REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Şapte migranţi, depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

Şapte migranţi, depistaţi de poliţiştii de frontieră constănţeni

Replica API 6 septembrie 2014 | 00:00 203

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şase sirieni şi un irakian care intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din R. Bulgaria, cu scopul de a ajunge în Germania şi Austria.

În data de 04.09.2014, în jurul orei 22.30, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Mangalia au observat, în apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche, la doar câţiva metri de linia de frontieră, prin intermediul dispozitivului de termoviziune, şapte persoane care se deplasau, pe jos, dinspre R. Bulgaria.

Persoanele în cauză au fost reţinute în apropierea frontierei de stat şi deoarece nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul P.T.F. Vama Veche pentru cercetări.

Deoarece cei şapte bărbaţi nu vorbeau limba română, s-au efectuat verificări şi s-a stabilit că sunt şase cetăţeni sirieni şi un irakian, cu vârste cuprinse între 16 şi 35 de ani.

Persoanele în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece nu deţineau documentele necesare să ajungă în ţări precum Germania şi Austria.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor şapte persoane actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de "intrare în ţară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 262, alin. 1 din Codul Penal.

La finalizarea cercetărilor, cei şapte migranţi vor fi predaţi autorităţilor de frontieră din R. Bulgaria, conform protocolului existent între cele două state.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614