REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Scântei: Ne însuşim obligaţia de a remedia legislaţia în regim de urgenţă, după decizia CCR privind hotărârile judecătoreşti

Scântei: Ne însuşim obligaţia de a remedia legislaţia în regim de urgenţă, după decizia CCR privind hotărârile judecătoreşti

Replica API 9 aprilie 2021 | 00:00 1076

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scîntei, a declarat, joi, că Parlamentul va remedia legislaţia "în regim de urgenţă" după decizia CCR potrivit căreia hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării.

Iulia Scîntei

"Este o decizie care va avea un impact major la nivelul activităţii instanţelor şi cu privire la drepturile şi libertăţile fundamentale. Fac un apel instituţional la plenul, la judecătorii CCR să redacteze cât mai repede decizia şi să o publice de îndată în Monitorul Oficial, pentru că efectul anunţului făcut ieri este acela cu privire la activitatea judecătorilor care sunt în situaţia de a pronunţa astfel de decizii să amâne. Or, şi amânarea pronunţării poate fi de natură să lezeze drepturi şi libertăţi fundamentale. Şi atunci avem nevoie să intervenim legislativ imediat ce decizia CCR va fi publicată. Am văzut ieri şi solicitarea preşedintei ICCJ adresată Legislativului. Ne însuşim această obligaţie de a remedia legislativ în regim de urgenţă, dar avem nevoie de decizia CCR, publicată şi motivată cât mai curând şi publicată în Monitorul Oficial", a precizat Scântei, scrie Agerpres.

Ea a adăugat că nu se pune problema emiterii unei ordonanţe de urgenţă, pentru că partidele din coaliţia guvernamentală deţin voturile necesare pentru a face aceste corecturi legislative în acord cu decizia CCR.

"Nu suntem în acea situaţie, ne vom asuma responsabil în coaliţia majoritară, deţinem voturile necesare pentru a face aceste corecturi legislative în acord cu decizia CCR", a afirmat senatorul PNL.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218