REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Sărăcie lucie în satele constănţene: familiile cu 10 sau 14 copii trăiesc din alocaţii

Sărăcie lucie în satele constănţene: familiile cu 10 sau 14 copii trăiesc din alocaţii

Replica API 13 aprilie 2012 | 00:00 2284

Amărâţii judeţului

Amărâţii judeţului

În judeţul Constanţa sute de familii din mediul rural trăiesc într-o sărăcie cruntă. Unii chiar nu reuşesc să îşi găsească de muncă, au multe guri de hrănit, alţii - s-au învăţat aşa. Din când în când, cineva se gândeşte şi la ei, le oferă un ajutor, de moment. Apoi, traiul lor revine la "normal": burţi goale, boli netratate, frig.

În satele şi comunele din România, în multe dintre ele, singura sursă de venit a unei familii este alocaţia copiilor, însă aceasta nu este de ajuns, mai ales atunci când sunt mai mult de 15 guri la o masă. În localitatea Cobadin din judeţul Constanţa sărăcia este la ea acasă. Multe familii sunt formate din câte 5, 10 sau 16 persoane. Familia Cosma este formată din 16 persoane. Asta nu ar fi o problemă, însă toţi aceşti oameni supravieţuiesc (ei ştiu cum) cu doar 340 lei pe lună. Iar aceşti bani provin din alocaţiile copiilor minori, pentru că nici un membru din familie nu munceşte. Casa lor nu este prea mare, drept urmare toată familia mănâncă, se spală şi doarme în doar 3 camere. Sărbătoarea pascală va fi pentru ei ca de obicei: fără bucate tradiţionale - fripturi, ouă roşii sau drob. Au primit, totuşi, în dar, de la senatorul PSD Nicolae Moga, două canapele. Pentru unii - o nimica toată, pentru ei - un adevărat lux. În aceeaşi situaţie ca familia Cosma mai sunt alte câteva familii din aceeaşi localitate. Singura diferenţă este că numărul copiilor este mai mic. Părinţii, tot fără locuri de muncă, condiţiile în care locuiesc - tot mizere. Cel mai greu este, însă, pentru un tânăr de 20 de ani din aceeaşi localitate. Marius Bică are grijă de cei doi fraţi mai mici, minori. Cei trei au rămas singuri pe lume. Tatăl a murit, iar mama, care a uitat că a adus pe lume nişte suflete, i-a lăsat de izbelişte, şi şi-a făcut un alt rost, în localitatea Tuzla. Marius nu vrea, nici în ruptul capului, să renunţe la cei doi frăţiori, chiar dacă este conştient că le-ar putea fi mai bine într-un centru de plasament. Nu are ce să le ofere, pentru că nu munceşte, însă crede că dragostea şi siguranţa pe care el le-o oferă este de-ajuns. Singurul ajutor al copiilor este primarul, Cristian Telehoi, care-i mai ajută, din când în când, cu ce poate. Şi la ei a venit Iepuraşul. Senatorul Nicolae Moga le-a adus canapele. La fel de cruntă este viaţa şi cu câteva familii din Chirnogeni, care nu au locuri de muncă, au câte 3 sau 4 copii şi stau la mila celui mai avut. Şi la General Scărişoreni locuiesc familii cu mulţi copii, iar capul familiei nu aduce nici un ban în casă, pentru că nu are de unde. Când se mai poate, mai munceşte cu ziua, dar nu este suficient pentru a oferi tot sprijinul celor 9 copii. Mulţi dintre aceşti copii nici nu merg la şcoală, iar acest lucru este poate cel mai grav, în afară de sănătatea şubredă a unora dintre ei.

Mirela Sorin PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367