REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
16.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Rusia încearcă să pună capăt valului de alerte false cu bombă

Rusia încearcă să pună capăt valului de alerte false cu bombă

Replica API 30 ianuarie 2020 | 00:00 434

Rusia a blocat miercuri a doua mesagerie criptată, Protonmail, în încercarea de a stăvili imensul val de alerte false cu bombă care perturbă de la sfârşitul lunii noiembrie sute de servicii publice, informează France Presse, citată de Agerpres.

Serviciul Protonmail, cu sediul în Elveţia, este de acum interzis, întrucât adresele sale de e-mail au fost folosite pentru a trimite alerte false, îndeosebi în luna ianuarie, a indicat Serviciul federal pentru controlul în domeniul comunicaţiilor, tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor în masă din Rusia Roskomnadzor.

Această măsură urmează blocajului, în 23 ianuarie, a Startmail.com, o altă mesagerie criptată, care a permis expedierea a peste 1.000 de alerte false cu bombă în 16 regiuni din Federaţia Rusă, potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB).

A doua zi după blocarea acestuia, alerte false au fost totuşi trimise de pe serviciul Protonmail, potrivit FSB, ceea ce a dus la evacuarea a mii de oameni.

La Moscova, agenţia de presă Interfax a contabilizat 16.000 de persoane evacuate luni din instituţii şcolare, spitale, tribunale şi staţii de metrou.

De la sfârşitul lunii noiembrie, un uriaş val de alerte false cu bombă a lovit Rusia. Numai în capitala rusă, 1,55 milioane de persoane au fost evacuate de la această dată, conform Interfax.

La fel ca Startmail, serviciul Protonmail a refuzat să furnizeze datele personale ale autorilor mesajelor. Prin utilizarea VPN (reţea virtuală privată), serviciile lor rămân totuşi accesibile în Rusia.

Nici FSB şi nici Agenţia de telecomunicaţii nu explică posibilele motive ale autorilor.

Interfax, citând surse din cadrul autorităţilor ruse, nota în decembrie că aceste alerte au fost adeseori însoţite de o scrisoare care solicita decontarea a 120 de bitcoins (928.766 de euro la cursul actual) care, potrivit autorilor, ar fi fost sustrase de către miliardarul rus Konstantin Malofeiev de pe platforma de schimb de criptomonede WEX şi care ar fi ajuns într-un 'fond al FSB', conform filialei BBC din Rusia.

Malofeiev, care figurează pe lista cu persoane vizate de sancţiuni europene din cauza presupuselor sale legături cu rebelii proruşi din estul Ucrainei, a dezminţit de nenumărate ori orice legătură cu sustragerea bitcoins.

Site-ul WEX, care nu mai există, ar fi făcut să dispară cantităţi mari de monede virtuale, potrivit presei ruse.

Această platformă a fost deschisă după ce autorităţile americane au închis Bursa de schimb al monedei virtuale BTC-e , acuzată că a participat la extorcări online şi la atacuri cibernetice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367