REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
11.5° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

SCANDAL la PRIMĂRIE: BABU a chemat POLIȚIA LOCALĂ. VIDEO

SCANDAL la PRIMĂRIE: BABU a chemat POLIȚIA LOCALĂ. VIDEO

Replica API 16 octombrie 2020 | 16:46 8594

Scandal de proporții la Primăria Constanța, acolo unde un bărbat a ținut să intre în audiență la edilul încă în funcție, Decebal Făgădău, însă nu a avut voie. Prin urmare, acesta a început să strige cât îl țin plămânii ca primarul să coboare și să vorbească cu el. În final, bărbatul a sfârșit băgat cu forța în mașina Poliției Locale, la solicitarea lui Dumitru Babu, viceprimar.

Un bărbat a strigat cât l-au ținut plămânii pentru ca Făgădău să coboare din scaunul călduț din cadrul Primăriei însă, ce să vezi, acesta nu era la birou. Mai apoi, după cel puțin o oră în care bărbatul a strigat după edil, acesta a apărut, la „braț” cu garda sa de corp, Dumitru Babu, de care, nu demult se dezicea în fața presei și a constănțenilor. „Când l-am văzut, am strigat după el să vină să stăm civilizat de vorbă însă s-a uitat la mine și mi-a spus „NU!”. Babu le-a spus băieților de la pază să cheme Poliția Locală și ei nu au vrut, că deja fusese o dată și atunci el a cerut numărul să sune, el personal, la ei.

Poliția Locală l-a „săltat” și l-a dus la secție

A vorbit la Poliția Locală și ei au venit imediat. Eu m-am prezentat prima dată, m-a băgat în baza de date și au văzut cine sunt. Până nu m-au băgat cu forța în mașină, Babu nu a plecat. Acum, stau aici că mi-au zis că nu le merge baza de date, probabil e minciună ca să apuce să plece ei in Primărie și duă îmi dau drumul” a declarat pentru Replica, Ciprian Stănescu.

„PSD a dat bani romilor pentru a-l vota”

Totodată, bărbatul, a mai declarat că romii din comunitățile defavorizate au primit bani pentru a merge la vot. Acesta spune că Partida Romilor ar fi primit sume colosale atât de la Primărie cât și de la Consiliul Județean pentru a-i vota. Nu au lipsit nici amenințările, spune acesta. „Se căuta să se scoată lumea din casă și le spuneau „băi, votați cu PSD că altfel îți iau ăștia casa, Primăria nu îți mai dă ajutor social, nu îți mai dă ajutoare la încălzire, nu îți mai dă nu știu ce.. Astea au fost amenințările. Și nu vă spun ce amenințări grosolane și ce impact emoțional, ieșit din comun, a fost în comunitățile de romi acolo unde dacă nu votai PSD, îți lua casa și rămâneai pe drumuri. Primăria a dat Partidei Romilor 5 miliarde de lei și Consiliul Județean a dat 10 miliarde pentru ca romii să voteze PSD. Au dat bani! Agenția Națională pentru Romi făcea politică în campanie. „Votați PSD că v-au dat case, votați PSD că v-au dat bani, votați PSD! ” a mai adăugat bărbatul supărat pe ilegalitățile făcute de actuala conducere a Primăriei.

Video:

Partida interlopilor, a dealerilor de droguri, a proxenetismului și cea a infractorilor

Fiind voluntar de ani de zile pentru a spijini comunitatea marginalizată, acesta a mai spus că ei sunt văzuți ca o „ciumă neagră” însă... nu ar fi toți așa. „Țiganii sunt văzuți ca fiind buba neagră din societate și că ei fac tot răul din societate, dar nu este așa. Sunt, într-adevăr și câțiva d-ăștia, cu dealeri, cu proxenetism și alte lucruri dar, nu toți. Mulți dintre ei sunt rude cu cei din Partida Romilor. Și asta nu e Partida Romilor, este partida interlopilor, a dealerilor de droguri, a proxenetismului și cea a infractorilor. Nu aveți idee ce discuții se făceau despre cum să spargă un magazin sau o mașină. Mie mereu mi-a plăcut să spun lucrurilor pe nume și de aia a fugit Făgădău de mine. Eu am căutat să îndrept lucrurile spre mai bine, nu spre mai rău” a conchis Ciprian Stănescu.

Andreea POPA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369