REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Scandal şi ameninţări cu bâte pe bulevardul I.C. Brătianu - Video!

Scandal şi ameninţări cu bâte pe bulevardul I.C. Brătianu - Video!

Replica API 31 mai 2014 | 00:00 272

Între şofer şi pieton:

Între şofer şi pieton:

Ţipete, "muşchi umflaţi" şi ameninţări cu bâte pe bulevardul I.C. Brătianu din municipiul Constanţa. Totul s-a petrecut în seara de vineri, 30 mai, conflictul izbucnind în urma unui schimb de replici între un şofer şi un pieton. "Ce faci, mă, dai peste mine?" - striga pietonul, care ulterior a fost fugărit de şofer. Lucrurile au luat o întorsătură bruscă în momentul în care pietonul s-a întors cu "întăriri".

Seara de vineri putea să fie una nefericită pentru un tânăr de 19 ani din Valu lui Traian. Acesta se afla la volanul unui autoturism marca Opel break şi rula pe bulevardul I.C. Brătianu, dinspre Valu către Pod Butelii numai că, ajuns în zona Palas, la o trecere de pietoni din apropierea clădirii ce aparţine Serviciului Rutier, spiritele s-au cam încins. Din câte se pare, tânărul şofer s-a enervat întrucât pietonul traversa prea încet, accelerând, moment în care acesta a început să ţipe: "Ce faci, mă, dai peste mine?", urmând mai multe injurii. Şoferul nu a stat pe gânduri, a luat un obiect contondent, s-a dat jos din maşină şi a luat-o la fugă după pietonul de etnie romă. Cum în respectivul cartier toţi se cunosc, bărbatul de etnie romă s-a oprit la primul taximetru, atunci intervenind şi taximetristul, care părea să-l cunoască pe cel ce-i cerea ajutorul. A mers la portbagaj, i-a dat o bâtă celui ameninţat şi amândoi au început să alerge după şofer, fiind imediat urmaţi şi de alţi indivizi. În imaginile surprinse se poate observa cum taximetristul ajunge la Opel, iar şoferul se baricadează înăuntru. După puţin timp maşina porneşte pentru a părăsi zona, dar celelalte persoane continuau să-şi spună "punctul de vedere". În cele din urmă, spiritele s-au calmat întrucât au intervenit şi alte persoane, care au reuşit să aplaneze conflictul.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614