REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Salariul minim va creşte la 800 de lei. Punctul de pensie se va mări cu 30 de lei

Salariul minim va creşte la 800 de lei. Punctul de pensie se va mări cu 30 de lei

Replica API 21 ianuarie 2013 | 00:00 188

Guvernul a luat decizia de a majora pensiile şi salariile în acest început de an, iar dacă majorările salariale vor fi operate de la 1 februarie, creşterea pensiilor va fi aplicată de la 1 ianuarie 2013. Astfel, punctul de pensie va creşte cu 30 de lei, de la 732 la 762 de lei. În această majorare nu intră însă pensiile sociale, care rămân la 350 de lei.

În ceea ce priveşte salariul minim pe economie, el va creşte de la 700 la 750 de lei de la 1 februarie, iar de la data de 1 iulie acesta va fi majorat din nou, tot cu 50 de lei, urmând să ajungă la 800 de lei, potrivit unor informaţii obţinute în exclusivitate de România TV. Decizia nu este însă de natură să mulţumească sindicatele, care ar fi dorit o majorare a salariului luna până la cel puţin 850 de lei. Cei mai afectaţi de această majorare vor fi angajatorii din mediul privat, care se văd nevoiţi să ridice ştacheta salarială, în timp ce la stat, după cum spune premierul Victor Ponta, în foarte multe domenii salariile sunt mai mari decât cel minim pe economie. Conform ultimelor cifre oferite de Inspecţia Muncii, la sfârşitul anului trecut erau activi 5.035.463 de salariaţi, fiind înregistrate 5.529.613 contracte individuale de muncă, iar în 17 ianuarie mai erau 5.021.460 de salariaţi şi 5.517.079 de contracte de muncă. În primele trei săptămâni din luna ianuarie a scăzut şi numărul angajaţilor care au contracte cu normă întreagă, de la 538.366 în decembrie la 536.839. În Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor sunt înregistraţi şi 32.474 de salariaţi cu contracte active cu normă întreagă şi care au peste 65 de ani, a precizat Inspecţia Muncii.

Sursa:Rtv.net

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614