REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Sânzienele, sărbătorite duminică de români

Sânzienele, sărbătorite duminică de români

Replica API 23 iunie 2018 | 23:01 428

Duminică, 24 iunie, Biserica Ortodoxă Română cinstește atât Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica), cât și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul hramului.

Tot duminică, de la ora 19.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Mangalia (str. General Vârtejan, nr. 5). Credincioșii vor putea cinsti Veșmântul Cuvioasei Parascheva, adus spre închinare de la mănăstirea Dervent. Acesta va rămâne în așezământul de cult de duminică seară până luni, 25 iunie, la ora 12.00.

Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Sărbătoarea amintește de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil îi binevesteşte preotului Zaharia că soția sa, Elisabeta, va da naştere pruncului Ioan, care va deveni Prorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, precum şi de momentul propriu-zis al naşterii Sfântului şi Marelui Proroc. Denumită popular şi Drăgaica sau Sânzienele, face parte dintr-o serie de sărbători creştine pe care Biserica Ortodoxă le-a închinat Sfântului Ioan Botezătorul, ca: Naşterea, Soborul, Tăierea capului, precum şi cele trei aflări ale cinstitului său cap.

Sărbătoarea se ţine fix cu şase luni înaintea Naşterii Domnului, adică pe 24 iunie, deoarece, conform mărturiilor biblice, Iisus Hristos este cu șase luni mai mic decât Ioan Botezătorul.

Deşi are o bază biblică, sărbătoarea este atestată abia în secolele IV-V, din cauza persecuțiilor care nu au permis dezvoltarea cultului creștin primar.

Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava

Sfântul Ioan cel Nou este originar din cetatea Trapezunt (Turcia) și în 1332 a fost martirizat în Cetatea Albă (Ucraina). Sărbătoarea marchează momentul în care moaştele Sfântului Ioan cel Nou au fost aduse de la Cetatea Albă în Suceava, de către Domnitorul Alexandru cel Bun, la data de 24 iunie 1402, şi aşezate în biserica Mirăuților, pe atunci catedrală mitropolitană. Mai târziu, în anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei l-a luat prizonier pe Sfântul Ierarh Dosoftei, odată cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, care au fost readuse acasă în anul 1783. La începutul Primului Război Mondial sfintele moaşte au fost duse la Viena unde au stat până în 1918, când au fost readuse la Suceava. În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât ca cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava să se facă în toată Patriarhia Română, având două zile de cinstire: 2 iunie (data martiriului) și 24 iunie.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Daca doriti iertarea pacatelor donati-va averile bisericii ori mie ca le trimit SUS prin aparatele de pacanele!
0
0
Spagaru nu are loc la puscareala ? Dracnea e mic copil pe linga Teodusu
0
0
Speram ca Spagoveanul berbec behaitor , la Suceava va ramane pe veci si acolo va crapa si-l va lua dracul ! Hai , pa ...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920