REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Scriitorul scoţian Douglas Stuart, recompensat cu Booker Prize 2020 pentru romanul „Shuggie Bain“

Scriitorul scoţian Douglas Stuart, recompensat cu Booker Prize 2020 pentru romanul „Shuggie Bain“

Replica API 21 noiembrie 2020 | 00:00 1189

Scriitorul scoţian Douglas Stuart a fost recompensat joi cu prestigioasa distincţie literară Booker Prize 2020 pentru romanul său de debut ''Shuggie Bain'', potrivit anunţului preşedintei juriului, Margaret Busby, în cadrul unei ceremonii transmise în direct de la Roundhouse din Londra şi prezentată de realizatorul BBC Radio 4, John Wilson.

Douglas Stuart

Sursa foto: (c) The Booker Prizes/facebook

''Shuggie Bain'' spune povestea unui băiat singuratic, aflat în căutarea propriei identităţi, care nutreşte o dragoste necondiţionată pentru mama sa alcoolică, rămânându-i alături în cele mai dificile momente. Acţiunea romanului este plasată în Glasgow, în anii '1980, pe vremea administraţiei Margaret Thatcher, o epocă marcată de sărăcie, criză economică, marginalizarea muncitorilor, precum şi de comunitarism religios, potrivit AFP.

În vârstă de 44 de ani, Douglas Stuart s-a născut şi a copilărit în Glasgow. După ce a absolvit Royal College of Art din Londra, s-a mutat la New York unde a început o carieră în industria modei. A publicat în The New Yorker, precum şi pe LitHub.

În discursul de acceptare a premiului, Stuart i-a mulţumit mamei sale, cititorilor, rezidenţilor oraşului său natal, Glasgow, precum şi soţului său, Michael Cary.

În cadrul ceremoniei organizate cu respectarea restricşiilor impuse de pandemie, au fost difuzate interviuri realizate la distanţă cu membri ai juriului, autorii nominalizaţi, câştigătoarele ediţiei de anul trecut, Margaret Atwood şi Bernardine Evaristo, precum şi declaraţii înregistrate ale unor personalităţi precum fostul preşedinte american Barack Obama şi Camilla, ducesa de Cornwall, soţia prinţului Charles, care a spus că premiile de anul acesta sunt ''încă şi mai importantă ca de obicei'' în contextul pandemiei de coronavirus.

Pe lista scurtă a scriitorilor nominalizaţi s-au mai aflat: Diane Cook, cu volumul ''The New Wilderness'', Tsitsi Dangarembga, pentru romanul ''This Mournable Body'', Avni Doshi, cu ''Burnt Sugar'', Maaza Mengiste, pentru ''The Shadow King'' şi Brandon Taylor, pentru ''Real Life''. Patru dintre aceste volume sunt romane de debut.

Finaliştii au fost selecţionaţi în urma lecturii a 162 de romane publicate în Regatul Unit sau în Irlanda în perioada 1 octombrie 2019 -30 septembrie 2020.

Lansat în 1969, Booker Prize recompensează scriitorul câştigător cu 50.000 de lire sterline şi îi asigură o notorietate internaţională imediată.

Din juriul condus de editoarea Margaret Busby au făcut parte scriitorii Lee Child şi Lemn Sissay, jurnalistul Sameer Rahim şi specialista în filologie clasică Emily Wilson.

În 2019, Booker Prize a fost câştigat ex aequo de scriitoarea canadiană Margaret Atwood şi autoarea anglo-nigeriană Bernardine Evaristo, care au fost recompensate pentru romanele "The Testaments", respectiv, "Girl, Woman, Other".

Printre laureaţii ediţiilor anterioare ale Booker Prize se numără autori prestigioşi precum Kazuo Ishiguro, Hilary Mantel, Salman Rushdie şi Julian Barnes.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218