REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Să tot fii șef la AJOFM! Murineanu, venituri mai mari decât președintele ANOFM

Să tot fii șef la AJOFM! Murineanu, venituri mai mari decât președintele ANOFM

Replica API 21 septembrie 2015 | 00:00 458

Trai, neneacă!

Trai, neneacă!

Emilia Murineanu

Directorul executiv al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) din Constanţa, Emilia Murineanu, reușește să ne aducă aminte în ce țară trăim, cu bune și mai mult cu rele. Declarația de avere, un fel de cutia Pandorei pentru persoanele publice, ne relevă faptul că doar în această țară activitatea redusă este remunerată mai bine decât activitatea eficientă. Pentru a nu fi acuzați că suntem cârcotași, ne vom concentra atenția strict asupra veniturilor obținute în cadrul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă ale Emiliei Murineanu, comparativ cu omologii din țară.

Astfel, potrivit declarației de avere, semnată de Murineanu pe 28 mai a.c., a încasat anul trecut suma de 75.036 lei, în calitate de director executiv al AJOFM Constanța, respectiv 6.253 de lei/lună. Ne îndreptăm, firește, spre președintele ANOFM, Cristiana Barbu, nimeni alta decât mama „secretarei lui Liviu Dragnea”, deputatul Cătălina Ștefănescu. Aceasta, potrivit declarației de avere pe care a semnat-o pe 9 iunie a.c., a încasat 56.352 lei! Se pare că la ANOFM este o practică, potrivit căreia adjunctul este remunerat mai bine decât superiorul. Chiar și așa, dacă ne uităm la AJOFM Cluj, unde locurile de muncă disponibile sunt de ordinul nu zecilor, nici sutelor, ci miilor peste cele oferite la Constanța, vedem că directorul executiv, Daniel Dom, a încasat anul trecut 63.906 lei, potrivit declarației de avere semnată pe 8 aprilie a.c.

Îți cauți de muncă? Fugi din Constanța!

Potrivit AJOFM Cluj, vineri, erau aproape 3.300 de locuri de muncă. La malul mării nu putem decât să ne punem mâinile în cap, oferta, dacă o putem numi așa, fiind de aproape 300 de locuri de muncă! O palidă adiere la Constanța o reprezintă bursa locurilor de muncă, din 25 septembrie a.c., la Universitatea Maritimă Constanța, pentru absolvenții de liceu sau școli profesionale, unde se vor pune la bătaie peste 600 de posturi, însă numai aproximativ 30 pentru cei cu studii superioare.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102