REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
12.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

SCANDAL cu răngi într-o familie din Valu: şi-ar fi strangulat copila cu un fular, pe motiv că nu e a lui

SCANDAL cu răngi într-o familie din Valu: şi-ar fi strangulat copila cu un fular, pe motiv că nu e a lui

Replica API 26 aprilie 2016 | 23:52 324

Următorul termen, pe 5 mai

Următorul termen, pe 5 mai

Alexandru Murtaza a fost condamnat, pe 18 ianuarie 2016, la 5 ani de închisoare pentru tentativă la omor, dar decizia nu a fost definitivă. Astfel, a fost înregistrat apelul, următorul termen fiind fixat pentru data de 5 mai, la Curtea de Apel Constanţa. Însă, conform datelor din anchetă, au ieşit la suprafaţă şi alte detalii, precum că individul era foarte gelos pe soţie şi era sigur că fiicele nu sunt, de fapt, ale lui.

Potrivit rechizitoriului, declaraţiile celor implicaţi sunt în contradictoriu, mai multe dintre cele descrise, inclusiv de părţile vătămate, nefiind conforme cu realitatea. Astfel, în drept, fapta inculpatului Alexandru Murtaza, care, în dimineaţa zilei de 29 12 2012, în locuinţa comună din Valu lui Traian, pe fondul unei stări de nervozitate cauzată de propria percepţie eronată conform căreia soţia sa ar avea relaţii sexuale extraconjugale, a aplicat persoanei vătămate, Maria, o lovitură cu o rangă din oţel beton în lungime de 46 cm şi grosime de 2 cm, în zona parietală dreaptă, cauzându-i un hematom cu sângerare ce a cauzat 16-18 zile de îngrijiri medicale, precum şi o lovitură cu pumnul în zona toracelui, ce a cauzat fracturarea unei coaste, inculpatul având reprezentarea că lovirea cu un obiect metalic greu în cap poate produce decesul, şi având intenţia de a aplica multiple astfel de lovituri, acţiuni ce au fost întrerupte de intervenţia celor două fiice, după care, pe una dintre ele, Laura, ar fi încercat s-o stranguleze cu un fular.

De precizat este faptul că inculpatul a precizat, în mai multe rânduri, că este sigur că fetele nu sunt ale lui şi că ar dori un test de paternitate. Revenind la cele constatate de anchetatori, fapta lui Alexandru Murtaza de a exercita acţiuni de strangulare cu mâna a persoanei vătămate Laura M., cu scopul de a se elibera de imobilizarea acesteia, cauzându-i leziuni ce au necesitat cca 10 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Cât despre comportamentul procesual al inculpatului, acesta a fost unul necorespunzător, în sensul că, în prezenţa probelor evidente din care rezultau actele sale de lovire activă, acesta a invocat în cursul urmăririi penale că el ar fi fost cel lovit cu o oală, şi că Maria s-ar fi autolezat în acele împrejurări, susţineri ce nu pot avea suport real. De asemenea, inculpatul a insistat în citarea şi audierea unor martori despre care afirma că ştiu aspecte ale comportamentului conjugal necorespunzător al soţiei sale, însă în cursul audierii acestora a fost pasiv, neadresându-le întrebări prin care să încerce demonstrarea tezei probatorii, rezultând caracterul fictiv al susţinerilor sale şi reaua credinţă în tergiversarea procesului.

Individul nu şi-a recunoscut fapta, familia s-a mutat în chirie

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea faptelor în condiţiile reale, acestea fiind însă probate prin elemente obiective de probă, coroborate între ele. „Pentru considerentele expuse, ţinând însă seama şi de vârsta înaintată a inculpatului ca şi de urmările fizice relativ reduse ale faptelor sale, va aplica acestuia pedepse orientate la limita minimă prevăzută de lege, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a comunica cu persoanele vătămate şi de a se apropia de acestea.

Va aplica pedeapsa cea mai grea, stabilită pentru tentativa la omor, la care adaugă un spor de pedeapsă de o treime din pedeapsa stabilită pentru lovire sau alte violenţe”, au decis magistraţii în ianuarie anul curent, potrivit rolii.ro. Persoanele vătămate Maria şi Laura s-au constituit părţi civile în cauză, solicitând obligarea inculpatului la plata sumelor de câte 10.000 euro pentru fiecare, în echivalent în lei la data plăţii, reprezentând daunele morale reprezentate de suferinţele fizice şi psihice suportate atât la momentul săvârşirii faptei de către inculpat, cât şi ulterior.

Părțile civile au justificat acest cuantum al despăgubirilor prin aceea că au resimțit o traumă psihică dată de starea permanentă de frică, panică, teamă că sunt urmărire de inculpat în vederea punerii în aplicare a intenției de omor. Se mai arată în susținerea acțiunii civile că, după momentul evenimentului, părțile civile și fiica/sora au plecat din imobil, într-o locuință închiriată. Starea de spaimă pentru viața lor este dovedită și de obținerea ordinului de protecție prin hotărârea Judecătoriei Constanța.

Însă, Tribunalul a reținut că justificările părților civile exced, în parte, întinderii acțiunii civile alăturate acțiunii penale, întrucât părțile civile indică faptul că suferințele psihice ar consta în parte, în comportamentul ulterior faptei, al inculpatului, precum și în temerea de până în prezent că acesta ar relua punerea în executare a intenției de omor. Astfel, în ce privește pretinsul comportament ulterior prejudiciabil moral al inculpatului, acesta nu intră sub incidența obiectului prezentului proces penal, și de altfel probațiunea nu s-a desfășurat asupra comportamentului ulterior faptei, al inculpatului. Prin urmare, Tribunalul a obligat inculpatul la plata sumelor, către cele două părți civile, de 5.000 şi 2.000 de euro.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218