser (CSA Steaua),8. Mihai Macovei (Colomiers; căpitan), 9. Gabriel Rupanu (SCM USAMVB Timişoara), 10. Florin Vlaicu (SCM USAMVB Timişoara), 11. Adrian Apostol (CSM Ştiinţa Baia Mare), 12. Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), 13. Taylor Gontineac (Rouen), 14. Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), 15. Marius Simionescu (CS Dinamo).

Rezerve vor fi: 16. Iulian Harţig ( Club Alcobendas Rugby), 17. Alexandru Savin (SO Chambery), 18. Alexandru Gordaş (CS Dinamo), 19. Andrei Toader (CS Dinamo), 20. Kamil Sobota (CSA Steaua), 21. Florin Surugiu (CSA Steaua), 22. Alexandru Bucur (SCM USAMVB Timişoara), 23. Sioeli Lama (CSA Steaua).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614