REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Şase condamnări, la Constanţa, în dosarul referendumului de demitere a preşedintelui

Şase condamnări, la Constanţa, în dosarul referendumului de demitere a preşedintelui

Replica API 2 iulie 2013 | 00:00 135

Au minţit organele de cercetare penală şi s-au ales cu închisoarea. Este vorba despre mai multe persoane din Mihail Kogălniceanu audiate, în vara anului trecut, în calitate de martori, în dosarul mitei electorale de la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Cele şase persoane au fost condamnate, fiecare, la câte 3 luni de închisoare. Este vorba despre Loredana Moraru, Marin Sandu Buzică, Ioan Barbu, Gheorghe Ion Macar, Dănuţ Constantin Macar şi Marius Petcu. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă şi poate fi atacată prin recurs. Reamintim faptul că în sarcina celor şase s-a reţinut faptul conform căruia, cu ocazia audierii în calitate de martori în cauza privind trei inculpaţi cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mită electorală la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu, din 2012, ar fi făcut declaraţii mincinoase cu privire la aspectele esenţiale în faţa organelor de cercetare penală, în scopul favorizării celor trei inculpaţi, prin încercarea de a îngreuna urmărirea penală.

M.S.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614