REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Schimbări la Statutul PNL: Pierderea calității de membru pentru cei condamnați definitiv, modificarea BPN

Schimbări la Statutul PNL: Pierderea calității de membru pentru cei condamnați definitiv, modificarea BPN

Replica API 4 martie 2017 | 20:01 395

Biroul Politic Național al PNL discută sâmbătă modificările la statutul partidului, între care se numără pierderea calității de membru în cazul unei hotărâri definitive de condamnare, modificarea componenței BPN, eliminarea guvernului alternativă.

"În cazul membrilor care ocupă funcții de conducere în interiorul partidului, suspendarea din funcție se aplică de drept în cazul dispunerii măsurilor de arestare preventivă sau de arest la domiciliu, precum și în cazul condamnării definitive. Această sancțiune se aplică și membrilor care se află în situația descrisă la momentul adoptării prezentelor prevederi", arată una din modificările la Statutul PNL.

Potrivit unor surse liberale, o altă modificare vizează retragerea sprijinului politic pentru reprezentanții formațiunii care dețin funcții numite în administrația publică locală și centrală împotriva cărora s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni.

O altă prevedere vizează retragerea calității de membru al PNL după ce un membru nu și-a plătit cotizația timp de mai mult de șase luni.

În ceea ce privește alegerile interne în Congresul PNL se stipulează că acestea se realizează prin votul secret al delegaților prezenți.

O altă propunere de modificare vizează componența Biroului Politic Național al PNL.

Astfel, BPN ar urma să fie format din membrii BEx (președintele partidului, patru prim-vicepreședinți responsabili pentru strategii politice, comunicare, mediul de afaceri, societatea civilă, relații internaționale și secretarul general), 16 vicepreședinți (opt vicepreședinți pe domenii, coordonatori ai comisiilor de specialitate, și opt vicepreședinți pe regiunile de dezvoltare), 16 membri, președinții organizațiilor de nivel județean și trezorierul.

La ședințele BPN participă cu drept de vot liderii grupurilor parlamentare din Legislativul de la București și din Parlamentul European, președinții la nivel național ai organizațiilor interne, președintele Ligii Aleșilor Locali, premierul (dacă funcția este deținută de un membru al formațiunii — n.r.) și foștii președinți ai partidului.

Modificările la Statutul PNL urmează să fie validate de Consiliul Național de Coordonare, care se va reuni sâmbătă după-amiază. De asemenea, CNC ar urma să declanșeze procedurile pentru organizarea alegerilor interne în PNL, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
deci pe hansa l-ati dat afara din partid,ati facut sedinta sa faceti acest lucru,ca mai urmeaza niste colegi,precum salam,circiumar,covrigel s.a., care fura bani publici,urmasii sai,de fapt,propusi de tatuca.Acesti asa zisi liberali, fac de ras orasul,niste hoti la drumul mare,asta e partidul.
1
0
sant politicieni liberali ce gandesc cei cu condamnari sa nu mai primeasca pensii nesimptite, dar sant casapiti din start de basistii ce sant deja la putere ca rautatea turcan, pierdoiu libla lunga, toader m. blaga, lazaroiu, falca, funeriu, paleologu, popoviciu, muica macovita si lista este lunga cu tampiti .
0
2
apreciez intentia dvs, este o decizie de bun simt, corecta, numai ca nu se poate aplica in Romania si sa va explic si de ce- celelalte partide care alcatuiesc coalitia de guvernare, isi freaca mainile de bucurie, pentru simplul motiv acela ca in randul lor corectitudinea este ridicata la rang de exceptie si nu au nici o retinere in a-si ingrosa randul cu expulzatii. mai ne dau 2 lei, mai invie niticaiva morti si gata votul
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614