REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Şagău a promovat mai mulţi subalterni, cu excepţia lui Brânză: "Cât a fost director, a fost teroare"

Şagău a promovat mai mulţi subalterni, cu excepţia lui Brânză: "Cât a fost director, a fost teroare"

Replica API 2 noiembrie 2012 | 00:00 880

Noul şef al Autorităţii Navale Române,

Noul şef al Autorităţii Navale Române,

Autoritatea Navală Constanţa are, de aproximativ o lună, un nou şef, în persoana lui Mihai Şagău. El a preluat atribuţiile lui Eugen Olteanu, acesta din urmă bucurându-se de funcţia de conducere pentru o foarte scurtă perioadă de timp, interimar. Pentru cei care se plâng că salariile nu au mai crescut de anul trecut sau, în orice caz, de mult prea mult timp, iată că se poate şi altfel: condiţia este să fii angajat al ANR!

În luna august, pe vremea când instituţia a fost condusă de Constantin Matei, organigrama instituţiei a suferit unele schimbări, înfiinţându-se, astfel, mai multe departamente ce au preluat mare parte din competenţele căpităniilor, inclusiv cele privind înmatricularea navelor, căpităniilor rămânându-le doar funcţiile operative. La trei luni de la schimbarea organigramei, noul director al ANR, Mihai Şagău, a vrut şi el să-şi pună amprenta. Astfel că a promovat mai mulţi angajaţi, mărindu-le, astfel salariile, iar în cel mult două luni noul director spune că vrea măriri salariale pentru toţi angajaţii. "Am încercat să mărim salariile oamenilor. Pentru o parte, am reuşit să mărim cu 60%. De fapt, aceste persoane au fost promovate. Suntem în discuţii cu Sindicatul să mărim pentru toţi. Cel mai devreme în decembrie", a declarat şeful ANR, Mihai Şagău. Cine sunt norocoşii? Ei bine, este vorba despre Alexandru Pilat (fiul lui Ionel Pilat, directorul Direcţiei Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa). El a deţinut funcţia de inspector şi a fost promovat pe funcţia de Şef Serviciu Inspecţie Tancuri. Pe lista promovărilor s-a regăsit şi fostul şef al instituţiei - Eugen Olteanu, el fiind promovat pe funcţia de Şef Direcţia Juridice şi Resurse Umane. Alte nume care au activat în ANR pe posturi de inspectori, iar acum se vor bucura de o altă funcţie şi, implicit, un salariu mai mare sunt: Adrian Stancu-şef Departament Căpitănii Maritime, Cristian Mitrenga-şef Direcţia Personal Navigant, Rodica Avram- şef Departament Resurse Umane. Amintim că, în timpul Guvernării Emil Boc, respectiv MRU, şeful ANR era Paul Brânză. Schimbat din funcţia de director, în mandatul lui Şagău acelaşi Brânză nu a fost avansat. Motivul? "Paul Brânză este şef Serviciu la Siguranţa Navigaţiei. Nu a avut merite deosebite care să necesite o promovare", a spus Mihai Şagău. "Cât timp a fost director, a fost teroare printre angajaţi. Şi-a adus prietenii la ANR, membri ai partidului", a conchis Şagău, care a fost promovat la conducerea autorităţii cu susţinerea PNL.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614