REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Rusia lucrează la un nou vaccin anti-COVID-19: Oferă 'imunitate celulară'

Rusia lucrează la un nou vaccin anti-COVID-19: Oferă 'imunitate celulară'

Replica API 2 martie 2021 | 00:00 911

Agenţia Federală Medico-Biologică a Rusiei (FMBA, conform iniţialelor în limba rusă) va începe în luna iulie testele clinice pentru un nou tip de vaccin anti-COVID-19, capabil să genereze imunitate la nivel celular cu o protecţie de peste 13 ani, a declarat luni directoarea acestui centru, Veronika Skvorţova, potrivit agenţiei EFE.

La o reuniune cu preşedintele Vladimir Putin, ea a menţionat că este vorba despre un vaccin de nouă generaţie, dezvoltat pe o nouă platformă tehnologică, iar primele două faze ale testelor clinice vor fi unite, ''întrucât actualele protocoale privind vaccinurile o permit''.

''Dezvoltăm un vaccin care se diferenţiază prin faptul că nu acţionează asupra proteinei S, ci asupra altor componente proteice ale virusului, aşadar nu se dezvoltă o imunitate umorală - cu activarea anticorpilor -, ci o imunitate celulară, al cărei avantaj este durata sa îndelungată'', explică Veronika Skvorţova.

''În unele lucrări experimentale s-a demonstrat că această imunitate se menţine între 13 şi 17 ani'', a adăugat ea, semnalând totodată că această direcţie a cercetărilor se înscrie în actualele tendinţe internaţionale susţinute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Rusia a realizat până în prezent trei vaccinuri anti-COVID-19, respectiv Sputnik V, EpiVacCorona şi CoviVac. În prezent se află în faza a treia a testelor clinice o versiune a vaccinului Sputnik V, denumită ''Sputnik Light'', care va fi administrat într-o singură doză şi va fi destinat în principal ţărilor confruntate cu un val masiv de infecţii şi pentru care ar fi astfel utilă o soluţie temporară de imunizare a populaţiei, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369