REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Se poate „sări“ rândul la vaccinare: o dovedește un primar din România

Se poate „sări“ rândul la vaccinare: o dovedește un primar din România

Replica API 13 ianuarie 2021 | 00:00 1283

Primarul municipiului Caransebeş, Felix Borcean, a anunţat pe pagina sa de socializare, miercuri, că s-a vaccinat împotriva COVID-19 şi a arătat că prin gestul lui nu a încercat să îi convingă pe sceptici să se vaccineze, ci a vrut să sublinieze importanţa vaccinului. Borcean şi-a făcut vaccinul împotriva COVID-19 deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare, relatează news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Felix Borcean

Sursa foto: Facebook.com

”Nu am încercat să-i conving pe cei sceptici de importanţa vaccinului, dar celor nehotărâţi le pot spune doar atât: nu doare deloc. Celor cârcotaşi: eu nu-mi risc viaţa pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul. Cât despre istoricul vaccinurilor, la fel de simplu vă spun că ele au salvat omenirea şi a crescut, semnificativ, speranţa de viaţă, nu de moarte. Dacă acum voi avea un cip implantat, niciun necaz, m-am obişnuit cu supravegherea de toate felurile”, a scris Borcean pe Facebook.

Felix Borcean a postat pe pagina sa de socializare şi o fotografie din timpul vaccinării.

Primarul municipiului Caransebeş şi-a făcut acest vaccin, deşi nu se încadrează în prima etapă de vaccinare care are loc în prezent şi în care sun incluse doar persoanele din categoria lucrătorilor din domeniile sănătăţii şi social – sistem public şi privat.

Etapa a doua de vaccinare începe vineri, în data de 15 ianuarie, iar aici sunt incluşi adulţi cu vârsta peste 65 de ani; persoanele aflate în evidenţă cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcţie de indicaţiile vaccinurilor utilizate şi lucrători care desfăşoară activităţi în domenii-cheie, esenţiale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Are voie sa se vaccineze peste rand daca este primar PSD,ca asa au fost ei invatati ,,pentru ca pot"
1
0
Sa se vaccineze Johannis, medicii adevarati si toti oamenii de stiinta si cei inteligenti, cu scoala. Ceilalti, sa fie lasati la mila naturii, si sa se trateze cu suplimente naturiste si cu gandire pozitiva! Selectia naturala va purifica rasa, asta este si scopul !
2
0
Johannis zis derbedeul si gasca lui de borfasi adusi de u.e la distrugerea romaniei
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614