REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Scandal sângeros într-un local din Tuzla; Agresorul, reținut

Scandal sângeros într-un local din Tuzla; Agresorul, reținut

Victor ROTARU 8 octombrie 2022 | 00:00 3804

Un scandal a avut loc în cursul zilei de joi, 6 octombrie a.c., într-un local din Tuzla. Un individ a înjunghiat un bărbat cu lama unui briceag în abdomen, provocându-i leziuni corporale grave.În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.
Foto cu caracter informativ

Prin ordonanţa din data de 07 octombrie 2022 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul G.C., acuzat pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea de omor şi a unei infracţiuni de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi care a fost reţinut pe timp de 24 de ore în cursul aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că la data de 06 octombrie 2022, în jurul orelor 18:30, pe terasa unui local public din comuna Tuzla, judeţul Constanța, în cursul unui conflict spontan, inculpatul l-ar fi înjunghiat cu lama unui briceag în regiunea abdominală stângă pe numitul M.C., astfel că i-a provocat leziuni corporale grave, vindecabile în 18-20 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie, prin caracterul penetrant al plăgii abdominale, cu consecinţa producerii de şoc hemoragic şi hemoperitoneu. Viaţa victimei a fost salvată, întrucât a fost transportată imediat cu ambulanţa la spital, unde a fost internată şi supusă de urgenţă intervenţiei chirurgicale.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cine-s astia?
0
0
"Bombardier de pluș"i-ar trebui 15 ani să se potolească cu figuri de doi lei jegoșii ăștia.
0
0
Mereu sunt astfel de incidente. Amenda ar trebui localului si chiar inchiderea acestuia.
0
0
Un baiat muncitor si la locul lui, nu stiu cum a ajuns sa faca asa tampenie, fereasca sfantu"! Ce inseamna un moment de inconstienta, nervi.....iti poate distruge viata si viitorul
1
2
Sa umflat pietrica la 200lei de clanu st4fsna in iei tarani sifoane
0
2
exista local in tuzla?s.a umflat fasolea in boschetari?
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218