REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
8.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Scandalul delegărilor loveşte DNA: Cine şi cum a fentat statutul magistraţilor

Scandalul delegărilor loveşte DNA: Cine şi cum a fentat statutul magistraţilor

Replica API 7 august 2018 | 23:43 2217

Procurorul şef adjunct al DNA, Nistor Călin, a susţinut vineri seara, la B1 TV, că există doar şapte procurori delegaţi la DNA. Sâmbătă, procurorul a revenit şi a transmis că sunt 20 de procurori delegaţi la DNA. În fapt, această statistică ascunde o practică mai puţin cunoscută a DNA, o modalitate de a eluda legea, care riscă să se sfârşească într-un scandal public.

Răspunsul procurorului Nistor Călin este doar pe jumătate adevărat. Pe lângă cei 20 de procurori delegaţi la DNA de la alte structuri de parchet, mai există încă 28 de procurori detaşaţi intern, procurori DNA care ocupă prin delegare diverse funcţii de conducere.

Cele mai multe delegări sunt pentru funcţia de procuror şef serviciu. La propunerea procurorului şef al DNA, procurorul general semnează delegări pe o perioadă de şase luni, cu posibilitatea de a prelungi delegarea o singură dată. Prin delegarea pe funcţii de conducere se evită filtrul CSM, prevăzut la articolul 55 din Legea 303/2004: "(1) Numirea în celelalte funcţii de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singura data, de către Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după caz." Delegaţi pe funcţii, în loc să fie numiţi de CSM, sunt procurori cunoscuţi, precum Jean Uncheşelu, Florentina Mirică sau Elena Grecu.

O situaţie specială este în cazul şefilor de secţii şi al adjuncţilor acestora. Potrivit articolului 54 din Legea 303/2004, aceste numiri se fac de către preşedintele României, la propunerea ministrului Justiţiei. În cazul Secţiei I din DNA, Secţia de combatere a corupţiei, acest mecanism legal a fost "fentat". După ce au ocupat prin decret prezidenţial funcţiile de procuror şef de secţie, respectiv de procuror şef adjunct, Gheorghe Popovici şi Dănuţ Volintiru au rămas pe poziţii prin delegare (din noiembrie 2016).

"În interesul serviciului, procurorii pot fi delegaţi, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcţii de conducere, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la parchetele din cadrul Ministerului Public pe o perioadă de cel mult 6 luni", precizează Articolul 57, alineatul (7), din Legea 303/2004.

În ciuda faptului că legea interzice mai mult de două delegări succesive, Popovici şi Volintiru se află deja la a patra delegare în fruntea Secţiei de combatere a corupţiei, din 21 mai 2018.

În cazul delegărilor care ignoră norma legală există deja un precedent, chiar dacă se referă la detaşări. În 2017, judecătoarele Simona Marcu, Lia Savonea, Nicoleta Ţînţ, Gabriela Baltag şi Evelina Oprina au solicitat încetarea detaşării tuturor judecătorilor din cadrul CSM ale căror mandate au depăşit şase ani, limita maximă admisă. După ce s-a constatat că în aparatul de lucru al CSM existau magistraţi detaşaţi şi de mai bine de 10 ani, s-a decis încetarea mandatelor acestora la sfârşitul perioadei de detaşare în curs.

Delegările pe funcţii de conducere nu sunt singurele delegări cu probleme de la DNA. Dintre cei 20 de procurori de la alte structuri care au fost delegaţi la DNA, 7 nu îndeplinesc condiţia legală de vechime - 6 ani. Nu mai puţin de 9 procurori au fost aduşi la DNA de la parchete de judecătorie, în condiţiile în care munca la DNA este una care necesită experienţă în dosare importante. Trei dintre procurorii delegaţi au intrat în magistratură în 2015, propulasarea lor la DNA fiind greu de explicat.

Lista celor 20 de procurori delegaţi la DNA de la alte structuri de parchet:

1. Călin Tatu, de la PT Sibiu la DNA Alba Iulia, 16 aprilie 2018

2. Daniela Lupu, de la PT Vâlcea la DNA Piteşti, 5 mai 2018, procuror şef serviciu prin delegare succesivă din noiembrie 2013.

3. Ion-Bogdan Catrinescu, de la PT Argeş şa DNA Piteşti, 1 august 2018 - procuror din februarie 2012, delegat la DNA Piteşti după doar 4 ani de activitate. În 2017 a vrut să treacă judecător la Judecătoria Piteşti, dar CSM i-a respins cererea.

4. Carmen-Mihalea Vameşu, de la PT Vâlcea la DNA Piteşti, 1 iulie 2018

5. Ioan-Cosmin Pantea, de la Parchetul Judecătoriei Beiuş la DNA Oradea, 5 martie 2018

6. Mihaela Mihai-Popa, de la PT Botoşani la DNA Suceava, 10 iulie 2018, prelungire. Este a doua prelungire în funcţia de şef DNA Suceava, după ce timp de trei ani a avut un mandat plin. Anterior anului 2014, a mai fost delegată timp de un an la conducerea DNA Suceava.

7. Corina Dragu, de la PT Braşov la DNA Braşov, 1 iulie 2018

8. Ştefan-Aurelian Ispăşoiu, de la Parchetul Judecătoriei Braşov la DNA Braşov, 1 mai 2018, prelungire. Este procuror doar din februarie 2013.

9. Cezar-Petrică Profira, de la Parchetul Judecătoriei Sector 5 la DNA Central, 1 aprilie 2018. Este procuror doar din ianuarie 2015.

10. Camelia-Elena Grecu, de la PCA Constanţa la DNA central, 26 martie 2018 prelungire

11. Elena-Teodora Rotea, de la Parchetul Judecătoriei Medgidia la DNA Constanţa, 1 martie 2018

12. Marinel-Corneliu Pavel, de la PT Olt la DNA Craiova, 1 august 2018

13. Eugen Stănculescu, de la Parchetul Judecătoriei Craiova la DNA Craiova, 1 aprilie 2018 prelungire. Este procuror doar din ianuarie 2015.

14. Marian-Eugen Moşteanu, de la PT Olt la DNA Craiova, 13 martie 2018 prelungire. Procuror doar din februarie 2013.

15. Lucian-Ovidiu Rău, de la PCA Galaţi la DNA Galaţi, 1 iulie 2018, prelungire

16. Alexandru Frunză-Nicolescu, de la PT Mureş la DNA central, 16 iulie 2018

17. Ciprian Gherasim, de la Parchetul Judecătoriei Reghin la DNA Târgu Mureş, 16 aprilie 2018

18. Andrei Buliga, de la Parchetul Judecătoriei Ploieşti la DNA central, 17 aprilie 2018 prelungire. Este procuror doar din ianuarie 2015.

19. Veronica-Nicoleta Oprea, de la Parchetul Judecătoriei Buzău la DNA Ploieşti, 22 iulie 2018, prelungire. Este procuror doar din februarie 2013.

20. Simona Troacă, de la Parchetul Judecătoriei Timişoara la DNA Timişoara, 20 martie 2018.

În privinţa detaşărilor, mutări care sunt decise de CSM, situaţia este total diferită: niciun procuror nu a fost detaşat la DNA de la alte structuri ale Ministerului Public, potrivit știripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cam da dle Snow
0
0
procurorul Strimbei Marius numit prin decret de presedintele Basescu pe 2 febr 2011 la este la DNA central in urma interviu din 3 septembrie 2014, la paradeli
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369