REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Scandalagiul din barul de la Moviliţa, în recurs la Tribunal

Scandalagiul din barul de la Moviliţa, în recurs la Tribunal

Replica API 19 aprilie 2012 | 00:00 227

Ion Paraschiv, tânărul care a provocat un scandal monstru într-un bar din localitatea Moviliţa, ar vrea să fie eliberat din arestul preventiv, însă se pare că nu prea are noroc. La Tribunalul Constanţa s-a judecat, ieri, recursul declarat împotriva propunerii de arestare, acesta fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri şi loviri sau alte violenţe. Deşi a precizat că îi pare rău pentru ce a făcut sâmbătă, înainte de Înviere, se pare că "spovedania" nu a fost de ajuns pentru a fi eliberat, motiv pentru care instanţa i-a respins recursul ca nefondat. Acesta este acuzat că a făcut un ditamai scandalul, a înjurat pe toată lumea, a lovit-o pe barmaniţă, a spart pahare şi scrumiere, iar când agenţii de pază ai barului au intervenit, Paraschiv a început să se ia la trântă cu aceştia, aruncând cu mese şi cu scaune după ei, asta până la sosirea unui echipaj de Poliţie, care l-a liniştit instantaneu, ducându-l la secţie, unde i s-a făcut dosar penal.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218