REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Scandalul din clubul de manele La Lăutari: cum au ajuns toţi "şmecherii" să-şi rupă ficaţii în stradă

Scandalul din clubul de manele La Lăutari: cum au ajuns toţi "şmecherii" să-şi rupă ficaţii în stradă

Replica API 3 iulie 2013 | 00:00 333

O noapte de distracţie s-a terminat nu tocmai bine pentru un individ ce a ales să petreacă în localul La Lăutari din staţiunea Mamaia. Cancan.ro a suprins nişte imagini, din care se poate înţelege că este vorba despre un conflict, un tânăr fiind luat la bătaie şi târât pe jos. Au apărut şi primele teorii, potrivit cărora s-ar spune că toată treaba ar fi pornit de la faptul că victima nu a vrut să-şi plătească nota de plată, motiv pentru care a fost luată la ciomăgeală de către angajaţii clubului, respectiv un agent de pază şi ospătari. Însă, potrivit martorilor, lucrurile nu au stat deloc astfel. Aceştia spun că totul s-a petrecut în dimineaţa de sâmbătă, în jurul orelor 6.00 dimineaţa, asta după ce individul care a mâncat bătaie şi-a cam căutat-o toată noaptea. La mijloc ar fi fost vorba de mai multe persoane, grupate în două aşa-zise găşti. S-au hârjonit toată noaptea, iar după ce a băut zdravăn, tânărul din imagini a depăşit limitele începând să ameninţe clienţii din respectiva incintă că-i va tăia. Apoi şi-a îndreptat atenţia spre ospătari, spunându-le că nu are bani pentru nota de plată, dar le va lăsa... un talon. Cu chiu, cu vai, angajaţii au reuşit să-l facă să înţeleagă, cu vorba bună, că trebuie să plătească. Zis şi făcut, individul şi-a trimis un prieten imediat şi a achitat nota de plată. Aici s-a încheiat toată "acţiunea" din interiorul clubului. Dar, din nefericire, circul a pornit afară. Se pare că agitatul turmentat nu s-a potolit, continuând şi afară să ameninţe şi să se dea rotund, de aici pornind şi scena surprinsă în imagini. Ospătarii nu au fost implicaţi, mai spun martorii, totul s-a derulat între clienţi, intervenind şi un agent de pază, care este în colaborare cu clubul "La Lăutari", care trebuie să-şi asume răspunderea pentru ceea ce a făcut, spun aceştia. Oamenii legii spun că au demarat o anchetă, sesizându-se din imaginile apărute în presă. "La data de 2 iulie a.c., poliţiştii din Mamaia s-au sesizat din oficiu, ca urmare a apariţiei unor imagini în mass-media, cu privire la un posibil conflict spontan din staţiune. În cauză se fac verificări pentru identificarea persoanelor din respectivele imagini, în vederea audierii acestora şi stabilirea situaţiei de fapt, iar în funcţie de rezultatul cercetărilor va fi încadrată juridic fapta.", se arată într-un comunicat emis pe redacţia cotidianului "Replica" de Constanţa. În plus, poliţiştii au mai spus că victima nu a făcut plângere nici până în momentul de faţă, ancheta fiind în derulare.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614