rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 15 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Firmele de construcții, în frunte cu Frățilă, au cerut SUSPENDAREA parțială a HCL nr. 136/2018 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale începând cu anul 2019

Se REIA încasarea TAXEI de folosire a tramei stradale de către utilaje concepute pentru transportul de materiale de construcții

Taxa de folosire a tramei stradale pentru utilaje și autovehiculele concepute și construite pentru transportul de materiale de construcții și alte mărfuri a fost suspendată în aprilie a.c., în contextul în care Asociația Constructorilor și Investitorilor Dobrogea (ACID), al cărui președinte ale Constantin Frățilă, alături de SC Consulting & Constructio Investments SA și ASC Comprest Util SRL au atacat în instanță hotărârea Consiliului Local Constanța. Instanța a hotărât suspendarea hotărârii până la soluționarea acțiunii în instanță. Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informa contribuabilii, la acea dată, că taxa de folosire a tramei stradale este suspendată ca urmare a pronunțării de către Tribunalul Constanța a Sentinței civile nr. 606/19.04.2019, în dosarul civil nr. 799/118/2019.

Vineri, 23 august, SPIT a transmis un comunicat referitor la acest aspect,a nunțând încetarea de drept a suspendării încasării taxei de folosire a tramei stradale de către utilaje şi autovehicule concepute şi construite pentru transportul de materiale de construcţii şi de alte mărfuri. ”Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța aduce la cunoștința contribuabililor faptul că în conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și fiscal, republicată cu modificările și completările ulterioare, suspendarea parțială a executării dispozițiilor HCL nr. 507/2018 privind modificarea şi completarea HCL nr. 136/2018 privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale la nivelul municipiului Constanța începând cu anul 2019, respectiv a dispozițiilor cuprinse în cap. III din anexa 2 la HCL nr. 507/2018 cu referire la taxa de folosire a tramei stradale de către utilaje şi autovehicule concepute şi construite pentru transportul de materiale de construcții şi de alte mărfuri, a încetat de drept întrucât reclamanta din dosarul civil nr. 799/118/2019 nu a formulat acțiune în anulare a actului administrativ în termen de 60 zile de la pronunțarea sentinței civile nr. 609/19.04.2019 de către Tribunalul Constanța.Urmare a celor mai sus menționate, vă aducem la cunoștință faptul că se reia încasarea taxei de folosire a tramei stradale de către utilaje şi autovehicule concepute şi construite pentru transportul de materiale de construcții şi de alte mărfuri”, transmiste SPIT.

Amintim că în luna februarie a.c., Asociația Constructorilor și Investitorilor Dobrogea (ACID), alături de SC Consulting & Constructio Investments SA și ASC Comprest Util SRL s-a adresat Secției de Contencios Administrativ de la Tribunalul Constanța, împotriva Consiliului Local Constanța solicitând suspendarea executării actului administrativ HCL 507/2018. La data respectivă, Constantin Frățilă, președinte al ACID, atrăgea atenția asupra faptului că taxa de tramă stradală impusă de municipalitate este neconstituțională; pe de o parte pentru că era același lucru cu impozitul pe mijloacele de transport, iar pe de altă parte, pentru că a fost mărită de sute de ori, nerespectându-se principiul proporționalității taxelor fiscale. Constructorii și investitorii din Constanța spun că noua taxă este neconstituțională din mai multe motive. În primul rând, pentru că este un impozit, și nu o taxă, deoarece taxa înseamnă un serviciu prestat de cel care o încasează. În acest caz, taxa de tramă stradală este identică cu impozitul pe mijloacele de transport. În al doilea rând, taxa încalcă principiul proporționalității taxelor fiscale. În urma solicitării reclamanților, judecătorii au dispus „suspendarea parțială a executării dispozițiilor HCL 507/2018 privind modificarea și completaera HCL 136/2018 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale la nivelul municipiului Constanța, începând cu anul 2019, respectiv a dispozițiilor cuprinse la cap III din Anexa II, cu referire la taxa de folosire a tramei stradale de către utilaje și autovehicule concepute și construite pentru transportul de materiale de construcții și alte mărfuri, până la soluționarea acțiunii în anularea actului administrativ”.

În replică, Constantin Frăţilă, preşedintele ACID, a declarat: "Solicit serviciului juridic și SPIT să analizeze cu atenție practica judiciară și să nu pună în pericol primăria și primarul de intra sub incidența penală".

Declaraţia lui Frăţilă vine în contextul în care acesta a notificat prealabil Primăria Constanţa şi aştepta, în termen de 60 de zile, un răspuns cu privire la cele semnalate. Primăria Constanţa nu a formulat un răspuns, aşa cum prevede practica judiciară, prin urmare, nu este exclus ca preşedintele ACID să depună o plângere penală împotriva primăriei şi a primarului.

M.P.

sâmbătă, 24 august 20191532
Comentarii

00,,,,,,,,,,,,,,,,,,(25 aug 12:34)
scoti profit ,straci asfaltu ,,plateste jigodie,,
20Constantean(23 aug 23:59)
Nesimtirea Primariei Constanta uneori atinge apogeul. Nicio hartie nu este eliberata in msi putin de 60-70 zile in conditiile in care termenul maxim de solutionare este 30 zile. Sunt solicitari care depasesc 120 zile de intarziere, fara ca cineva sa poata face ceva. Degeaba Replica linge Primaria pe toate partile, realitatea este una: acest primar , un alt mandat cu siguranta nu mai vede....
06Ia sa depuna(23 aug 18:50)
Ei se dau gratis cu basculantele prin oras, ei mananca apoi cacat ca sunt drumurile proaste...
02Gogu(23 aug 18:34)
Nea Fratila ai facut diversiune de acum scoate banu
11PENTRU SPECIAL(23 aug 16:03)
BUNA ZIUA, MATUSA!
13SPECIAL 23 O8 2019.(23 aug 14:46)
Legea sa fie respectata !Institutile statului sa si faca treaba !
mai mult...Politică
15 noi 02:23PoliticăBEC - rezultate finale: Iohannis - 37,82%; Dăncilă - 22,26%; Barna - 15,02%

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale, cu 37,82%, fiind urmat de candidatul...211

14 noi 02:46PoliticăGuvern: A fost adoptată OUG privind regimul cetăţenilor britanici în cazul ieşirii din UE fără acord455
14 noi 02:46PoliticăDancă: Guvernul a adoptat OUG pentru acordarea veniturilor de completare în cazul minerilor care vor fi disponibilizaţi399
14 noi 02:42PoliticăHossu - Cartel ALFA: Vor fi acţiuni de stradă dacă Guvernul nu creşte salariul minim

O decizie a Guvernului de a nu creşte salariul minim cu 100 de lei de la 1 ianuarie 2020 ar da impresia că actualul...551

14 noi 02:33PoliticăAsociația Elevilor din Constanța cheamă în judecată 12 consilii locale pentru că nu acordă burse elevilor!843
14 noi 02:22PoliticăS-a DECIS! Vârsta de pensionare va fi modificată3365
14 noi 02:28PoliticăA fost scos la concurs un post vacant în Primăria Constanța

Primăria Municipiului Constanţa organizează concurs la sediul din bulevardul Tomis nr. 51 pentru ocuparea unei...897

14 noi 02:32PoliticăPrimăria Năvodari derulează lucrări pentru modernizarea sistemului de distribuție a agentului termic în oraș443
14 noi 02:27PoliticăCozmin Gușă își anunță revenirea în PSD, după excludere: Vreau să o schimb pe Dăncilă1414
14 noi 02:47PoliticăReacția Olguței Vasilescu atunci când Dăncilă a fost întrebată dacă Manda e 'bărbat'

Claudiu Manda a ținut să precizeze, la finalul ședinței CEx PSD, că nu a jignit-o pe Viorica Dăncilă făcând-o...1100

14 noi 02:27PoliticăSingurul om din echipa Vioricăi Dăncilă pe care Ludovic Orban îl ține în funcție: A fost consilier onorific al premierului şi mi-a explicat cu ce se ocupă1318
13 noi 03:46PoliticăCozmin Gușă a fost exclus din PSD1325
Vremea
14.4°13.8° - 14.4° vineri, 15 noiembrie 2019
ConstantaUmiditate: 87%
Vânt: 3.2 m/s
Presiune: 1016 milibari

Loto
6/4981316172730
5/401628333740
joker4511183513
Horoscop
mai mult...SPSportRT
15 noi 01:17SportFRF dă de pământ cu suedezii: „Ei bine, vikingii noștri, uite cum stă treaba”

În urma acuzațiilor de rasism aduse de către suedezi la adresa suporterilor români, Federația Română de Fotbal a...170

15 noi 00:00SportIon Ţiriac: Tenisul românesc se îndreaptă spre o perioadă foarte, foarte, foarte dificilă după ''era Halep''

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, joi, pentru AGERPRES, după Adunarea Generală a...134

15 noi 00:00SportContra: M-am simţit jignit de faptul că Suedia şi-a prezentat echipamentul pentru EURO, ne desconsideră

Selecţionerul naţionalei de fotbal a României, Cosmin Contra, a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că s-a...157

15 noi 00:00SportRădoi, după succesul cu 4-1 al naţionalei de tineret: Eram fericit şi cu o victorie cu 1-0 în faţa Finlandei

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal Under 21 a României, Mirel Rădoi, a declarat, joi seara, după succesul cu...159

Local
15 noi 02:13LocalAccident rutier în apropiere de Costinești: a lovit cu mașina un porc mistreț?!

Potrivit trecătorilor, șoferul ar fi lovit cu autovehiculul un porc mistreț, pierzând apoi controlul direcției de...2882

15 noi 02:22LocalFestivalul Iernii 2019 își va deschide porțile pe 6 decembrie

Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie devine și în acest an locul de întâlnire al tuturor copiilor. Festivalul...360

15 noi 02:01LocalExplozie la un bloc de garsoniere, în Tulcea

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "DELTA" Tulcea a fost solicitat în jurul orei 06:10 în urma unei explozii...1089

14 noi 15:30LocalPetrică Miu a DEMISIONAT. Pe cine propune PNL pentru funcţia de inspector general şcolar

După instalarea noului Guvern PNL în funcție, scaunele șefilor deconcentratelor din Constanța, în special cei din...2621

14 noi 01:09LocalEVACUAŢI! S-A DECLANŞAT ALARMA DE INCENDIU ÎN URGENŢA SPITALULUI! VIDEO

Conform primelor informaţii, alarma s-ar fi declanşat dintr-o eroare, fiind verificaţi senzorii alarmei şi fiecare...2053

14 noi 02:42LocalConstănțeni, iată ce trebuie să faceți să nu deveniți ținta hoților!

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 4, au...812

14 noi 02:37LocalMinor depistat la volanul unei mașini pe drumurile din județul Constanța!

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 15.50, au depistat...1126

14 noi 02:45LocalBărbat din Constanța, condamnat pentru evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Poarta Albă au depistat un bărbat, de 33 de ani, pe numele căruia...1259

14 noi 02:44LocalSpectacole inedite la Pavilionul Expozițional din Mamaia

Cu ocazia zilei Dobrogei, Centrul Cultural Județean Constanța “Teodor T. Burada” le-a pregătit constănțenilor...5389

14 noi 02:21LocalȘcoală în FLĂCĂRI! 200 de persoane EVACUATE!

Salvatorii Stației de pompieri Babadag, miercuri, 13 noiembrie, în jurul orei 13.00, au fost solicitați să...1642

Monden
15 noi 00:00MondenAntonia încasează chiar și 3.500 de euro pentru a zâmbi frumos la un eveniment

Dincolo de concerte sau contracte publicitare, vedetele pretind onorarii consistente și pentru simpla apariție la un...123

15 noi 00:00MondenDorian Popa a rupt tăcerea. De ce nu poate artistul să devină tată. „Trebuie să urmez niște pași”

Dorian Popa și Claudia Iosif trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câțiva ani și nu doar odată au fost...134

15 noi 19:37MondenCătălin Botezatu, prima prezentare de modă după operația la colon. Cum arată în prezent designerul

După operația la colon suferită, care îl slăbise mult pe îndrăgitul designer vestimentar, se pare că Botezatu...130

15 noi 00:00MondenRalflo și Kamara au lucrat împreună la piesa de dragoste „Podul dintre noi“

Ralflo lansează o nouă piesă care îi place foarte mult și pe care a realizat-o împreună cu Kamara. “Podul...124

15 noi 00:00MondenFinalistul Cezar de la MasterChef a fost în Colectiv: „Eu sunt unul dintre cei norocoși“

În această seară (14 noiembrie), de la ora 22:00, într-o atmosferă încărcată de emoție și dorință de a...134

15 noi 00:00MondenPet Shop Boys a anunțat că va lansa cel de-al 14-lea album, Hotspot, noul material discografic fiind scos pe piață pe 24 ianuarie

Pet Shop Boys a anunțat că va lansa cel de-al 14-lea album, Hotspot, noul material discografic fiind scos pe piață...116

15 noi 00:00MondenJane Seymour arată senzațional la 68 de ani! Cum îşi menţine silueta

Jane Seymour arată senzațional la 68 de ani, nu îţi vine să crezi că peste numai doi ani va deveni septuagenară!...143

15 noi 00:00MondenHarry şi Meghan au publicat o nouă fotografie cu Archie cu ocazia zilei de naştere a prinţului Charles

Ducele şi ducesa de Sussex au publicat o nouă fotografie a fiului lor, Archie, împreună cu Harry şi prinţul de...127

15 noi 00:00MondenKristen Stewart şi Naomi Scott au strălucit la premiera noului film din seria ''Charlie's Angels''

Actriţele Kristen Stewart şi Naomi Scott au strălucit, alături de colega lor Ella Balinska, la premiera noului...125

15 noi 00:00MondenTenorul italian Andrea Bocelli se alătură UNESCO pentru a ajuta copiii afectaţi de războaie

Cântăreţul de operă italian Andrea Bocelli a lansat miercuri, împreună cu UNESCO, programul muzical educaţional...125

Mapamond
15 noi 00:00MapamondRepublica Moldova: Guvernul condus de Ion Chicu, învestit cu votul a 62 de parlamentari

Guvernul Ion Chicu a fost învestit joi la Chişinău cu votul de încredere al Parlamentului. Pentru noul executiv au...147

15 noi 00:00MapamondPompeo: SUA vor continua să conducă lupta împotriva Statului Islamic

Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a dat asigurări joi că Statele Unite vor continua "să conducă" lupta...124

15 noi 00:00MapamondUngaria trebuie să continue politica antiimigraţie, afirmă Viktor Orban

Ungaria trebuie să continue politica antiimigraţie deoarece "ungurii pot fi înlocuiţi doar de unguri", a declarat...121

15 noi 00:00MapamondErdogan afirmă că i-a spus lui Trump că nu va renunţa la sistemul rusesc S-400

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat joi că, în discuţia avută în ajun cu omologul său american...123

15 noi 00:00MapamondSUA: Mai mulţi răniţi într-un atac armat la un liceu din California

Poliţia din California intervine la un liceu din Santa Clarita, la nord de Los Angeles, în urma unui atac armat în...149

15 noi 00:00MapamondRusia: Un elev de liceu a ucis cu focuri de armă un coleg şi a rănit alţi trei, apoi s-a sinucis

Un elev a fost ucis şi alţi trei au fost răniţi de un coleg care apoi s-a sinucis, într-un liceu tehnic din...119

15 noi 00:00MapamondItalia: 1,2 tone de cocaină sud-americană confiscate dintr-un container cu banane în Calabria

Autorităţile italiene au confiscat 1,2 tone de cocaină dintr-un container cu banane sosit în portul Gioia Tauro din...127

15 noi 00:00MapamondGermania aprobă o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine obligatorie în grădiniţe şi şcoli

Bundestagul german (camera legislativă inferioară) a aprobat joi o lege prin care vaccinarea antirujeolică devine...125

15 noi 00:00MapamondÎntre 4 şi 5 milioane de străini se află ilegal în Europa

Între 3,9 şi 4,8 milioane de imigranţi ilegali se aflau în Europa în anul 2017, majoritatea bărbaţi tineri...122

15 noi 00:00MapamondOpt membri ai aceleiaşi familii, ucişi într-un atac israelian în Fâşia Gaza

Opt membri ai aceleiaşi familii au fost ucişi într-un atac israelian în sudul Fâşiei Gaza, înainte de intrarea...148

Sănătate
13 noi 03:43SănătateCNAS: Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente...571

12 noi 03:37SănătateAcțiune de donare de sânge în localitatea 23 August

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța și Primăria 23 August organizează, sâmbătă, 16 noiembrie a.c.,...562

8 noi 00:07SănătateConceptul THE MEDICAL MALL a fost inaugurat la Constanţa

Joi, 7 noiembrie, MedCity a inaugurat la Constanța primul THE MEDICAL MALL. La evenimentul de lansare au fost prezente...4560

6 noi 00:03SănătateAcțiune de donare de sânge în Constanța!

Persoanele care doresc să doneze sânge dar nu o pot face în zilele lucrătoare, se pot prezenta sâmbătă 23...854

29 oct 02:12SănătateAcțiune de donare de sânge în Mangalia

Un grup de voluntari din localitatea Mangalia organizează o acțiune de donare de sânge în colaborare cu Centrul...988

27 oct 00:30SănătateSanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol la Gala Elitelor Medicale

În fastuoasa sală a Palatului Culturii din Târgu Mureș, la Gala Elitelor Medicale, Sanatoriului Balnear și de...1200

23 oct 20:14SănătateVal de internări la Pediatrie, cu infecţii respiratorii! Ce sfaturi transmite medicul specialist

Vremea destul de schimbătoare din ultima vreme i-a afectat pe copii, cei mai sensibili la alternanța de temperatură,...9509

23 oct 00:00SănătateSpitalul Clinic pentru Copii „Grigore Alexandrescu” organizează un program de tratament chirurgical pentru malformațiile cardiace

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, organizează un program de...1038

12 oct 04:54SănătateBoala mâinilor murdare! Aproximativ 100 de copii din Constanța, diagnosticați cu hepatita A

Peste 130 de persoane au fost spitalizate în ultimele trei luni în Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța cu...3626

10 oct 15:26SănătateDirectorul medical al Spitalului Județean Constanța, Bogdan Obadă: 'Suntem singura secție de Ortopedie din Dobrogea care rezolvă urgențele'

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța a primit, în ultimii doi ani, o finanțare...4559