REPLICA ONLINE CONSTANTA

22° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
22° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Rusia cere SUA şi aliaţilor lor să acorde în continuare sprijin economic Afganistanului

Rusia cere SUA şi aliaţilor lor să acorde în continuare sprijin economic Afganistanului

Replica API 22 iulie 2021 | 00:00 524

Moscova pleacă de la faptul că Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor, care au participat timp de două decenii la operaţiunea militară în Afganistan, poartă o responsabilitate financiară egală şi trebuie să acorde sprijin economic pentru reconstrucţia acestei ţări după retragerea trupelor lor, a declarat marţi reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Afganistan, Zamir Kabulov, citat de agenţiile de presă TASS şi EFE, citate de Agerpres.

Zamir Kabulov

'După cum se spune la noi, cineva trebuie să plătească pentru vasele sparte', a spus Kabulov într-o dezbatere online a clubului internaţional 'Valdai', la care a participat şi fostul preşedinte afgan Hamid Karzai.

Potrivit reprezentantului Kremlinului, SUA se retrag, dar trebuie 'să-şi respecte angajamente foarte concrete faţă de Afganistan şi poporul afgan'.

'Pornim de la înţelegerea faptului că toţi aliaţii şi partenerii SUA care au participat la această operaţiune ratată sunt la fel de responsabili, în acest caz ei au o responsabilitate economică şi fiecare dintre ei trebuie să ajute Afganistanul în reconstrucţia sa socială şi economică', a insistat el.

Kabulov a menţionat că 'Afganistanul va avea în curând nevoie de fonduri economice semnificative', iar aceste ajutoare vor trebui livrate direct viitoarei conduceri afgane care - aşa cum speră el - va rezulta în urma negocierilor interafgane, iar această conducere afgană va trebui 'să fie responsabilă şi să raporteze cheltuielile şi să investească cu adevărat aceste resurse în restabilirea economiei şi în viaţa socială a acestei ţări'.

În acest context, oficialul rus a remarcat că timp de două decenii SUA şi aliaţii lor 'au investit resurse considerabile' în Afganistan, fără ca astăzi să fi rămas 'urme ale acestor cheltuieli', făcând aluzie la deturnarea fondurilor de către responsabilii de la Kabul.

Reprezentantul Moscovei a menţionat că 'SUA sunt deocamdată consecvente şi au promis să-şi menţină ajutorul economic acordat Afganistanului', potrivit unui acord semnat cu guvernul afgan care obligă Washingtonul să sprijine autorităţile de la Kabul până în 2024.

La rândul său, Hamid Karzai a declarat că, în ţara sa, conflictul nu este între afgani, ci o 'consecinţă a unui joc global'.

Fostul preşedinte afgan a remarcat că 'talibanii câştigă inimile afganilor', ceea ce le-a permis să înregistreze unele progrese, dar 'acest lucru nu a adus stabilitate'.

În acest sens, el a subliniat importanţa participării internaţionale la procesul de rezolvare a conflictului şi a exclus o soluţie militară la acesta.

Evocând recentele succese ale talibanilor pe teren, Kabulov a spus că, în pofida superiorităţii numerice şi tehnice a guvernului afgan, care opune 300.000 de soldaţi unor efective de 75.000 de talibani, aceştia din urmă câştigă pentru că 'totul depinde de moralul de luptă' al părţilor.

'Talibanii sunt convinşi de adevărul lor, în timp ce armata nu are convingerea că luptă pentru patria sa, ci are sentimentul că luptă pentru a apăra interesele unei forţe străine', a spus el.

Totuşi, Kabulov a exclus că, în prezent, talibanii ar fi în măsură să preia controlul asupra marilor oraşe sau să captureze şi să menţină sub controlul lor mari provincii ale ţării.

Cu toate acestea, el nu a exclus ca în viitor raportul de forţe să se schimbe.

'Dacă nu vor exista progrese reale în procesul de reconciliere naţională, acest raport politico-militar s-ar putea schimba în favoarea talibanilor şi atunci posibilitatea ca aceştia să preia puterea cu forţa ar deveni reală', a avertizat reprezentantul Moscovei.

În acelaşi timp, emisarul Kremlinului pentru Afganistan a susţinut că talibanii sunt pregătiţi pentru un 'compromis' după 20 de ani de conflict, potrivit AFP.

'Simt şi văd, nu numai prin cuvinte, ci şi prin intenţiile exprimate în diferite forme, că sunt pregătiţi pentru un compromis politic, dar, din punctul lor de vedere, acest compromis trebuie prezentat cu demnitate', a opinat Kabulov.

'După 20 de ani, majoritatea liderilor (talibani) sunt, desigur, sătui de război şi înţeleg că trebuie căutate soluţii politice pentru a depăşi impasul actual', a continuat el în timpul acestei dezbateri.

Totuşi, reprezentantul Kremlinului a remarcat că insurgenţii mai tineri, cu viziuni mai 'radicale', sunt mai puţin dispuşi să înceteze lupta.

Aceste declaraţii survin după un nou weekend de discuţii fără rezultat între guvern şi insurgenţi în Qatar. Cele două delegaţii s-au despărţit, indicând pur şi simplu că sunt de acord cu privire la necesitatea de a găsi o 'soluţie justă'.

Talibanii au lansat la începutul lunii mai o ofensivă împotriva forţelor afgane, odată cu debutul retragerii definitive a forţelor străine, în special americane din Afganistan, operaţiune prevăzută să se încheie la sfârşitul lunii august.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu sa le dea bani si incare,iar talibanii sa omoare oameni,sa vinda drogri si sa-si cmpere arme.Buna afacere.
2
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369