Scandal între Gigi Becali și Nuredin Beinur
Scandal între Gigi Becali și Nuredin Beinur
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestGigi Becali a fost pus la punct de Beinur Nuredin. Acesta i-a transmis un mesaj patronului de la FCSB fără să stea pe gânduri.
Becali a transmis că renunță la proiectul demarat la Unirea Constanţa, grupare de care s-a ocupat nepotul său preferat, Vasile Geambazi, înainte ca această să fie preluată de Beinur Nuredin şi condusă de unul dintre nepoţii acestuia, Altay Nuredin.
Ulterior, Gigi Becali a fost pus la punct de Beinur Nuredin. Aflată pe ultimul loc în Liga 2, cu 12 puncte în 16 etape, Unirea Constanța a preluat în 2021 locul de la Farul Constanţa, care a fuzionat cu Viitorul.
Echipa a fost preluată de Beinur Nuredin și de nepotul acestuia, Altay Nuredin, care au ținut-o într-un parteneriat cu Academia FCSB prin Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali.
„L-am pus pe MM și i-am spus: vezi care au valoare și care nu. Am luat cinci dintre ei, i-am dat pe la nu știu ce echipe și aia va fi desființată.
M-a costat vreo 4-500 de mii. Am cumpărat creanțele. Le dau drumul celorlalți jucători. Acum o să ia cineva echipa și cel care o ia, o ia cu tot cu jucători. Îmi dă mie 125.000, cuiva 75.000, 200.000 în total. Eu pierd 375.000 de euro. E cineva care aduce jucători din străinătate, vrea să intre în Liga 1 și să-i vândă mai departe. Am zis că pe mine nu mă mai interesează, nu vreau să mai cheltui bani”, a spus Gigi Becali.
Persoana care va încasa 75.000 de euro din tranzacție e Beinur Nuredin, nume pe care Gigi Becali a evitat să-l rostească.
Ce declară Beinur
Beinur Nuredin nu a stat pe gânduri și a dat imediat replica. „Foarte bine că vrea să-și recupereze banii. Atunci și eu vreau să mi-i recuperez, deși, pentru mine, 75.000 de euro sunt pentru artificii. Știam că el nici nu se mai ocupă de fotbal, ci de biserici, de credință. Până de curând îmi zicea Beni, acum mă numește „cuiva”, de parcă îi e rușine să-și asocieze numele cu mine. Nu știu cine a avut trecut mai tulbure. Eu cu 11 luni de pușcărie sau el cu patru ani? De-acum, și eu îl voi numi doar „acel cineva”. A uitat cât l-am ajutat în diferite momente”, a declarat Beinur Nuredin pentru PlaySport.
Acesta nu s-a oprit aici și a mai făcut o serie de declarații. „Nu știu cât stă „acel cineva” în banii de la Unirea, care au însemnat, de fapt, contractele achitate propriilor jucători, împrumutați. E ca și cum plătești salariul unei vânzătoare la un magazin și-apoi îi ceri sumele înapoi că n-a vândut câte tricouri voiai tu. Mă întreb dacă apuca să cedeze în străinătate pe un milion de euro vreunul dintre fotbaliștii de la Unirea, avea moralitatea să direcționeze o parte din bani și către clubul unde au crescut în ultimii doi ani? Am mari dubii! Să fim serioși!”, a mai spus Beinur Nuredin potrivit stirilekanald.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.