REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

S-au băgat banii pe cardurile sociale! Câţi români au primit ajutorul în valoare de 250 de lei

S-au băgat banii pe cardurile sociale! Câţi români au primit ajutorul în valoare de 250 de lei

Replica API 20 iunie 2022 | 00:00 1564

Peste 12.000 de români au primit pe cardurile sociale prima din cele patru tranșe ale ajutorului în valoare de 250 de lei, anunță Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a început luni, 20 iunie, alimentarea cu prima tranșă în valoare de 250 de lei a voucherelor sociale oferite prin programul guvernamental „Sprijin pentru România” cu care se pot achiziționa produse alimentare și mese calde, potrivit unui comunicat de presă, scrie antena3.ro.

Voucherele sociale sunt încărcate o dată la două luni cu câte 250 de lei, în patru tranșe până la finalul anului.

„Până la sfârșitul acestei săptămâni, aproximativ 350.000 de români vor primi cardurile sociale, care se încarcă pe măsură ce sunt distribuite. Până la data de 1 iulie, peste 500.000 de români vor putea folosi ajutorul financiar din bani europeni pentru achiziționarea alimentelor necesare. Dacă, din motive obiective ce țin de mecanismul etapizat de producție și distribuire, apar mici decalaje, MIPE asigură că nu există riscul ca vreunul dintre potențialii beneficiari să nu primească ajutorul”, arată sursa citată.

„Dată fiind complexitatea logistică a unui asemenea demers derulat la nivel național, pus în practică în numai câteva săptămâni, și având în vedere că peste 2,5 milioane de persoane se bazează pe acest sprijin financiar pentru asigurarea alimentelor de bază, vreau să subliniez din nou mobilizarea exemplară a emitenților de carduri și a angajaților Poștei Române, împreună cu celelalte autorități implicate în validarea și actualizarea permanentă a listelor cu beneficiari. Mobilizare care face parte din seria demersurilor destinate îmbunătățirii siguranței alimentare”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Potrivit procedurii, listele cu beneficiari sunt stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), iar de împlicuirea și livrarea cardurilor se realizează de către angajații Poștei Române, fără să fie nevoie ca beneficiarii să depună vreo cerere în acest sens.

Beneficiază de vouchere următoarele categorii de persoane:

a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;

c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;

e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ce bani ce carduri alimentate unde cand? ca nu s-a primit nici un card????
0
0
cardurile NU au venit
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614