REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

S-a anunțat data la care va fi discutată EXCLUDEREA ALDE România din grupul european

S-a anunțat data la care va fi discutată EXCLUDEREA ALDE România din grupul european

Replica API 3 aprilie 2019 | 00:00 215

Purtătorul de cuvânt al ALDE european, Didrik de Schaetzen, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că este foarte probabil ca problema excluderii ALDE România din ALDE Europa să se regăsească pe agenda întâlnirii statutare a formațiunii europene, din 28 iunie, în Elveția, conform stiripesurse.ro.

„Organismul care se ocupă de chestiunile de apartenență este Consiliul privind statutul membrilor. La următoarea întâlnire, pe 28 iunie, în Elveția, este foarte probabil să fie pusă pe agendă excluderea ALDE România din grupul politic european”, a afirmat, pentru MEDIAFAX, Didrik de Schaetzen.

Prima oară a fost abordată tema exluderii partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu din ALDE Europa, în luna noiembrie a anului trecut, la Madrid, în urma unei scrisori formulate și trimise preşedintelui grupului european ALDE, Hans van Baalen, de către Beate Meinl-Reisinger, lider al formaţiunii Forumul Liberal Noua Austrie (NEOS).

O discuție în acest sens a avut loc apoi la Berlin, la începutul lunii februarie a acestui an. Acum, după o scrisoare adresată, cu o lună în urmă, de către liderul grupului ALDE din PE, Guy Verhofstadt, subiectul ar putea fi din nou pe ordinea de zi a ALDE Europa, la întrevedere din 28 iunie, în Elveția.

Va fi transmisă și o invitație către ALDE România pentru a participa la întâlnirea din iunie.

Liderul grupului ALDE din Parlamentul European, Guy Verhofstadt, spunea, la începutul lunii ianuarie, că în cazul în care partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susţine aplicarea în totalitate a recomandărilor Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi ONG-urilor va avea „un loc binemeritat în interiorul familiei ALDE, dacă nu, nu”.

Pe de altă parte, eurodeputata ALDE Norica Nicolai a transmis, marți pe Facebook, un mesaj lui Guy Verhofstadt, precum și liderului grupului parlamentar al PPE, Manfred Weber, spunându-le acestora că s-a săturat de dublul lor standard și de faptul că „și permit să dea ordine sistemului de justiție din România”.

Am un mesaj pentru Guy Verhofstadt și Manfred Weber, politicieni pe care credeam că-i cunosc, care își permit să dea ordine sistemului de justiție din România și cer suspendarea legilor din țara noastră doar pentru ca ei să-și bifeze proiectul politic de a o pune pe Laura Codruța Kovesi în fruntea EPPO”, a scris Norica Nicolai, marți, pe Facebook.

Ea a adăugat că cei doi oficiali europeni cer în permanență României să aibă o justiție independență, însă vor o Uniune Europeană doar a lor, „cei care și-au făcut un scop în viață din a-i umili pe ceilalți”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu mai poate Tariceanu,Dragnea sa nu il dea afara de la ciolan.Asta e PNListilor in trecut ati dat mana cu PSDeu sa il daramati pe Basescu o sa va aminteasca astia intodeauna plus ca au gasit un tradator printe voi si au creat ALDE.
0
0
Vorbesc prostii fiindca la 28 Iunie o sa fie alt parlament european si nu poti vorbi in numele altora.
8
0
Mizeaza ca usr o sa ia locul lui Tariceanu. Habar n-au europenii de nimic. Ei cred ca usr e liberal. Hi hi.
9
3
bey fraierilor ,eu iau muie de la toti,bey sefu Alde Europa cat mai stai vreau sa-ti sug pula si sa-ti ling cacatul,daca Tariceanu te-a flituit eu nu!Da-mi muie si va pup curul pana ramane luna,sunt specialist !
6
1
Cand ma uit la fata Noricai Nicolai parca vad situatia din Siria.ALDE e o formatiune mascata in partid liberal!De fapt sunt sustinatorii unei dictaturi,a lui Dragnea!Liberali rosii!
7
9
cum va permiteti bey fraierilor sa ne dati afara ??? Numai hotul dragnea ne poate da afara !!! Muie alde, muie pesede, cu mult cacat !!!
11
11

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218